PSD şi legitimitatea penală

În actualul context european și internațional, este tot mai puțin probabil ca problema statului de drept și a justiției din România să mai reprezinte o mare preocupare de acum înainte pentru actorii occidentali care în trecut au fost foarte activi pe această direcție.

Dacă nu se va ajunge la o sentință cu exe­cu­tare la recursul procesului lui Liviu Dragnea, avem toate șansele ca după 11 octombrie să consemnăm o situație inedită, cu un prim-mi­nistru trimis în judecată într-un proces penal și cu liderul celui mai important partid po­litic din țară - cel care con­trolează guvernul, ma­jo­ri­ta­tea structurilor din aparatul administrativ la nivel central și local și cea mai mare parte a regiilor și organismelor in­fluente de reglementare și control - condamnat, chiar da­că cu suspendare, pentru fraudă electorală la referendumul din 2012. Și mai trebuie făcute încă două observații: 1) nu am mai auzit, ca în trecut, voci externe care să ia poziție față de astfel de situații; 2) se va statornici astfel impresia în rândurile activului de partid, și nu doar cel pesedist, că nu e obli­gatoriu ca problemele penale ale liderilor să-i elimine pe aceștia de pe eșichierul politic.

În actualul context european și internațional, este tot mai puțin probabil ca problema sta­tului de drept și a justiției din România să mai reprezinte o mare preocupare de acum îna­inte pentru actorii occidentali care în trecut au fost foarte activi pe aceas­tă direcție. Crizele majore cu care se confruntă vechiul con­tinent, de la aceea a zonei euro la conflictul din Ucraina și mai ales la problema mi­grației, cu toate terminațiile ei din Orientul Mijlociu, au confiscat aproape în în­tre­gime disponibilul de atenție al liderilor din principalele can­celarii occidentale. Când este pus în discuție chiar viitorul UE în ac­tuala formulă, e greu de crezut că acest gen de subiecte își vor mai găsi un loc pri­vilegiat pe agenda europeană. Iar impactul asupra evo­luțiilor politice interne ar putea fi unul semnificativ.

Profitând de vidul de putere existent în acest moment în PSD, cu un Victor Ponta în pos­tura de figurant, Liviu Dragnea are toate șan­sele ca, în ciuda situației sale juridice precare, să obțină, prin votul direct al membrilor de partid, o legitimitate de care nu s-au bucurat niciunul dintre ultimii președinți PSD. De pe această platformă, controlul său asupra ca­binetului, condus formal de Victor Ponta, nu poate decât să se extindă. În aceste condiții, e puțin probabil ca Dragnea să-și dorească o schimbare a premierului. Mai ales pentru că știe că situația sa juridică nu-i permite să ocu­pe el poziția de șef al guvernului. Așa că, pro­babil, îi convine situația actuală în care la Pa­latul Victoria stă în capul mesei o marionetă politică. Cum șansele ca moțiunea de cenzură introdusă de PNL să treacă sunt minimale, Vic­tor Ponta are asigurat mandatul de pre­mier, cel puțin până februarie 2015. Singura vulnerabilitate reală după această dată ar fi o basculare a lui Gabriel Oprea. Însă nici marja de joc a acestuia din urmă nu este neapărat generoasă. E discutabil că UNPR va putea de­păși singur pragul electoral, așa că și el și par­tidul său au nevoie de o „rachetă purtătoare“. Și cine altcineva decât PSD ar putea juca acest rol?

De partea cealaltă, PNL ar putea lua în calcul o eventuală alianță postelectorală cu UNPR, însă și pentru liberali, și pentru Cotroceni va­rianta cu Gabriel Oprea prim-ministru ar fi una extrem de costisitoare în plan politic. Spre de­osebire de cel al PSD, o parte a elec­toratului potențial al PNL este sensibil mai intolerantă față de acest tip de compromisuri. Nu e vorba neapărat de zona de sprijin tra­dițională a par­tidului, însă problema liberalilor este că, în ca­zul unei bătălii doar la nivelul rețelelor elec­torale și al nucleelor dure, pierd la pas în fața PSD. Numai o mobilizare a seg­mentului su­plimentar de alegători care i-a adus în trecut victoria lui Traian Băsescu și, ul­tima oară, lui Klaus Iohannis le poate asi­gura succesul elec­toral. Or, acest electorat es­te mult mai pre­tențios și mai sensibil la ceea ce consideră a fi compromisuri politice inac­ceptabile.

Tocmai această ultimă observație face ca peisajul electoral autohton să fie în fapt mult mai impredictibil decât lasă impresia în pre­zent aparenta sa consolidare, cu două mari blo­curi politice: PSD și PNL. Există, încă difuz, un masiv potențial de vot antisistem. Mai ales liberalii, care par total neinspirați și nea­trac­tivi ca opoziție în momentul de față, sunt vul­nerabili din acest punct de vedere. Rămâne de văzut dacă cele câteva formațiuni mai mici existente în prezent vor putea coagula în viitor o formulă de alianță (context în care Traian Băsescu poate juca un rol semnificativ) sau vor rămâne în continuare fragmentate, lăsând terenul de joc sub controlul actorilor politici tradiționali.