Privind la Ținutul Secuiesc pe axa Scoția-Budapesta- Moscova

Problema nu e neapărat faptul că UDMR a decis să iasă public cu un document privind autonomia Ținutului Secuiesc, ci că toate aceste discuții au loc într-un climat extern exploziv.

„Observatorii ruși spun că voturile au fost numărate în camere prea mari și că pro­cesul în ansamblul său nu a corespuns standardelor internaționale în materie“, scrie cotidianul londonez The Guardian în ediția din 19 septembrie. La rândul său, canalul de știri Russia Today speculează că re­zul­tatul final ar putea fi fal­si­ficat, menționând în acest sens nivelul extrem de ri­dicat („nord-coreean“) al prezenței la vot. Pentru a clarifica lucrurile, nu e vor­ba de referendumul din Cri­meea, ci de cel recent, legat de in­de­pendența Scoției.

Dincolo de tupeul proverbial al pro­pa­gan­dei moscovite, care nu încetează niciodată să ne uimească, e de remarcat atenția spe­cială pe care a acordat-o Rusia eve­ni­men­tului și sprijinul declarat pentru sus­ți­nă­torii independenței Scoției. Pentru re­gi­mul Putin, o desprindere a Scoției de Ma­rea Britanie ar fi fost o adevărată mană ce­rească. Din multe puncte de vedere. Mai în­tâi, pentru că procesul în sine promova ide­ea organizării unor „referendumuri“ prin toate așa-numitele „regiuni în­ghe­țate“. În al doilea rând, slăbirea și de­cre­di­bilizarea Marii Britanii, principalul aliat al Americii în Europa, membru permanent în Consiliul de Securitate, ar fi fost pri­vi­tă cu mare bucurie la Moscova. Mai ales, și iată că ajungem la al treilea și probabil cel mai important motiv, un astfel de re­zultat ar fi acționat ca un impuls major pen­tru o serie întreagă de procese similare în interiorul UE. Catalonia și Țara Bascilor în Spania, Lombardia în Italia, Flan­dra și Valonia în Belgia, poa­te chiar Bavaria sunt toa­te exemple în acest sens. Or, ce poate fi mai apetisant pentru Rusia de­cât o UE de­zarticulată, blo­cată de ten­siuni interne, pa­cifistă, in­capabilă să se opu­nă puterii expansioniste de la Răsărit.

Ultimele evenimente ne afec­tează și pe noi. Și încă foarte direct. Și nu doar pen­tru că luptele din Ucraina au loc la doar câteva sute de kilometri de gra­nița țării sau din cauza Transnistriei. Ci pen­tru că, în acest context, chestiunea Ți­nu­tului Se­cu­iesc capătă o altă dimensiune. Problema nu e neapărat faptul că UDMR a de­cis să ia­să public cu un document pri­vind au­tonomia Ținutului Secuiesc, ci că toate aces­te discuții au loc într-un climat extern exploziv. Experimentații politicieni din UDMR au utilizat adeseori astfel de „na­de politice“ în ultimele două decenii. Fiind în marea majoritate a timpului, du­pă 1996, la guvernare, au încercat să con­tracareze astfel uzura inerentă a puterii. Fie că e vorba de plăcuțele bilingve, fie că e vorba de limba de predare din uni­ver­si­tăți. E adevărat, până acum, nu s-a ieșit ofi­cial niciodată cu un document atât de radical. Însă și constrângerile cu care se con­fruntă astăzi UDMR sunt diferite. Iar do­cumentul cu pricina nu are nicio va­loare concretă ca inițiativă legislativă și, de fapt, nu creează nici o presiune asupra partenerilor din coaliția guvernamentală, pentru că presupune schimbarea Cons­ti­tuției. Ceva imposibil în anii următori, da­că ne uităm la configurația actuală a par­la­mentului, și destul de greu de realizat chiar și pe termen mediu.

Pentru UDMR, inițiativa în cauză e foarte probabil doar o mișcare tactică pentru a da ceva susbstanță demersului prezi­den­țial al lui Kelemen Hunor și a-i contracara pe radicalii maghiari nu doar din țară, ci și din Ungaria. Am mai văzut mișcări de acest gen în trecut, ca reacții la erodarea electoratului tradițional al Uniunii în fa­voarea lui László Tökés și a Partidului Ci­vic Maghiar. Însă, acum, gestiunea acestui tip de echilibristică politică e semnificativ mai dificilă. Din cel puțin trei motive. Pri­mul, ascensiunea extremiștilor naționaliști de la Jobbik (anti-UE, cu simpatii afișate pro-Putin) în Ungaria (au luat peste 20 de procente la ultimele alegeri!), ceea ce a obligat și FIDESZ-ul lui Viktor Orbán, par­tidul de guvernământ, să-și radicalizeze și el discursul, dincolo de ceea ce ne obiș­nu­i­se deja. În al doilea rând, Crimeea și de­mersul de independență din Scoția (chiar dacă eșuat) au stimulat porniri separatiste în toată Europa. În al treilea rând, con­du­cerea UDMR trebuie să se ralieze într-un fel la discursul politic oficial de la Bu­da­pesta, de esență naționalistă, practicat de ca­binetul Orbán. Să nu uităm că ma­jo­ri­ta­tea populației maghiare din România este conectată direct la viața politică din Un­ga­ria prin intermediul canalelor de te­le­viziune prin cablu.

Mai există însă probabil și o parte ne­vă­zută a întregii chestiuni. Am putea pre­su­pune că Victor Ponta și PSD sunt reținuți în reacții pentru a nu tulbura apele în coaliția guvernamentală. Iată însă că nici Traian Băsescu nu a ieșit la rampă cu de­clarații contondente, deși duplicitatea pre­mierului putea fi ușor și destul de eficient exploatată electoral. Iar Elena Udrea, can­didatul partidului sprijinit de președinte, s-a mulțumit și ea să facă doar declarații critice moderate, lucru relativ sur­prin­zător atunci când te bizui în mare măsură pe electoratul din Ardeal. Motivul prin­ci­pal este acela că inițiativa legislativă, fără efecte concrete reale, a UDMR este văzută de principalele cercuri de putere din Ro­mâ­nia mai degrabă ca un demers relativ benign, care are meritul de a descuraja ac­țiuni potențial mult mai periculoase și mai destabilizatoare, precum masive și vio­lente proteste de stradă, care ar putea fi instigate de extremiști (precum cei de la Jobbik), cu sprijin, de ce nu!?, din partea serviciilor secrete ruse. //

CITEȘTE ȘI

• Kelemen HUNOR: Proiectul AUTONOMIEI Tinutului Secuiesc implica necesitatea revizuirii Constitutiei Romaniei
• Europa între sfârşitul Integrării şi începutul Dezintegrării. Episodul scoţian
• REACTII ale politicienilor romani dupa prezentarea proiectului de AUTONOMIE a Tinutul Secuiesc