Pretul privatizarii Romtelecom

Alexandru Lazescu 25.11.2002

De același autor

Intre privatizarile importante din perioada postcomunista nici una nu a starnit atatea pasiuni si controverse ca aceea a Romtelecom-ului. Cum mai bine de jumatate din familiile din tara platesc lunar o factura telefonica situatia operatorului national de telefonie e un subiect electoral mai mult decat sensibil. Care a si fost exploatat de altfel din plin cu prilejul ultimelor alegeri. Multi romani privesc probabil si acum cu destula suspiciune aceasta privatizare demarata in 1998, in urma careia costul convorbirilor telefonice a crescut an de an intr-un ritm galopant.

Chestiunea a revenit in actualitate acum, cand guvernul tocmai a anuntat ca a batut palma cu compania greceasca OTE pentru cedarea unui pachet de actiuni care sa-i asigure acesteia din urma controlul asupra Romtelecom-ului.

Prilej cu care ministrul Dan Nica nu s-a putut abtine sa nu acuze "fosta putere" ca prevederile din contractul initial de vanzare catre aceeasi companie a 35% din capitalul operatorului de telefonie fixa roman a obligat practic actualul Executiv sa ia, intelegem fara entuziasm, o astfel de decizie. S-au spus lucruri grele.

Fostul sef al FPS, Radu Sarbu, a fost chiar amenintat cu Parchetul National Anticoruptie. Acesta din urma a reactionat la randul sau, spunand ca in timp ce prima vanzare de actiuni evalua Romtelecom la doua miliarde de dolari, cea incheiata recent s-a facut la o valoare de piata egala cu jumatate din aceasta suma.

Dar cum de s-a starnit o astfel de disputa? Si de ce avea nevoie ministrul Comunicatiilor de atacul la Radu Sarbu? Motivul nu e greu de ghicit. Vanzarea Romtelecom nu e deloc populara la nivelul marelui public. Si din cauza cresterilor permanente de tarife, dintre care ultima a avut loc exact in timpul discutiilor pentru cedarea controlului catre OTE, dar si din cauza impresiei generale despre noul proprietar. Solutia OTE nu a entuziasmat pe nimeni. De fapt, ne-am privatizat cu statul grec!

Pentru ca OTE e ea insasi o societate de stat. In plus, operatorul de telecomunicatii grec nu e nici pe departe un performer in domeniu, nici din punct de vedere tehnologic, nici din cel al managementului. Si nici din cel al comportamentului comercial, pentru ca primul lucru pe care l-a facut a fost sa mute mai toate achizitiile importante pe furnizori greci. Iata, deci, motive suficiente pentru ca Dan Nica sa traga concluzia ca nu strica deloc sa paseze in intregime fostei guvernari responsabilitatea privatizarii telefoniei fixe din Romania.

Problema e ca nu a fost deloc un mare interes pentru Romtelecom, nici in 1998 si cu atat mai putin in cazul tranzactiei recente. E adevarat ca, la vremea preluarii primului pachet de 35% din actiuni, s-a vorbit despre "descurajarea" unui alt ofertant ce parea interesat, KPN din Olanda, care a renuntat in final sa se mai prezinte la licitatie. Cat priveste evaluarea companiei si pretul obtinut pe actiuni, lucrurile sunt la fel de greu de transat. Din mai multe motive. In primul rand, pentru ca Romtelecom opera pe una dintre cele mai putin dezvoltate piete din Europa. Cu o penetrare a telefoniei fixe de mai putin de 19 posturi la 100 de locuitori, jumatate din numarul celor existente in Cehia, Ungaria sau Bulgaria, Romania avea si are nevoie in continuare de investitii masive in extinderea retelei telefonice. Acest lucru e trecut cu vederea de cei care sustin pur si simplu ca privatizarea nici nu trebuia facuta.

Pentru ca alternativa la privatizare era ca statul sa scoata din propriile buzunare aproape un miliard de dolari pentru investitii in reteaua telefonica. Punctul sensibil in jurul caruia s-a inflamat disputa publica dintre Dan Nica si Radu Sarbu a fost "pretul corect" pentru Romtelecom. O intrebare la care cu greu se poate da un raspuns definitiv.

