De același autor
La sfârșitul lunii iunie, Madridul va găzdui ceea ce este descrisă drept o reuniune la vârf NATO crucială. Pe fondul unei euforii nejustificate, între timp diminuate semnificativ în urma ultimelor evoluții de pe teren, privind impasul Rusiei în războiul din Ucraina, s-a trecut prea ușor cu vederea peste dificultățile structurale din interiorul NATO și în privința relațiilor transatlantice. Chestiuni abordate într-o analiză extinsă publicată în Foreign Affairs de Edward Lucas. S-a parcurs totuși un drum lung față de situația de acum doar 14 ani, de când o recomandare secretă a alianței, MC 161, interzicea considerarea Rusiei drept un „pericol militar” („Kremlinul trebuia prezentat drept un partener”, scrie Lucas, „ceea ce îi transforma pe membrii NATO cei mai vulnerabili, Polonia și țările baltice, în aliați de mâna a doua”). Provocările interne fundamentale nu au dispărut însă peste noapte, în ciuda impresiei care a fost creată de răspunsul relativ unitar față de invazia Ucrainei. În opinia sa, anunțată chiar din titlul articolului, în forma actuală „NATO este depășit și expirat”, așa că ar trebui regândit și restructurat în acord cu noile realități și provocări. Responsabile pentru această situație fiind, în bună măsură, enormele diviziuni politice interne. De la opoziția lui Erdoğan față de aderarea Suediei și Finlandei și maniera în care Turcia flirtează cu Rusia și China la Viktor Orbán, care și el utilizează aceleași două „cărți” în interiorul UE, până la pozițiile Franței și Germaniei. „Grandomania lui Macron și tergiversările cancelarului german Olaf Scholz creează obstacole și distrageri constante”, scrie Edward Lucas. „Slăbiciunile celor doi lideri, expuse glorios de la începutul războiului, au îmbogățit deja limba: Scholzen este un neologism german pentru „dither” (șovăială), în timp ce makronic în poloneză (și echivalentul său în ucraineană) poate fi tradus aproximativ ca „să faci declarații sforăitoare fără niciun efect concret”.
Diferențele fundamentale de abordare care separă puterile occidentale în privința viziunii privind felul în care ar trebui să se încheie războiul din Ucraina nu fac decât să adâncească faliile din trecut, în ciuda crizei ucrainene. După cum scrie The Economist, există două mari tabere. Una este „tabăra păcii”, în cadrul căreia regăsim țări ca Germania, Franța sau Italia, care dorește o încetare cât mai rapidă a conflictului și demararea unor negocieri cu Rusia. Cealaltă, „tabăra justițiară” care dorește ca Rusia să plătească scump pentru agresiune. Numai că o astfel de descriere, în principiu factual corectă, nu explicitează motivațiile și agenda geopolitică diferită ale celor două tabere: America și Marea Britanie, pe de o parte, Franța și Germania, pe de alta. „A devenit evident în ultimele luni că multor state europene le pasă mai mult de încheierea războiului decât de cine câștigă”, scria în Wall Street Journal Ralph Gert Schöllhammer, profesor de științe politice la o universitate din Viena. „Germania, în special, pare să fie interesată să fie păstrată opțiunea de a se reveni la statu-quoul de dinaintea războiului din Ucraina”. În mare, asta își dorește și Emmanuel Macron, care, alături de cancelarul Olaf Scholz, a continuat în toată această perioadă dialogul cu Putin. În opinia președintelui francez, o viitoare pace în Europa de Est trebuie să evite o umilire inutilă a Rusiei și ar putea chiar include concesii teritoriale pentru Moscova.
Autorul articolului mai scoate însă în evidență un alt aspect interesant, reliefat de opoziția Franței și Germaniei față de propunerea de a acorda Ucrainei statutul de țară candidată UE. În opinia sa, atât Parisul, cât și Berlinul se opun pentru că se tem că s-ar putea astfel forma o axă Polonia – Ucraina, care ar „intra în competiție” cu axa franco-germană, alterând distribuția de putere în interiorul UE. Numai că deja s-a consolidat în interiorul UE un front estic, la care s-au raliat și țările scandinave, apropiat de Marea Britanie și de Statele Unite, în disonanță evidentă cu nucleul franco-german.
Și Macron, și Scholz au fost criticați pentru opțiunea lor de a menține contactele cu Kremlinul. La Berlin, Norbert Roettgen, un proeminent politician din CDU, a criticat convorbirile telefonice „inutile” și „dăunătoare” ale cancelarului cu Vladimir Putin, care dau „falsa impresie” că puterile occidentale ar putea ajunge la un acord cu liderul rus. Într‑un interviu pentru Telegraph, Edgars Rinkēvičs, ministrul de externe al Letoniei, comenta și el ironic pe aceeași temă. „Avem unii lideri din Europa Occidentală care au îndelungi convorbiri telefonice cu Putin. Dacă au weekenduri libere și cred că acesta este cel mai bun mod de a-și petrece serile, încercând să înțeleagă mentalitatea lui Putin, e foarte bine”.
