Proiectul Roșia Montană, între dilemele lui Ponta și strigăturile ecologiste

Dezbaterea despre Roșia Montană a rămas la fel de dezlânată și inconsistentă ca în trecut.

Roșia Montană a redevenit un subiect fier­binte. Dar e greu de spus despre ce ar tre­bui să vorbim în primul rând: despre po­tențiala poluare cu cianuri, despre bani, despre locurile de muncă care s-ar crea la fața lo­cu­lui? Sau poate despre fap­tul că duminică seara au ieșit în stradă mii de oa­meni, nu doar în Bucu­rești, ci și în țară și chiar în străinătate, pentru a protesta împotriva pro­iec­tului de lege promovat de guvern. Curios, cu numai un an în urmă, când ca ur­mare a puciului USL România se afla aproape pe marginea prăpastiei, abia dacă s-au adunat în București câteva sute de oameni! Însă dincolo de asta, faptul că două importante televiziuni de știri, An­tena 3 și România TV nu numai că nu au transmis nimic în direct, dar au ignorat manifestațiile și în buletinele de știri din cursul serii de duminică arată cât de de­parte s-a ajuns cu prostituția profesională în mass-media româneşti. Când în ianua­rie 2012 un număr semnificativ mai mic de protestari împotriva Guvernului Boc se adunaseră în Piața Universității, „pro­fe­sioniștii în știri“ de la Antene nu mai pri­dideau să transmită în direct, timp de zeci de ore, de la fața locului și să comenteze cu aprindere din studiou evenimentele. Du­minică seara, în prime time, RTV a pre­ferat, de pildă, să discute despre indem­ni­zația de maternitate a Elenei Băsescu care, culmea, fiind vorba de un euro­parla­men­tar, nici măcar nu era plătită de statul ro­mân, ci de la Bruxelles.

Din câte am văzut pe micul ecran, ma­ni­festanții erau foar­te su­pă­rați pe Guvernul Ponta că­ruia îi cereau de­misia. Ei nu ar avea însă ni­ciun mo­tiv să se supere și pe de­pu­tatul Victor Ponta, având în vedere că acesta a de­clarat că ar vota în par­la­ment împotriva pro­iec­tu­lui. În acest punct, avem o mostră de schizofrenie po­li­tică la cel mai înalt nivel, greu de ima­gi­nat chiar și în țări mai exo­tice. Pe un fo­rum de discuții, un ci­titor descria cu mult umor situația absurdă în care s-a ajuns. „Am înțeles. Deputatul Vic­tor Ponta va fa­ce tot posibilul (prin vo­tul său) să res­pingă proiectul de lege al prim-mi­nis­trului Victor Ponta. Păcat că nu inițiază și o moțiune de cenzură prin care să pi­ce guvernul lui Victor Pon­ta. Ce îmi ră­mâne neclar e poziția lui Pon­ta ca șef al PSD: vrea sau nu vrea legea? Sau op­tea­ză pentru a treia va­ri­anta (îi e indi­fe­rent), ca să acopere toate opțiunile teo­retic posibile?“ Mai rămânea doar ca de­putatul Victor Ponta să se ală­ture ma­ni­fes­tanților care protestau în fața sediului gu­vernului pe care îl conduce, în calitate de prim ministru.

Să nu uităm, în perioada de opoziție, pen­tru USL și pentru premier, în particular, proiectul Roșia Montană și gazele de șist erau exemple emblematice pentru corup­ția la nivel înalt și pentru nepăsarea re­gi­mului Băsescu-Boc față de cetățeni. Aces­tea au fost, de altfel, puncte cheie ale mo­țiunii de cenzură inițiată de USL, care a provocat căderea Guvernului Ungureanu. Cu oricâtă înțelegere am privi anga­ja­men­tele politice electorale, de regulă supra­licitate, astfel de volute sunt absolut bul­versante, dincolo de orice nivel de accep­tabilitate, transformând totul într-un fel de cacealma generalizată.

Trebuie să recunoaștem că a avea un astfel de premier, în vremuri atât de tulburi și complicate din toate punctele de vedere (mutații geopolitice majore, o economie mondială aflată încă în criză, amenințări teroriste, proliferarea armelor de dis­tru­ge­re în masă), e un lux pe care puține țări și l-ar putea permite. Cu toate acestea, din nou curios, românii nu par atât de con­tra­ri­ați de acest gen de comportament care, prin al­te părți din Europa, ar fi fatal unui po­li­tician aflat la un asemenea nivel. Din con­tra, d-l Ponta, în ciuda plagiatului, glu­mi­țe­lor adesea de prost gust cu care ne gra­tu­lează constant în cursul aparițiilor sale pu­bli­ce și a unor declarații stupefiante de ti­pul celor de mai sus, continuă să se bu­cure de o cotă de încredere dezarmant de ridicată.

Dacă revenim însă la Roșia Montană, nu putem să nu constatăm că dezbaterea a ră­mas la fel de dezlânată și inconsistentă ca în trecut. De fapt, nici nu avem parte de o dezbatere reală, ci mai degrabă de o imen­să hărmălaie în care se amestecă discursuri preponderent politicianiste cu poziții eco­logiste dogmatice. Până la urmă, e greu de înțeles ce vor de fapt cei care au ieșit în stra­dă sau chiar principalii vectori de opi­nie care se exprimă pe acest subiect: nu-și doresc deloc să se extragă aur în peri­me­trul de la Roșia Montană sau vor ca ex­ploa­tarea să se facă doar în anumite condiții, de mediu sau financiare. În primul caz, lu­crurile sunt clare și orice discuție e inutilă. Acest gen de ecologism radical e de regulă opac la argumente. Ecologiștii de acest tip au nevoie de cauze cu care să se identifice, iar atunci când asta se întâmplă, Roșia Mon­tană e un exemplu în acest sens, co­nul de interes pentru alte subiecte se în­gustează semnificativ pentru că, în primul rând, contează doar cele cu impact public major. Nu poți să nu te întrebi, de pildă, de ce ecologiștii nu sunt la fel de activi în cazul dezastrului de la Copșa Mică sau în altele similare care produc efecte chiar acum. În fapt, în momentul de față, chiar zona Roșia Montană se confruntă cu un adevărat dezastru ecologic.

Dacă însă se militează pentru o exploatare condiționată, atunci o discuție serioasă are sens. Iar această discuție trebuie să ai­bă în vedere două aspecte: 1) utilizarea unor tehnologii care să nu afecteze me­diul; 2) condiții financiare (e vorba de ni­velul redevenței, dar şi de cel al par­ti­ci­pației) avantajoase pentru statul român. Sigur, ecologiștii radicali vor decreta că nu există niciun fel de tehnologii sigure. E greu însă de crezut așa ceva, atunci când o țară ca Suedia, unde preocuparea pentru me­diu nu e punctuală și mai degrabă con­juncturală ca la noi, ci larg răspândită în in­teriorul întregii societăți, exploatează ză­căminte de aur. Așa că, dacă vrem cu ade­vă­rat o discuție serioasă din acest punct de vedere, e suficient să vedem cum pro­ce­dează suedezii și alte țări scandinave. E greu de crezut însă că așa ceva e posibil la noi.  //