De același autor
Mai bine de jumatate de an s-a tot speculat pe tema incercarilor lui Traian Basescu de a forta schimbarea lui Calin Popescu Tariceanu din functia de prim-ministru. Pentru moment se pare ca vom avea parte doar de o formula mult mai cuminte de remaniere sau, cel mult, de o restructurare a guvernului. Nu e exact solutia pe care principalii actori politici si-o doresc, dar pare sa fie singurul compromis posibil in actualul context intern si international. Cum Raportul de tara al Comisiei Europene a amanat pentru toamna decizia cu privire la data aderarii Romaniei la UE, ideea anticipatelor a trebuit inghetata, cel putin pana la sfarsitul anului. Pe de alta parte, criza gripei aviare a explodat pe masa Executivului. Ea nu a facut decat sa developeze o realitate pe care o stiam si despre care vorbim de multa vreme: deficitul major de capacitate de management la nivelul administratiei romanesti. Si aici nu e vorba doar de ce se intampla la Palatul Victoria, ci peste tot in tara. E o boala de sistem, iar terapia e complicata si, oricum, de lunga durata. Prea multi dintre cei pe care ii denumim generic, la nivel local si central, autoritati arata jalnic. Acum ii vedem cum nu sunt in stare sa gestioneze cat de cat competent criza gripei aviare, dar ei nu se comporta mai bine nici in alte situatii. Nu doar pentru ca nu sunt in stare sa puna la punct strategii de dezvoltare viabile pentru comunitatile lor, dar au probleme si cu gestiunea eficienta a activitatilor de zi cu zi. Din pacate, nu exista o formula magica pentru a indrepta repede lucrurile, chiar daca opozitia incearca, de altfel in logica luptei politice, sa dea de inteles ca totul ar functiona mult mai bine daca ar ajunge ea la putere..jpg)
Problema e ca omul de pe strada nu face o astfel de analiza nuantata. Lumea vede pur si simplu ca guvernul actual nu da semne ca e in stare sa se descurce intr-o situatie de criza, iar luarile de pozitie ale presedintelui de la ultima sedinta de guvern exprima public exact acest sentiment general, ceea ce afecteaza serios credibilitatea echipei Tariceanu. Asa ca, desi in trecut chiar si ideea unei remanieri era vazuta cu mare reticenta de actualul premier, acum Calin Popescu Tariceanu nu prea are de ales. El trebuie sa dea opiniei publice sentimentul ca ceva se schimba la Palatul Victoria. Problema e ca intr-o coalitie extrem de neomogena, cu relatii interne tensionate, asa cum e cea actuala, atunci cand se intra in detalii lucrurile tind sa devina greu de controlat. Iar la o restructurare, adica la o regandire masiva a formulei de organizare a guvernului, situatia ar deveni probabil substantial mai complicata. Pentru ca o formula mai restransa si mai supla de guvern inseamna, in ultima instanta, disparitia unora dintre pozitiile de influenta care intra in cosul de negociere. Iata si de ce o solutie radicala de acest gen pare mai putin probabila, desi mai ales PD a introdus-o in discutie, mai degraba din dorinta de a-si crea un avantaj la negocieri si de a obtine poate cateva puncte in plus in plan electoral decat pentru ca ar considera-o si realizabila.
Lipsa de entuziasm a premierului fata de astfel de schimbari e, pana la un punct, de inteles. Formula actuala ii convine de minune. Mai ales ca, fata de varianta guvernului initial, alcatuit imediat dupa alegeri, cea actuala nu mai contine doi ministri liberali care erau in afara cercului sau de apropiati, Mona Musca si Ionut Popescu. In plus, exista cel putin trei elemente care ii creeaza primului ministru probleme suplimentare majore. Relatia dintre liberali si democrati a devenit tensionata si, mai grav, PD a depasit PNL ca intentie de vot in toate sondajele de opinie. Presand pentru o varianta cu un singur vicepremier, desemnat de PD, democratii doresc sa marcheze simbolic atat aceasta schimbare de pondere electorala, cat si sa semnaleze competitia deschisa in interiorul tandemului Aliantei D.A., o constructie politica oricum aproape golita cu totul de substanta.
In al doilea rand, Calin Popescu Tariceanu se vede acum atacat chiar din interiorul propriului partid. De catre Crin Antonescu, un lider liberal suficient de popular pentru a crea un curent de opinie intern periculos pentru presedintele partidului, in conditiile in care cota de credibilitate a acestuia e in cadere libera. Daca Calin Popescu Tariceanu, in ciuda relatiei tensionate cu Traian Basescu, incearca, chiar si doar din ratiuni tactice, sa mentina alianta cu democratii, linia promovata de Crin Antonescu e una radicala: un PNL total desprins de aliatii sai din campania electorala, chiar daca aceasta ar insemna pierderea puterii. Ramane de vazut daca aceasta formula va fi mai apetisanta pentru liberali decat cea propusa de adeptii “fuziunii” grupati in jurul lui Valeriu Stoica si Monei Musca, cu Theodor Stolojan drept portdrapel.
In fine, a treia provocare pentru premier e problema reprezentata de situatia lui Gheorghe Flutur si a lui Eugen Nicolaescu. Ambii sunt oameni influenti in PNL, conduc organizatii judetene si fac parte din structura executiva de varf a liberalilor. E greu si sa-i elimini, dar e greu si sa reconfirmi in functii doi ministri aflati acum in mare dificultate, sub presiunea opiniei publice. Daca mai adaugam si factorul Theodor Stolojan, care nu are priza printre activistii liberali, dar se bucura de multa credibilitate printre alegatorii obisnuiti, vedem ca ecuatia pe care trebuie sa o rezolve d-l Tariceanu e una extrem de dificila.
De fapt, indiferent de varianta la care se va ajunge in final, premierul pare sa iasa in pierdere de fiecare data. Ceea ce duce inevitabil la mai multa instabilitate in interiorul PNL, unde diferitele tabere incep deja sa ia serios in calcul strategii de repozitionare pentru o posibila succesiune. Efectele vor fi insa inevitabil resimtite dincolo de granitele partidului, asa ca sunt toate motivele sa vedem la orizont destula agitatie pe scena politica romaneasca.