„Sincer, aș spune că nu mi-ar păsa atât de mult cine pe cine apelează, ce mă interesează este să continuăm să înarmăm Ucraina, cât putem de mult”, a mai spus el. Ajungem aici însă într-un alt punct critic, sigur mai important decât chestiunea oportunității dialogului unor lideri europeni cu Vladimir Putin. E vorba despre „lipsa de entuziasm”, eufemistic vorbind, a unor țări ca Germania de a livra armament de care, mai ales în această perioadă în care rușii înregistrează progrese în Estul Ucrainei, Kievul are nevoie vitală. Serviciul de informații externe al Germaniei, BND, estimează că Rusia este în prezent capabilă să trimită pe front până la 300 de tone de muniții în fiecare zi, având astfel la dispoziție o formidabilă putere de foc. În același timp, spune guvernul german, sancțiunile occidentale privind importul de energie rusească nu au avut impactul sever care se sperase. Așa că așteptările că Moscova va fi sever afectată de sancțiuni și deci ar putea fi astfel determinată să dorească o încheiere a conflictului sunt nerealiste. Nu e clar nici în ce măsură și embargoul în privința pieselor electronice pentru sistemele moderne de armament ar putea avea și acesta un impact semnificativ, în ciuda opiniilor exprimate de unii oficiali din Vest. Există diferite filiere, China, dar și lanțuri de aprovizionare subterane, pe care Moscova le poate utiliza pentru a contracara parțial această problemă. Și alte structuri de informații occidentale văd lucrurile în mod similar. Potrivit CIA, Putin se pregătește pentru un război lent și brutal de uzură în estul și sudul Ucrainei.
Meduza, o publicație online din Letonia, bine informată, cu bune contacte la Moscova, care apare în limba engleză și în rusă, scrie că „oficialii de la Kremlin sunt sceptici că națiunile occidentale vor continua să ofere Ucrainei pe termen lung un sprijin financiar și militar consistent dacă războiul se prelungește”. „Mai devreme sau mai târziu, europenii vor obosi, vor trebui să negocieze livrările de gaze naturale și petrol când se va apropia sezonul rece.” În acest context, scrie publicația, surse de la Kremlin iau în considerare un alt asalt asupra Kievului și speră într-o victorie deplină asupra Ucrainei în toamnă. Rămâne de văzut cât de realiste sunt aceste așteptări ale Moscovei. Deocamdată însă, scrie tot Meduza, se fac planuri concrete de anexare a teritoriilor ucrainene și de încorporare a acestora într‑un nou district federal al Rusiei.
Or, tocmai în această perioadă critică ucrainenii acuză lipsa de muniții și echipamente militare adecvate, promise în declarații, dar nelivrate, care să le permită să facă față mașinii de război a Rusiei, care are la dispoziție resurse net superioare. „Este tragic că acum, în cele mai dificile și costisitoare săptămâni pentru Ucraina, aceasta nu se poate aștepta la nimic de la guvernul federal în ceea ce privește livrările de arme de care are nevoie vitală în acest moment”, a subliniat același Norbert Roettgen. Este vorba de o altă critică majoră la adresa guvernului german, care evidențiază contrastul dintre retorica combativă a lui Olaf Scholz, care la Davos a condamnat „imperialismul lui Putin”, și dezvăluirile din cotidianul Die Welt, de la sfârșitul lunii mai, care în baza unor documente oficiale scria că practic nicio livrare semnificativă de armament către Ucraina nu s-ar mai fi făcut din 25 martie. Mai mult, relatează săptămânalul Der Spiegel, citând de asemenea surse guvernamentale, Berlinul blochează demersul Spaniei de a livra Ucrainei tancuri Leopard 2A4, de fabricație germană, în timp ce Polonia acuză Germania că nu și-ar fi respectat promisiunile de a-i furniza echipamente militare care să le înlocuiască pe cele pe care Varșovia le-a livrat Kievului.
În acest context, sunt interesant de remarcat criticile, unele foarte dure, exprimate chiar de voci din Germania la adresa guvernului de la Berlin. De pildă, Sabine Fischer, care face parte dintr-un influent think tank german, scrie că „guvernul german dă prioritate relațiilor comerciale cu Rusia, așa cum a făcut-o întotdeauna, în timp ce pretinde că sprijină Ucraina”. În timp ce Wolfgang Munschau, fost co-editor al Financial Times Deutschland, scrie în The Spectator că pariul Kremlinului cu privire la UE pare să funcționeze. El crede că „mercantilismul german este nesustenabil”, susținând că „fie politica germană va pune capăt acestei abordări, ceea ce nu dă semne că va face, fie se va ajunge la fragmentarea UE”.
În general, există un contrast marcant între retorica oficială dintr-o serie întreagă de capitale europene față de Rusia și sprijinul lor pentru Ucraina și realitatea de pe teren. După cum relatează The Signal Group, Belgia, Italia și Olanda importă în prezent mai mult fier, cărbune și cereale din Rusia decât înainte de invazia în Ucraina. Ceea ce nu face decât să sporească resursele financiare ale Moscovei, în condițiile în care europenii cheltuiesc 1 miliard de dolari pe zi pentru a cumpăra petrol, gaze și cărbune din Rusia.
Ce să mai vorbim de restul lumii, unde, departe de impresia care domnește și la noi, și în spațiul occidental, Rusia este departe de a fi izolată. De pildă, India și-a dublat importurile de petrol din Rusia din martie până în aprilie. Atitudinea în bună măsură neutră dacă nu chiar favorabilă Moscovei în afara spațiului occidental subliniază dinamica accentuatelor schimbări și repoziționări geopolitice la care asistăm în prezent. Este un rezultat al manierei diferite în care este perceput în interiorul spațiului occidental conflictul din Ucraina. În multe capitale din Europa de Vest este văzut prin prisma impactului economic și social. În timp ce Marea Britanie și mai ales Statele Unite privesc conflictul, și mai ales deznodământul acestuia, din perspectiva competiției geopolitice, în principal cu China, dar și cu alte puteri revizioniste. /
