O dezbatere cu schimburi de insulte și rezultat final incert

„Ceea ce s-a întâmplat duminică noaptea va rămâne în memorie drept spectacolul din St. Louis: o bătălie care a avut loc în mij­locul unei serii sordide de evenimente ca­re l-au lăsat pe Trump izo­lat și sfidător, Partidul Republican în război in­tern și națiunea prizonieră unei campanii care nu a mai lăsat loc pentru idei și o dezbatere cât de cât ci­vi­lizată.“ Acest pasaj din Wa­shington Post sintetizează perfect, într-o singură fra­ză, esența celei de-a doua confruntări electorale din­tre Donald Trump și Hillary Clinton. Pen­tru că schimbul de acuzații și insulte a aco­perit total discuțiile, teoretic mai im­por­tante, despre sistemul de asigurări de să­nătate american sau despre tragedia din Alep, în Siria.

Cine a câștigat? Un sondaj CNN/ORC efec­tuat la finalul dezbaterii (limitat la cei ca­re au urmărit confruntarea) o dădea câști­gă­toare, cu 57 la 43 procente, pe Hillary Clin­ton. Dar în realitate lucrurile sunt mai nuanțate pentru că, în același timp, con­form aceluiași sondaj, peste două treimi din cei intervievați spuneau că Donald Trump s-a prezentat mai bine decât se aș­teptau. Ceea ce e foarte important pentru el, după ce a fost supus unei explozii de critici după difuzarea unui clip, din 2005, cu remarci vulgare și insultătoare la adre­sa femeilor. Ceea ce a determinat un nu­măr semnificativ de personalități de prim rang din Partidul Republican, între care John Mc­Cain și Condoleezza Rice, să anun­țe public că nu au cum să voteze cu Trump. Ultima i-a cerut chiar să se retragă din cursă. Ei bi­ne, din acest punct de vedere, mulți ob­servatori sunt de părere că Trump, mai ac­tiv și mai coerent ca în pri­ma dezbatere, pare să fi re­u­șit să oprească he­mo­ra­gia și să pună punct spe­cu­la­ții­lor privind o posibilă re­tra­ge­re din cursa prezi­den­țială.

Oricum, ceea ce s-a în­tâm­plat duminică e puțin pro­ba­bil să aibă efecte sem­ni­fi­ca­tive în plan electoral, avan­­sul de 4-5 puncte în fa­voarea lui Hillary Clinton fiind până la ur­mă unul destul de fragil. Și asta deși Do­nald Trump a mai marcat o premieră: este prima oară în care un can­didat îl ame­nin­ță pe celălalt cu închisoarea în cazul în ca­re va câștiga alegerile. Ceva ce te aștepți să auzi doar în cazul unor re­gimuri dic­ta­to­riale. Însă e puțin probabil ca asta să-l afecteze în vreun fel pe can­di­datul re­pu­blican. Ba chiar baza sa radi­ca­li­zată tre­buie să fi aplaudat entuziast pers­pec­tiva, așa cum a făcut-o în repetate rân­duri în tim­pul mitingurilor lui Trump. O altă ob­servație importantă, care ne intere­sează di­rect, este că și de această dată el s-a fe­rit să critice Rusia, în ciuda atacu­ri­lor bar­ba­re de la Alep. Până acolo, încât s-a dis­tan­țat explicit de propriul candidat la func­ția de vicepreședinte, care recent a cri­ticat sever comportamentul Moscovei în Siria. Ceea ce l-a făcut pe unul dintre co­­mentatori să remarce că „Trump l-a pre­­ferat pe Putin lui Pence“.

Multă lume se întreabă, perplexă, de ce Do­nald Trump nu pare să fie afectat sem­nificativ de niciunul dintre scandalurile care, în trecut, ar fi ruinat de mult cariera politică a unui alt candidat. Un posibil răspuns îl putem afla dacă parcurgem re­ac­țiile care au însoțit postarea de pe Fa­ce­book a Condoleezzei Rice sau altele si­mi­la­re, făcute, atenție, nu de democrați, nu de suporterii lui Hillary Clinton, ci de per­so­nalități republicane de prim rang, din eli­ta politică și intelectuală conservatoare. Pentru mulți dintre simpatizanţii lui Trump nu există nimic, dar literalmente nimic ca­re să-i descurajeze să-l voteze. Când Trump a spus că, și dacă l-ar vedea împușcând oa­meni pe stradă în New York, tot ar con­tinua să-l sprijine, avea dreptate. Ceea ce vedem în multe cazuri e un soi de exaltare irațională, ca în cazul unor secte religioase când adepții au o încredere oarbă în abi­li­tă­țile miraculoase ale „liderului spiritual“, Donald Trump, în cazul de față, de a le ofe­ri oferi „paradisul pe pământ“.

Interesant e că, dincolo de această ca­te­go­rie, a oamenilor cu școală puțină care „cum­pără“ naiv mesajele populiste ale can­didatului republican, care le promite o nețărmurită prosperitate dacă va câștiga alegerile, găsim o alta, destul de extinsă și ea, care înțelege foarte bine cine e Trump. O doamnă respectabilă declara, inter­vie­va­tă fiind de BBC, că nu e neapărat surprinsă de ultimele remarci ale lui, că nu e niciun secret că el se poartă „ca un porc“ cu fe­mei­le, dar că, în ciuda acestor lucruri, Trump e de preferat lui Hillary Clinton. Iar alt­cineva comenta pe Facebook că „exact lu­crurile de care Trump este acu­zat sunt cele pentru care noi îl apreciem (!)“.

Toate acestea ne duc la concluzia că aceste alegeri sunt fundamental diferite față de cele din trecut: nu mai avem de a face cu o bătălie între doi candidați, cu convingeri ideologice diferite, fiecare cu defectele și calitățile sale, cu propuneri electorale mai bune sau mai rele. E până la urmă o bă­tălie între un candidat tradițional, per­ce­put de mulți drept unul antipatic, în mod normal, e vorba de Hillary Clinton, și o sta­re de spirit al cărei purtător de mesaj a devenit Donald Trump. Or, cu o stare de spirit nu te poți bate cu argumente ra­țio­na­le. De aceea, orice face sau spune Trump nu contează. El este doar vehiculul pe care se așază toate aceste frustrări, ne­mul­țumiri, resentimente. Iar mulți cred că, pentru a schimba sistemul pe care îl de­testă, în parte justificat, e nevoie de un fel de racket politic, ca Trump, și sunt dis­puși să riște totul pe această carte. //