Politica românească, prin ochii lui Martin Schulz

Cu un Martin Schulz apropiat al lui Ponta și Stanișev, Bruxellesul va fi probabil mult mai puțin înclinat să critice guvernele acestora.

Monica Macovei a lansat, zilele trecute, un atac virulent la adresa lui Martin Schulz, pe care îl acuză că, în calitatea sa de pre­șe­dinte al Parlamentului European, a ținut în sertar o cerere de ri­di­ca­re a imunității fostului eu­roparlamentar Ovidiu Si­la­ghi înaintată de DNA. Mass-media autohtone au abor­dat destul de selectiv un su­biect, în principiu, fier­bin­te, din motive nu tocmai greu de înțeles. Oricum, sem­nif­i­cativ mai neplăcut pentru li­derul socialist german este faptul că scrie despre asta și unul dintre cele mai influente cotidiane germane, Frank­furter Allgemeine Zeitung. Altfel spus, d-l Schulz primește o lovitură de ima­gine chiar pe teren propriu. Și încă în­tr-un moment delicat. Pentru că, în zilele următoare, vor fi decise principalele po­ziții din fruntea noii Comisii Europene, în care, urmare a unui aranjament cu Jean-Claude Junker, acesta ar urma să devină președinte, iar Martin Schulz vice­pre­șe­din­te, numărul doi în ierarhie.

Este puțin probabil ca incidentul să dea pes­te cap formula negociată pentru CE. Cu toate că, de pildă, nici Angela Merkel nu este prea entuziasmată de tandemul de mai sus, pe de o parte, pentru că nu crede că Junker este cel mai potrivit politician să ocupe în acest moment fotoliul de pre­ședinte al CE, iar, pe de alta, pentru că pro­pulsarea lui Martin Schulz în această poziție influentă îi nemulțumește pe li­de­rii propriului său partid, creștin-demo­cra­ții dorindu-și poziția de la Bruxelles pen­tru un reprezentant al lor. În ciuda acestui fapt, cancelarul german a trebuit, în final, să cedeze presiunilor establishmentului po­litic european (care s-a plasat ferm în spatele lui Junker) și socialiștilor germani, care sunt parte a gu­ver­nu­lui de coaliție de la Berlin. Opoziția vehementă față de acest aranjament, inițiată de David Cameron, spri­ji­nit de alte câteva țări, între care Suedia, Olanda și Un­garia, nu pare să aibă ni­ciun fel de sorți de iz­bân­dă, deși mulți observatori in­dependenți sunt și ei de părere că formula adoptată va oferi un ge­neros front de atac puternicului val eu­rosceptic de pe continent.

Toate aceste evoluții au implicații interne importante. Martin Schulz nu a „uitat“ de cererea DNA din simpatie față de Ovidiu Si­laghi, ci pentru că s-a făcut lobby din România în favoarea acestuia. Acesta este un indiciu că influența PSD la Bruxelles este în creștere considerabilă. Până re­cent, cu­rentul în favorea independenței justiției, al cărui vârf de lance este Monica Ma­co­vei, s-a bucurat de multă simpatie și spri­jin cu precădere la nivelul Comisiei. Co­mi­sarii succesivi pe justiție, președintele Bar­roso personal, au fost în permanență avo­cații unei poziții ferme pe această direcție. Acesta a fost de altfel și unul dintre mo­ti­vele pentru care s-a menținut activ MCV.

Din toamnă, vom avea însă un peisaj schim­bat la Bruxelles. Cu un Martin Schulz, un apropiat al celor doi lideri socialiști din regiune, Victor Ponta și Serghei Stanișev, aflat într-o poziție influentă la vârful CE, Bruxellesul va fi probabil mult mai puțin înclinat să critice guvernele de la Bu­cu­rești și Sofia. Determinarea vizibilă a PSD de a-și promova mult mai intens in­te­resele la nivelul instituțiilor europene (lec­ția din vara anului 2012 a fost cu siguranță însușită) este un alt factor care trebuie luat în considerație. În plus, viitorul pre­șe­dinte, chiar dacă acesta nu va fi Victor Pon­ta sau un alt reprezentant PSD, lucru de altfel destul de puțin probabil, nu va adopta în niciun caz pozițiile ferme în materie ale lui Traian Băsescu. Iar re­sen­ti­mentele pe care Martin Schulz le va fi acu­mulat între timp față de Monica Macovei nu vor fi nici ele de folos.

Al doilea factor de luat în calcul din acest punct de vedere este dinamica geopolitică nu doar din regiune, ci din Europa în an­samblu. Balanța se înclină tot mai mult că­tre o poziție „pragmatică“ față de Rusia (cu sprijin masiv în spațiul german și în cer­curile politice, și în mediul de afaceri), care să recunoască „dreptul legitim“ de in­fluență al Kremlinului în arealul Europei de Est. Oameni ca foștii cancelari Gerhard Schroder și Helmuth Schmidt, Martin Schulz, dar și Viktor Orbán sau premierul ceh (ca­re declara recent că este împotriva pre­zenței unor militari americani pe teritoriul țării sale, întrucât asta i-ar aduce aminte de invazia sovietică din august 1968!) sunt pro­motorii unei astfel de poziții. Într-o analiză recentă, Stratfor vede în apropiata vizită a lui Putin în Austria nu doar o do­vadă că Moscova este departe de a fi izo­lată în UE din cauza agresiunii din Ucrai­na, ci și ca un prilej de a exploata di­vi­ziunile existente în Europa pe acest su­biect. Dacă cumva și Marea Britanie va pă­răsi UE în următorii 2-3 ani, influența Wa­shingtonului pe continent se va diminua considerabil. La constituirea NATO, lordul Ismay, primul secretar general al or­ga­ni­zației, a sintetizat într-o frază celebră prin­cipala misiune a acesteia: „Keep Ger­mans down, the Americans in and the Russians out“. După cum evoluează lu­crurile în prezent, nu este exclus ca, un­deva în viitorul pe termen mediu, să des­criem cu totul altfel realitatea din Europa: „Keep the Germans above the others, the Russians in and the Americans out“.

Dacă Moscova este implicată în scan­da­lurile izbucnite simultan (?) în România și Polonia înseamnă că rușii îi domină serios pe americani la acest capitol, fiind în mă­sură să destabilizeze principalii piloni stra­tegici ai Americii din regiune. Efectul cu­mulat al acestor evoluții va fi o diminuare masivă a sprijinului extern și intern pen­tru micul grup reformist din țară, pentru care Monica Macovei este un personaj sim­bol. Cu un suport politic palid în România și cu interlocutori fie mai puțin prietenoși, fie mai puțin influenți în afară pentru o astfel de agendă, terenul este pregătit din 2015 pentru o restaurație generalizată, in­clusiv în zona justiției. //