Normalitatea ca exceptie

Crizele declansate in redactiile Evenimentului Zilei si Romaniei libere risca sa creeze o imagine nu doar gresita, ci si periculoasa: aceea ca marile probleme ale presei romanesti, mai ales din punctul de vedere al independentei editoriale, au fost importate la pachet o data cu venirea investitorilor straini. In realitate, lucrurile stau exact pe dos. Patronatul autohton, cateodata provenit din interiorul profesiei, dar cel mai adesea avand afacerile principale in cu totul alte domenii, a "rezolvat" de mult astfel de chestiuni. Conduceri editoriale obediente pastoresc ziaristi transformati, dupa caz, in oameni de PR sau in curieri pentru "oferte care nu pot fi refuzate", asigurand disciplinat si linistea din redactii, si punerea in opera a indicatiilor proprietarilor. Situatia e cu atat mai grava cu cat ea a sfarsit prin a fi acceptata drept expresia unui nou tip de normalitate de catre majoritatea gazetarilor. Ceea ce s-a intamplat in redactia Evenimentului Zilei tine mai degraba de exceptie decat de regula si are o explicatie destul de simpla. In ultimii doi-trei ani, pe masura ce se strangea surubul in mass-media romaneasca, ziaristi de prima mana putin dispusi sa accepte acest gen de compromisuri, alaturi de altii, proveniti de la BBC sau din fosta redactie a Europei Libere, post de radio care si-a desfiintat biroul de la Bucuresti, s-au refugiat la cotidianul condus de Cornel Nistorescu. Nucleul astfel format, oameni cu sira spinarii la locul ei si cu un apetit critic ridicat fata de derapajele unui regim imbatat de putere si macinat de coruptie, a reactionat virulent imediat ce a fost confruntat cu ingerinte editoriale pe care multe alte redactii de la Bucuresti sau din tara le-au inghitit si acceptat de multa vreme. Din nefericire, mass-media romaneasca se goleste treptat nu numai de oameni de valoare, ci si de caractere. Cine nu e dispus sa faca compromisuri, dar vrea in acelasi timp si un salariu bun, care mai ales in Capitala poate ajunge la sume importante pentru nivelul general din Romania, are din ce in ce mai putine optiuni. Asa ca multi au abandonat deja lupta indreptandu-se catre afaceri sau politica. Intre timp, noii veniti invata sa se plieze de la bun inceput la "vremuri". S-a vorbit mult in ultima vreme despre problemele din redactiile Evenimentului Zilei si Romaniei libere, dar foarte putin despre schimbarea de macaz editorial, practic peste noapte, de la Antena 1. Adica, de la campaniile avantate de infierare a baronilor PSD la eludarea totala in Observator a fluieraturilor cu care au fost intampinati la Tebea Ion Iliescu si Adrian Nastase. Si ne putem imagina destul de usor cum ar fi aratat lucrurile daca PUR ar fi batut palma cu Alianta PNL-PD. La fel, am vazut cum s-a schimbat imediat tonul acelorasi emisiuni, facute de aceiasi realizatori, imediat dupa ce Realitatea TV a iesit din sfera de influenta directa a lui Adrian Nastase. Sigur, tindem sa aplaudam sau sa infieram astfel de schimbari bruste de "ton", ca sa folosim un eufemism, in functie de pozitionarile politice adoptate la un moment dat, dar chestiunea cu adevarat grava e ca astfel de lucruri se intampla atat de des si atat de grosolan. De regula, in liniste, pentru ca majoritatea gazetarilor nu par dispusi sa-si riste salariile, dar si pentru ca nici nu prea exista alternative mai fericite.

Daca la Evenimentul Zilei revolta a pornit din interiorul redactiei cu aprobarea tacita, dar fara ralierea explicita a conducerii acesteia, la Romania libera lucrurile s-au petrecut exact pe dos. Drapelul de lupta impotriva proprietarilor straini a fost ridicat chiar de varfurile editoriale ale "partii romane". Este si motivul formal pentru care Clubul Roman de Presa a reactionat asimetric, infierand hotarat ceea ce se intampla la Romania libera, dar refuzand sa ia pozitie fata de protestul de la Evenimentul Zilei. O optiune mai mult decat discutabila, care risca sa discrediteze in si mai mare masura o institutie eclectica care, pe hartie, aduna proprietari de presa, gazetari proprietari si jurnalisti obisnuiti, mass-media audiovizuala si publicatii, adica un conglomerat de interese si prioritati practic imposibil de conciliat cu adevarat. Din acest tip de reactie transpar intr-o maniera foarte "romaneasca" tot felul de dispute si ranchiuni personale mai vechi in care actorii sunt cunoscuti directori si redactori-sefi. E o formula sigura de a trimite la cos principii care ar putea pune cat de cat ordine intr-un peisaj atat de agitat. Pentru ca altfel apar permanent noi si noi semne de intrebare. Daca asculti ceea ce se vorbeste in culise, tot intre jurnalisti, multi nu se pot impiedica sa observe ca protestul conducerii de la Romania libera a fost declansat exact pe valul creat de Evenimentul Zilei si intr-un moment in care grupul german dorea sa schimbe din temelii un produs editorial considerat de multi, tot in culise, "incremenit", atat ca format, dar si ca scriitura. Cat despre infierata introducere a unui manual editorial intern, e bine de mentionat ca e vorba de o practica curenta in cazul celor mai prestigioase institutii mass-media din lume, de la BBC la The New York Times.

