De același autor
Schimbul dur și neașteptat de explicit de replici dintre Sorin Roșca Stănescu și Sebastian Ghiță, patronul RTV si un apropiat al premierului Victor Ponta, devoalează într-o oarecare măsură subteranele bătăliei de putere din acest moment. Ca o observație generală, dacă vrem să luăm în acest moment temperatura reală a relațiilor din interiorul USL ne uităm comparativ la Antena 3 si România TV. Tot ceea ce grupul Voiculescu - Antonescu din zona PNL - PC, pe de o parte, și Victor Ponta din zona PSD, pe de alta, nu pot spune direct se descarcă pe micile ecrane prin intermediul celor două canale de știri. Într-un context mai larg, Ghiță și Roșca Stănescu sunt în fapt purtătorii de mesaj ai unor cercuri de influență mai puțin vizibile cu ramificații în zone politice, economice și, deloc exclus, în exteriorul țării. De altfel, din acest punct de vedere România nu e neapărat o excepție. Și prin alte părți decizii importante luate la vîrf își au originea, măcar în parte, în sfere de putere din culise. Probabil însă că la București ne aflăm totuși într-un caz extrem în care autonomia de decizie la nivelul liderilor politici formali este minimală. Și Victor Ponta și Crin Antonescu, ca să nu mai vorbim de Daniel Constantin, nu sunt altceva decît figuri de vitrină într-o amplă operațiune de reașezare a sferelor reale de putere din țară.
Un bun exemplu este demersul din vară de eliminare de pe scena politică a lui Traian Băsescu, plănuit și executat cu o uimitoare precizie și eficiență. Or, e greu de crezut un astfel de proces sofisticat putea fi pus la punct doar la nivelul liderilor politici din PSD și PNL. Iar faptul că în toată acea perioadă semnalele pro-USL și anti-Băsescu transmise de la Moscova au devenit brusc extrem de vocale iar principalele cancelarii din țările UE și americanii au decis să se implice masiv reușind în final să împiedice, în extremis, demersul de demitere a președintelui nu face decît să confirme astfel de supoziții.
Traian Băsescu a fost acuzat adesea că s-a folosit și se folosește încă de serviciile secrete pentru a controla nu doar viața politică ci, spun adversarii săi, cam tot ceea ce mișcă în țară, inclusiv justiția. Asta auzim de ani de zile, din gura unor politicieni și jurnaliști, grupați cu precădere în sfera politico-mediatică care gravitează în jurul lui Dan Voiculescu. O evidentă operațiune de intoxicare, bine orchestrată, care a lăsat urme adănci în spațiul public autohton demonizîndu-l pe actualul locatar de la Cotroceni. Cu atît mai mult cu cît chiar și în rîndul celor care nu au căzut în acestă capcană, inclusiv printre simpatizanții săi, percepția că președintele se bucură de sprijinul serviciilor secrete era destul de răspîndită, chiar dacă SRI, de pildă, este condus de un fost membru marcant PSD.
În acest punct se impun însă două precizări importante. Prima: Traian Băsescu nu a lăsat nici un moment impresia, din 2005 încoace, spre deosebire de percepția în privința liderilor actualei puteri, că ar fi o marionetă a unor cercuri de influență subterane. În plus, el a încurajat constant în toată această perioadă cultivarea unor legături privilegiate cu structurile similare occidentale, pe linia unei opțiuni fundamentale de securitate pentru România. A doua observație: cu un sprijin real nu tocmai masiv chiar în interiorul propriului pol politic reprezentat de PDL, dacă facem abstracție de echipa coagulată în jurul lui Emil Boc, în încercarea de promova reformele instituționale pe diferite direcții, de la administrație publică la educație și sănătate, președintele s-a bazat foarte probabil în bună măsură și pe sprijinul serviciilor secrete. Lucru privit cu reticență chiar și de către mulți dintre simpatizanții săi.
Din perspectivă pragmatică Traian Băsescu nu avea însă prea multe opțiuni la îndemînă. Am văzut, spre exemplu, cum sprijinul din zona societații civile de care s-a bucurat la început s-a subțiat vizibil în timp, ca rezultat fie al unor dispute personale conflictual emoționale care au antrenat actori de prim plan din acest segment fie al reorientării pragmatice a unor ONG-uri care au preferat să se concentreze pe gestiunea unor proiecte apetisante din punct de vedere financiar mai degrabă decît pe bătălia pentru reforme si principii. Ultimele nouă luni au reliefat de altfel, de o manieră deconcertantă, dimensiunea curentului restaurator din societatea românească, curent care și-a găsit prin USL expresia politică.
