De același autor
Declara ceva Theodor Stolojan sau Traian Basescu, gata, se si cauta semne ale unor legaturi subterane cu Palatul Cotroceni. Multe lucruri sunt adevarate, dar probabil multe tin si de domeniul bogatei imaginatii autohtone in materie de combinatii subterane si scenarii, desi pe de alta parte nimeni nu ia in serios asigurarile transmise public de cei doi protagonisti ca totul intre ei este in ordine.
Conflictul Iliescu - Nastase naste tot felul de teorii. Unele anticipeaza o ruptura in PSD, prilej cu care exista, se zice, si sansa de a reechilibra spectrul politic romanesc, adica, altfel spus, de a se rezolva chestiunea opozitiei politice din Romania. In acest scop se fac incursiuni in trecut pentru a prezice o apropiata ruptura a PSD facand paralele cu divizarea FSN din 1992 si cu desprinderea din 1997 a fractiunii ApR care avea sa aterizeze mai tarziu in PNL. Ajungand aici, nu putem sa nu constatam ca intreaga elita politica a momentului, de la putere si din opozitie, isi are obarsia intr-un fel sau in altul in grupul de putere structurat initial in jurul lui Ion Iliescu, de la Petre Roman, Theodor Stolojan, Nicolae Vacaroiu si Adrian Nastase, prim-ministri in timpul succesivelor sale mandate prezidentiale, pana la Traian Basescu, Theodor Melescanu sau chiar Corneliu Vadim Tudor, oameni care i-au ramas alaturi sau de care s-a despartit la un moment dat. Ultimul nume de pe lista e pana la urma tot o creatie a grupului de putere FSN care a ajuns, e drept, schimbandu-se circumstantele, sa devina impreuna cu partidul sau, PRM, dintr-o arma de lupta impotriva taranistilor si liberalilor, o problema majora pentru toate celelalte formatiuni politice. In deplin contrast, toti acei lideri politici care s-au identificat de la inceput drept adversari ai actualului presedinte si pe care i-am putea include intr-un simbolic grup Coposu, au ajuns acum, dupa momentul de glorie al Conventiei Democratice din toamna anului 1996, pe pozitii marginale in politica romaneasca. In acest fel, in buna masura, intregul establishment politic de varf din Romania e expresia profunda a unei continuitati in timp a structurilor de putere postcomuniste care, la randul lor, si-au tras radacinile din cele de dinainte de 1989. E de fapt ceea ce s-a intamplat si in alte foste state comuniste. O figura ca Vaclav Havel, care a fost sef al statului mai intai in Cehoslovacia si apoi in Republica Ceha din 1990 incoace, e doar una dintre putinele care se abat de la aceasta regula.
Acest detaliu e important atunci cand incercam sa prezicem consecintele actualelor framantari din interiorul PSD si sa facem pronosticuri privind deznodamantul confruntarii dintre Ion Iliescu si Adrian Nastase. O prima observatie este ca Ion Iliescu, un om al consensului, nu a provocat el insusi niciodata rupturile, ci a reactionat abia dupa ce ele s-au produs. De aceea, speculatiile pe tema unui demers al actualului presedinte de a construi un nou partid politic "decupand" o parte din PSD, partid care impreuna cu structuri din actuala opozitie sa poata crea o noua majoritate parlamentara, trebuie privite cu multa circumspectie. E adevarat ca tensiunile dintre Ion Iliescu si Adrian Nastase sunt reale. Un rol important il joaca motive cat se poate de omenesti. Pur si simplu ambitiile si orgoliul premierului tinute la cutie mai bine de un deceniu accepta cu tot mai mare greutate patronajul neoficial al presedintelui asupra partidului. Pe de alta parte, ca si Ion Iliescu, primul ministru este in esenta un politician extrem de calculat si prudent. El e perfect constient de forta electorala considerabila de care acesta dispune si, asa cum o demonstreaza si ultimele replieri de genul "nu ne vom decide asupra unor alegeri anticipate fara acordul presedintelui", nu va risca o infruntare deschisa decat daca va fi sigur de castig. Aceeasi constatare e valabila si pentru Ion Iliescu. In primul rand pentru ca el stie ca fostul sau partid s-a schimbat semnificativ dupa alegerile din 2000. Parghiile de putere au trecut in buna masura de la fostii activisti la valul de politicieni de afaceri, oamenii cu bani veniti in PSD in principal pe filiera Nastase in ultimii doi ani. Chiar si vechii oameni de partid din activul traditional au ajuns intre timp la situatii infloritoare.
Toti acestia au mult de pierdut pe plan personal daca nu ar mai avea puterea, asa ca se strang instinctiv in jurul unui lider mai tanar si mai pragmatic. Si, foarte important, are privilegii si avantaje financiare de oferit.
Dar chiar daca toate acestea sunt adevarate, disputa dintre cei doi nu trece niciodata de nivelul unor atacuri lansate de protagonisti de plan secund, precum Radu Podgoreanu de exemplu, in cazul caruia a fost vizibil "cantatul dupa o partitura data". Un lucru emblematic pentru "stilul casei". In plus, e un indiciu ca raportul de forte dintre cele doua tabere e unul sensibil egal. Cele doua tabere au mare grija sa nu se ajunga la declaratii la varf cu consecinte ireparabile. Pastrarea aparentelor permite toate continuarile posibile. La vedere, presedintele Ion Iliescu decoreaza intregul Executiv si il lauda deschis pe Adrian Nastase pentru buna guvernare si succesul NATO, in culise se pregatesc probabil noi arme. Nu atat pentru atac, cat pentru a avea la dispozitie argumente cat mai solide in timpul negocierilor. Oricum, ruptura despre care se tot discuta nu pare deloc probabila in acest moment, chiar daca situatia ramane una fluida. Asistam in realitate la o infruntare complexa si sofisticata intre adevarati profesionisti ai puterii, care isi cunosc foarte bine fortele, sunt putin inclinati sa reactioneze emotional si au o permanenta disponibilitate de a ajunge la un compromis. De aceea, e posibil ca disputa dintre cele doua tabere sa nu duca la deznodamantul spectaculos pe care multi il asteapta, ci la o intelegere acceptabila pentru ambele parti.
Efectul ascuns, dar grav, al acestei stari de fapt e ca, pe de o parte, zapaceste si impinge intr-o zona marginala opozitia democratica, iar pe de alta ca ar putea amorti criticii din exterior, de la Bruxelles si Washington, ingrijorati de masivul dezechilibru politic din tara. Insusi efectul subliminal introdus in electorat de ideea tot mai inradacinata ca "principala opozitie la guvern vine de la Palatul Cotroceni" e unul dezastruos pentru opozitie. Ca si falsele asteptari la diverse montaje politice ce ar putea fi initiate de Ion Iliescu. Toate aceste dispute intens mediatizate, precum conflictul Iliescu-Nastase pe marginea alegerilor anticipate, obtureaza de fapt accesul opozitiei la opinia publica pe teme care sa o puna in valoare. Adevarul e ca in absenta unor regrupari spectaculoase si functionale in spectrul politic autohton care sa semnaleze electoratului coagularea unei alternative reale la PSD se nasc astfel de asteptari naive de genul celor ca tot d-l Iliescu va fi cel care va rezolva in final si problema opozitiei din Romania.