Simpla trecere in revista de mai sus arata cat de complicate sunt lucrurile in realitate. Ceea ce nu inseamna insa deloc ca nu trebuie aparat principiul neamestecului proprietarilor nu atat in linia editoriala generala, care de regula e data de selectia editorialistilor si comentatorilor invitati sa scrie, cat in maniera in care sunt redactate relatarile de presa curente. In acest punct trebuie spus ca, daca felul in care sunt comentate evenimentele e, prin forta lucrurilor, tributar unor optiuni subiective, distorsionarea realitatii sau eludarea evenimentelor neconvenabile, o practica curenta in cazul televiziunilor, e cu totul altceva si e evident inacceptabila. Din acest punct de vedere, Jurnalul TVR de duminica seara a reusit o noua "performanta", fiind singura televiziune importanta care a ignorat complet incidentele din Canada in care a fost implicat presedintele Ion Iliescu. In principiu, exista doua bariere de protectie in acest sens: una de tip formal, precum existenta unor documente oficiale interne care sa garanteze explicit respectarea independentei editoriale, alta de tip informal, dar cu siguranta mult mai solida, care e expresia unei culturi interne redactionale care sa respinga ingerintele din afara. Problema e ca spatii editoriale de acest gen se intalnesc extrem de rar. Din multe motive, intre care unele au fost mentionate mai sus. Mass-media nici nu are cum sa arate mai bine atata vreme cat nu intervin schimbari de substanta si in contextul general, politic si economic, din societatea romaneasca. Desi Romania spera sa se alature Uniunii Europene in 2007, presa autohtona respecta mai degraba descrierea pe care a dat-o Vladimir Putin intr-o discutie cu redactorul-sef al unui ziar moscovit: "media este un instrument, nu o institutie". Dar care sunt sansele sa se schimbe ceva semnificativ in perioada urmatoare? Se intrevad unele semne pozitive desi, asa cum se spune, e foarte posibil sa fie mai rau inainte de a fi mai bine, iar durata parcursului catre un anume gen de normalitate e foarte greu de estimat. Primul element favorizant e acela ca regulile de joc, adica procedurile de guvernare de la nivel central si local, impuse sub presiunea Uniunii Europene, fac tot mai complicata viata celor care, prin parghii de influenta, intre care presa ocupa un rol central, au facut adevarate averi manipuland achizitii publice, licitatii sau privatizari.

Al doilea element pozitiv e cresterea pietei autohtone de publicitate in paralel cu introducerea unor instrumente de masura relativ credibile ale audientei si impactului mass-media. Aceasta inseamna in ultima instanta ca institutiile de presa viabile vor deveni cu adevarat valoroase prin ele insele. Cu alte cuvinte, se vor putea face bani din mass-media, si nu doar utilizandu-le ca instrument de acces catre alte afaceri. In aceste conditii, proprietarii acestora vor fi evident mult mai putin dispusi sa le puna in pericol credibilitatea, cu influenta directa asupra valorii de piata, asa cum se intampla acum. In plus, e de asteptat ca si presa sa beneficieze din 2005 de inerenta relaxare postelectorala, indiferent cine va castiga alegerile din noiembrie. Pe de alta parte, am fi naivi daca am crede ca utilizarea presei ca mijloc, adesea grosolan, de reglare a disputelor intre diferitele grupuri de afaceri atat la nivel national, vezi de exemplu conflictul dintre Dan Voiculescu si Liviu Luca de la Petrom Service, care au implicat direct Antena 1 si Jurnalul National pe de o parte si Realitatea TV pe de alta, cat si la nivel local, va inceta in viitorul previzibil. Tentatia e prea mare, iar capacitatea reala a redactiilor de a se putea opune transformarii lor in simple arme de lupta la dispozitia patronilor e mult prea firava. Semn ca insanatosirea peisajului mass-media autohton e un proces de durata care va depinde, intre altele, si de maniera in care publicul romanesc, consumatorul obisnuit de presa, va sti sa se apere de intoxicari si sa taxeze conduite publicistice care abdica chiar si de la cele mai elementare reguli in materie.