Situatia de pe pietele financiare si de telecomunicatii globale este atat de fluida incat un pret considerat prost acum 3-4 ani pare unul excelent in acest moment. Cu atat mai mult cu cat peste doar doua luni, mai precis de la 1 ianuarie 2003, se termina si perioada de monopol a Romtelecom in domeniul convorbirilor telefonice. In plus, aparitia telefoniei mobile a schimbat mult datele problemei in ultimii ani. Iar vestea si mai proasta este ca, in timp ce instalarea unui post telefonic fix costa in medie 600 de dolari, pentru telefonia mobila efortul financiar este la jumatate. Asa ca nu e de mirare ca numarul total de abonati la serviciile de telefonie mobila l-a depasit deja pe al celor conectati la Romtelecom. Daca mai tinem cont si de faptul ca in prezent industria de telecomunicatii este in criza profunda la nivel mondial, apasata de datorii care insumate ajung la 1.000 miliarde de dolari, din care se crede ca cel mult 50% vor putea fi platite in final, conditiile obtinute de guvern in negocierile cu OTE nu mai par chiar asa de proaste. Cu atat mai mult cu cat Romtelecom mai are de acoperit in perioada urmatoare si un deficit operational de cateva sute de milioane de dolari. Asa ca pana la urma trebuie sa ne multumim cu singura solutie la indemana in acest moment. Si chiar daca telefonia fixa se demonopolizeaza de la 1 ianuarie nu e nici macar mult loc de iluzii, cel putin pe termen mediu, in privinta scaderii facturilor telefonice pentru abonatii individuali. Noii operatori de comunicatii se vor concentra cu siguranta pe segmentul firmelor care, desi reprezinta doar 10% din totalul abonatilor din Romania, au o pondere de 90% din incasari.

Pe de alta parte, chiar daca e greu de crezut ca s-ar fi putut obtine realmente acum mai multi bani pe actiunile Romtelecom, ministrul Comunicatiilor ar fi trebuit sa fie mult mai rezervat in aprecieri. Daca Romtelecom se privatiza la timp, in perioada optima dintre anii 1993 si 1995, asa cum s-a intamplat in Cehia sau Ungaria, altfel ar fi stat acum lucrurile. La acea vreme, marile grupuri de telecomunicatii internationale erau in plina expansiune, iar telefonia mobila era inca intr-un stadiu incipient. Atunci nu numai ca s-ar fi putut obtine un pret mult mai bun, dar am fi avut probabil parte de un proprietar mai solid pentru operatorul national de telecomunicatii si de o rata de penetrare a telefoniei fixe superioara cele din acest moment.

Preocupat sa tot arunce in curtea fostei guvernari toate nenorocirile posibile si imposibile din trecut in timp ce isi auto-atribuie o serie nesfarsita de realizari exceptionale, PSD trece evident cu buretele peste dezastrul lasat in urma de guvernarea Vacaroiu. Daca e sa discutam despre "grele mosteniri", atunci nu avem cum uita perioada de stagnare 1992-1996. Si nu e vorba numai de sistemul bancar ajuns aproape de colaps in toamna anului 1996, cu rezervele BNR trecute de mult de limita de avarie, ci si de astfel de mari oportunitati de privatizare ratate. Efectul acestora nu se reduce doar la cele cateva miliarde in minus in bugetul statului. Blocarea de atunci a procesului de privatizare, a reformelor in general, are consecinte directe asupra nivelului general de competitivitate a economiei romanesti, cu efecte vizibile si in prezent. PSD nu poate sa abordeze selectiv mostenirile, razboindu-se exclusiv cu trecuta guvernare. In ultima instanta, efectele unor decizii politice luate cu ani in urma le simtim si acum fiecare dintre noi intr-un mod cat se poate de direct. De exemplu, atunci cand platim factura telefonica.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2021 Revista 22