Politica romaneasca bate politicile europene

Cine a avut prilejul de a-i asculta pe chestorul Zaharia Toma vorbind despre toleranta zero fata de abaterile din politie - citandu-l respectuos pe primul ministru, sau pe Eugen Bejenariu, ministrul pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului, declarand ca doua sute si ceva de probleme de pe lista de bifat cu Uniunea Europeana, adica aproape toate, sunt deja rezolvate, are sentimentul acut ca procesul de integrare a Romaniei are un inteles la Bruxelles si cu totul altul la Bucuresti. Limba de lemn de tip european a fost bine asimilata si la Palatul Victoria si prin ministerele si agentiile guvernamentale si prin judete. Daca vorbele despre integrare ar putea inlocui lipsa actiunilor din lumea reala, am putea deja consemna intrarea noastra in Europa. Din pacate, se intampla exact contrariul. Pe zi ce trece devine tot mai clar ca nici cele mai sofisticate tehnici de lobby si PR, si cu atat mai putin discursurile sau angajamentele, nu mai pot rezolva doar ele singure blocajul in care s-au impotmolit negocierile cu Uniunea Europeana. Numai ca, daca Adrian Nastase a realizat deja impasul, chiar daca nu pare sa aiba si solutiile cuvenite, multi dintre cei aflati in structurile de putere functioneaza inca pe pilot automat.

Puzderia de fosti inalti ofiteri de armata si Securitate care ocupa multe dintre pozitiile cheie din angrenajul de putere, ca si noile grupuri de interese politico-financiare consolidate in jurul PS, au sprijinit pana acum procesul de aderare a tarii la UE, plecand de la premisa ca impactul negativ al acestuia asupra propriilor interese va ramane unul superficial. In plus, exista un alt premiu apetisant: accesul privilegiat la importantul flux financiar oferit de la Bruxelles. Problema e ca o integrare pe hartie a ajuns aproape imposibil de "vandut" in exterior. Acum ni se cere imperativ chiar sa si jucam dupa regulile convenite. Ceea ce inseamna ca si entuziasmul pentru integrare al structurilor de putere are toate sansele sa se diminueze corespunzator. O mutatie care ar putea avea efecte substantiale asupra vietii politice autohtone.

Deocamdata, inca se practica in continuare pantomima la Palatul Victoria. La sfarsitul saptamanii trecute am asistat la sanctionarea si demiterea catorva zeci de politisti de la Timisoara, Cluj si Harghita, dispusa de ministrul de Interne, Ioan Rus, ca si la arestarea de catre PNA a unui general de armata acuzat de coruptie. Numai ca aparent spectaculoasele demiteri si sanctiuni ordonate la Timisoara si Cluj au ocolit cu grija atat pe comandantii locali, cat si pe adjunctii acestora. Cum comunicatul Ministerului Administratiei si Internelor pune masurile cu pricina pe seama unor deficiente manageriale, pare cel putin curios ca sefii respectivelor inspectorate raman pe loc, dar se ordona direct de la Bucuresti eliberari din functie la nivelele doi sau trei. Coroborate cu reorganizarea guvernului, toate aceste evenimente bine mediatizate nu par sa fie decat o ultima si probabil putin convingatoare incercare de a-i convinge pe cei din jur ca puterea de la Bucuresti inca mai crede ca negocierile de aderare se pot incheia pana la sfarsitul anului in curs.

Cei care se iluzioneaza ca autoritatile s-au hotarat in sfarsit sa treaca de la vorbe si promisiuni la fapte ar trebui sa fie insa circumspecti. Adrian Nastase arata ca un antrenor care se agita pe margine, striga, da indicatii, roteste jucatorii in teren, desi stie foarte bine ca partida e deja trucata in culise. Pentru ca impasul reformelor nu e nimic altceva decat expresia unui profund blocaj politic la varf. O dovada clara a neputintei primului ministru care, chiar si atunci cand e somat ultimativ de la Bruxelles, nu e in stare decat sa raspunda cu masuri cu totul cosmetice. Grupurile de influenta din interiorul PSD sunt atat de bine consolidate, incat nici macar seful partidului nu e in stare sa le clinteasca. Poate pentru ca plasa de interese e prea puternica, poate pentru ca exista unele complicitati stanjenitoare. Ce rost are aceasta ultima agitatie e insa greu de spus pentru ca, oricum, in privinta integrarii europene incep sa apara primele certitudini. Si nu din cele imbucuratoare. Chiar si declaratiile venite dinspre Comisia Europeana, de regula diplomatic incurajatoare, indica faptul ca, daca in privinta termenului de aderare, anul 2007, se pastreaza inca un optimism prudent, ideea ca negocierile ar putea sa se finalizeze in acest an pare tot mai putin luata serios in considerare. Se transmit insa si semnale indirecte. Atentia de care s-a bucurat recent la Bruxelles Theodor Stolojan, intalnirile la cel mai inalt nivel pe care le-a avut liderul liberal nu au trecut cu siguranta neobservate la Bucuresti.

Uniunea Europeana pare sa-si fi epuizat intregul capital de incredere acordat lui Adrian Nastase, care fie nu a vrut, fie nu a putut sa-si respecte promisiunile avansate pe parcursul mandatului sau. De aceea, o varianta luata probabil tot mai mult in calcul e aceea ca opozitia va fi in stare sa asigure alternanta la guvernare si sa finalizeze in 2005 negocierile de aderare. Un scenariu, e drept, pus la grea incercare de incremenirea politica in care a ajuns in prezent Alianta PNL-PD. Desi sustine bineinteles contrariul, actuala putere pare sa se fi resemnat deja cu ideea ca nu are cum finaliza procesul de negociere inainte de alegeri. Intensele jocuri politice legate de definitivarea noii formule guvernamentale indica faptul ca Ion Iliescu, Adrian Nastase si ceilalti lideri marcanti din PSD sunt in aceste zile mult mai preocupati de transarea disputelor interne si de viitoarea lupta electorala decat de a raspunde criticilor severe enuntate in exterior la adresa Romaniei. Cu alte cuvinte, la Bucuresti batalia politica primeaza in fata bataliei pentru promovarea politicilor europene.

Calculul partidului de guvernamant e probabil acela ca, daca PSD va castiga si viitoarele alegeri, oficialii de la Bruxelles vor trebui sa discute, vor-nu vor, cu acelasi interlocutor la Bucuresti. Ramane insa de vazut daca Uniunea Europeana, care va avea din 2005 un nou Executiv, in formula cu 25 de state membre si va trebui oricum sa digere masiva extindere care va deveni operanta din mai 2004 va mai dori atat de mult sa absoarba in timp scurt o tara oricum mare si complicata ca Romania.