Orgoliile și umorile politice oferă pe tavă alegerile locale PSD-ului

Multă lume are impresia că alegerile se câș­ti­gă doar cu mesaje inspirate prin mass-media, cu panouri publicitare și cu programe atrac­ti­ve. Numai că în lumea politică reală sunt alți factori cheie care contează. E suficient să ne uităm la ale­ge­rile prezidențiale din America și la maniera de organizare a campaniilor preliminare de că­tre diferiții candidați. Sunt ar­mate întregi de voluntari pe teren și în sediile de cam­pa­nie, iar pentru fiecare stat în parte se lucrează cu baze de date extrem de detaliate des­pre alegători: cum au votat în trecut, care sunt principalele lor temeri și priorități electorale.

Din acest punct de vedere, de departe cel mai bine organizat partid, care se apropie cât de cât de modelul de operare descris mai sus, es­te PSD. Partidul condus de Liviu Dragnea are organizații pe cartiere, are oameni care cu­nosc foarte bine situația de pe teren și care pot mobiliza eficient alegătorii din zona lor de responsabilitate în ziua votului. Aceste redu­tabile structuri din țară au rămas funcționale, active, chiar dacă PSD a trecut în ultima perioadă prin severe frământări interne. Și ele co­nferă partidului un avantaj din start, în ra­port cu ceilalți competitori. În afară de asta, PSD are deja și un protocol de colaborare cu UNPR și ALDE, foarte util la stabilirea ma­jorităților din consilii și alegerea președinților consiliilor județene.

În contextul actual, cu un PNL divizat și dezorientat, cu un bagaj impresionant de pri­mari și consilieri în funcție (la care se adaugă și cei care apar­țin aliaților), PSD are toa­te condițiile să domine copios alegerile locale din iunie. Cum se întâmplă adesea, am vă­zut asta și în cazul votului uni­nominal, rezultatul con­cret al demersurilor de democratizare a vieții politice autohtone, prin relaxarea cvasitotală a condițiilor pentru înregistrarea unei for­ma­țiuni politice, va fi exact contrar celui pre­co­nizat de cei care au militat, cu bune intenții, în favoarea acestora. Coroborat cu tipul de scru­tin cu care se va opera în cazul pri­marilor, într-un singur tur, vom consemna în fi­nal, prin spargerea votului, o dominație ca­tegorică a PSD la nivel local. Probabil cu ex­cepția Ardealului. Ceea ce îi va permite par­tidului condus de Liviu Dragnea să intre în ale­gerile parlamentare din toamnă cu un sem­nificativ avantaj logistic, probabil decisiv.

Acest tip de dominație la nivelul administrației locale ar putea fi parțial contracarat doar da­că, la fel ca în 1996, de pildă, segmentul po­litic non-pesedist (pentru că, în momentul de față, nu e nici măcar clar cine e în opoziție și cine la putere!) ar câștiga un număr sem­ni­ficativ de primării în marile orașe. Iar premiul cel mare este, evident, Bucureștiul. Numai că, spre deosebire de trecut, de data aceasta, li­beralii sunt serios decredibilizați, nu mai există un pol politic major clar definit anti-PSD (cum erau Convenția Democrată, Alianța D.A. sau PDL) și nici o personalitate de mare impact ca purtător al acestui mesaj, așa cum a fost Traian Băsescu. În fapt, pentru mulți, seg­mentul provenit din vechiul PNL nici mă­car nu este văzut ca o opoziție reală la so­cial-democrați. Iar ceea ce ar trebui să fie o a treia forță, un fel de emanație a protestului coagulat după tragedia de la Colectiv, este fragmentată și probabil prea puțin pregătită operațional să construiască o alternativă viabilă la PSD.

Unii ar putea spune, contrazicând acest tip de analiză, că, iată, în pofida acestor calcule, am avut „momentul Iohannis“ care a dat peste cap toate prognozele electorale. E adevărat, dar așa ceva este posibil doar pe fondul unei intense emoții publice. Atunci a fost puternica antipatie față de Victor Ponta, amplificată de situația de la secțiile de votare din diaspora. În acest caz, ponderea electoratului din afara nucleelor dure ale partidelor crește con­si­de­rabil și rețelele de activiști, oricât de bine or­ganizate ar fi, nu mai pot compensa deficitul. Dar am putea avea în iunie un asemenea mo­ment de grație? I-am putea vedea pe bu­cu­reșteni stând la coadă, entuziasmați să-l vo­teze pe Ludovic Orban? Greu de crezut. În timp ce ceilalți, precum Nicușor Dan, stau sem­nificativ mai bine în percepția publică, dar, pe de o parte, nu au resursele ope­raționale d­e care este nevoie într-o astfel de confruntare și, pe de alta, fragmentarea vo­tului va avantaja evident candidatul PSD.

În ultimele zile am auzit, din toate părțile, de­clarații aparent favorabile unor înțelegeri între PNL și noile formațiuni, ca M10 sau cea coa­gulată în jurul lui Nicușor Dan. Însă e vizibilă din start divergența enormă de obiective. Li­beralii sunt dispuși să ofere la schimb un spri­jin pentru primăriile de sector, dar nu iau în nici un fel în calcul ideea de a renunța la can­didatul lor pentru funcția de primar general. Or, această poziție, care este principala miză simbolică a alegerilor locale și una dintre cheile importante pentru alegerile generale, nu poate fi câștigată decât dacă se ajunge la o alianță care să sprijine un candidat comun. Însă acesta nu are cum să fie, din motive evi­dente, un vechi politician ca Ludovic Orban. De altfel, e foarte probabil ca nici măcar cel de-al treilea pol să nu poată fi coagulat nici pentru București și nici pentru alte mari orașe din țară. Pasiunile, orgoliile, umorile sunt prea accentuate. Așa că rezultatul final e, în mare, încă de pe acum previzibil. Ca să facem trimi­tere la un banc: fotbalul este un joc în care 22 de oameni aleargă pe un teren după o minge și câștigă nemții. Înlocuiți nemții cu PSD și aveți exact tabloul situației electorale din România din acest moment.