Criticii președintelui vor arăta imediat cu degetul, și nu întotdeauna fără temei, neajunsurile demersurilor sale de reformă. Pentru că, de exemplu, dacă la nivel central larga autonomie de care s-au bucurat parchetele, în special DNA, a fost o mutație profund benefică din perspectiva statului de drept, derapajele abuzive ale unor procurori semnalate în unele locuri din țară au creat destule resentimente care s-au răsfrîns, nemeritat, și asupra demersului în ansamblu, responsabili pentru aceste "rele" fiind prin definiție Băsescu și Monica Macovei, sentiment inoculat cu abilitate la nivelul opiniei publice printr-o amplă operațiune de manipulare mediatică.
O altă problemă majoră a fost aceea că datele fundamentale ale societații românești, deficitul de valori, au distorsionat caricatural în chip major demersuri principial corecte. Astfel, descentralizarea are ca efect consolidarea baronilor locali, un factor extrem de nociv pentru șansele de modernizare ale țării. Iar plănuita regionalizare, un alt demers corect în principiu, foarte probabil va accentua fenomenul consemnînd dezagregarea administrativă a României pe feude politice de tip cvasi-feudal. Un alt exemplu: votul uninominal. În forma actuală are efecte contrare celor preconizate inițial, rezultatul fiind o și mai mare degradare a mediului politic.
Alte voci critice vor scoate în evidență declarațiile nefericite ale președintelui, un exemplu notoriu fiind maniera în care a intrat în dispută cu Raed Arafat pe tema reformei din sănătate declanșînd seria de proteste din Piața Universității. Cu toate că, așa cum s-a văzut la un an distanță, multe dintre argumentele de atunci s-au dovedit valabile am asistat în mod evident la o semnificativă eroare tactică, un derapaj provocat de temperamentul său, care i-a jucat feste si cu alte ocazii. Numai că, și asta s-a văzut foarte bine în ultima vreme, astfel de reproșuri s-au dovedit a fi în multe cazuri doar pretexte mascate pentru a respinge la nivel fundamental reformele. Dacă ar fi fost altfel, și e suficient să ne uităm în spațiul universitar, nu ar fi respinse prin noile acte normative principiile de reformă în ansamblu ci s-ar fi făcut doar corecturile cuvenite în materie de implementare a acestora.
USL a coagulat la nivel politic diferite curente ale căror interese fundamentale au fost semnificativ deranjate de demersuri de reformă instituțională inițiate în ultimii ani, multe dintre ele inițiate sau susținute de Traian Băsescu, una din zonele critice fiind sistemul de justiție. În ciuda neajunsurilor sau a așteptărilor nerealiste asociate acestor inițiative, elementul benefic a fost acela că ideea de modernizare a statului, ca stare de spirit, s-a aflat permanent pe agenda publică. Or, în prezent, nu asistăm doar la o înghețare a acestui proces ci la vizibile eforturi de revenire în punctul inițial. Principala piedică e presiunea Bruxelles-ului dar si aceasta are limitele ei. În această cheie trebuie citite si atacurile, unele aproape isterice - cu trimitere directă la retorica adoptată de Crin Antonescu, la adresa principalelor cercuri occidentale care "deranjează" puterea de la Bucuresti. Atacuri care, departe de a fi șarje izolate se înscriu într-o operațiune amplă de propagandă menită să decredibilize spațiul occidental și instituții incomode precum Comisia Europeană. E puțin probabil că majoritatea promotorilor acestui tip de discurs agresiv țîfnos, de la Cătălin Ivan la Eugen Nicolaescu, să aibă în vedere o decuplare a țării de la spațiul occidental. E mai degrabă expresia frustrărilor acumulate în relația cu structurile influente din UE unde credibilitatea lor este practic zero si a unor încercări de a acumula puncte la nivelul opiniei publice românești, lucru mult mai ușor atunci cînd dispui de importante tunuri mediatice. Problema e că, la fel ca în cazul ucenicului vrăjitor, lucrurile o pot lua razna la un moment dat. Mai ales pentru că un astfel de demers convine de minune Rusiei, care dispune cu siguranță de vectori de influență în puncte cheie în eșicherul politic si economic din România.
În aceste condiții, dacă e să ne reîntoarcem la semnificația schimbului de replici dintre Sebastian Ghiță și Sorin Roșca-Stănescu, o întrebare legitimă este să ne întrebăm cum se vor poziționa serviciile secrete în epoca post-Băsescu. Vor fi suficient de puternice ancorele pro-occidentale cultivate mai ales în ultimul deceniu, odată cu integrarea în NATO și UE sau vom asista la eroziuni treptate cultivate în mod evident din zona de influență în care se plasează Dan Voiculescu și cel puțin o parte din liderii PNL ? În treacăt fie spus, o bună parte dintre liderii liberali au ajuns în mod paradoxal, prin discurs și prin comportamentul de ansamblu, să aducă aminte de PRM-ul de la începutul anilor '90. Iată o întrebare importantă pentru evoluțiile de perspectivă din România, ca model de societate si ca poziționare geopolitică.
