De același autor
Ceea ce s-a intamplat cu prilejul ultimului transfer de putere spune multe despre Romania anului 2004, despre clasa politica si despre starea democratiei si a institutiilor autohtone. E o radiografie deloc apetisanta, care ar trebui sa-i readuca cu picioarele pe pamant atat pe cei care cred ca apropiata finalizare politica a procesului de integrare euro-atlantica rezolva automat si problema modernizarii tarii, cat si pe cei care, in euforia care a urmat victoriei lui Traian Basescu, uita ca blocajele si distorsiunile profunde din societatea romaneasca sunt departe de a fi disparut peste noapte.
Lucrurile mici sunt adesea mai relevante decat sute de interviuri si declaratii de presa. Ce poti spune despre un fost prim-ministru care, pe motiv ca s-a "atasat" de mobilierul si autoturismul Touareg de la guvern, le-a mutat pur si simplu la Camera Deputatilor, semnand smechereste, practic cu el insusi, un protocol de transfer? La fel au procedat si alti fosti ministri, care au golit la plecare birourile din Palatul Victoria de birouri, fotolii ergonomice, mese de consiliu si computere. Ni se spune acum ca tot acest patrimoniu nu era pe inventar la Palatul Victoria. Prin urmare, fiind vorba de lucruri donate de tot felul de companii sau regii ale statului, cei care le-au platit nu au facut decat sa si le ia acum inapoi. Acest gen de explicatii ilustreaza cat se poate de plastic conceptia de guvernare dominanta in Romania, in perioada 2001-2004, care a ridicat privatizarea statului la rang de principiu. E si proba faptului ca intreruperea continuitatii in exercitarea acestui tip de putere era o cerinta vitala pentru tara, chiar daca au aparut deja semne de intrebare privind capacitatea politica si priceperea manageriala a noii administratii de a gestiona procesul de "europenizare" a structurilor institutionale autohtone.
Ar fi chiar interesant de vazut cum ar privi d-l Verheugen si alti inalti oficiali ai fostei Comisii Europene conduse de Romano Prodi, partenerii din ultimii ani ai Executivului condus de Adrian Nastase in cursul negocierilor legate de procesul de integrare europeana, fenomenul mobilitatii postelectorale a patrimoniului ministerial patentat in aceste ultime zile la Bucuresti. Un fel de "gainarie" cu atat mai descalificanta, cu cat miza aflata in joc e una relativ minora. Probabil ca procesele verbale de predare-primire si baza legala sunt formal in regula, asa cum s-a si grabit sa precizeze fostul prim-ministru interimar Eugen Bejenariu. Numai ca este cu totul anormal ca sponsorizarile sa aiba in vedere un ministru anume, si nu institutia publica pe care o conduce. De fapt, chiar logica unor astfel de sponsorizari este greu de acceptat. De ce este nevoie de bani de la Distrigaz sau de la alte regii ale statului pentru a rezolva problema mobilierului din birourile ocupate de ministere care intra in componenta Guvernului Romaniei? Genul acesta de comportament, aberant si probabil imposibil de inteles mai peste tot in cancelariile de pe vechiul continent, exprima gradul profund de degradare institutionala la care s-a ajuns la Bucuresti.
Daca ne luam dupa declaratiile din fosta campanie electorala, Adrian Nastase ar dori sa ramana in memoria publica ca seful echipei guvernamentale care a integrat Romania in NATO si a finalizat negocierile de aderare la Uniunea Europeana. O apreciere corecta din punct de vedere tehnic, chiar daca intrarea in NATO s-a facut mai ales datorita cursului imprimat politicii externe americane dupa atentatul terorist din septembrie 2001, iar pasul decisiv pentru aderarea la Uniunea Europeana a fost facut, de fapt, sub presedintia lui Emil Constantinescu, pe 12 decembrie 1999, la Helsinki, cand, mai ales datorita insistentelor lui Tony Blair, si Sofia, si Bucurestiul au fost incluse pe lista de 12 tari cu care Bruxelles urma sa inceapa negocierile de aderare, in incercarea de stabilizare a situatiei tensionate din Balcani, dupa zguduirile majore produse de criza din Kosovo. Probabil insa ca, pana la urma, cu totul alte lucruri vor fi mai relevante pentru a devoala adevarata natura a guvernarii Iliescu-PSD din perioada 2001-2004. Precum gratierea lui Miron Cozma, urmata de o balbaita revocare a acesteia, sau "teleportarile" de mobilier si automobile de la incheierea mandatului.
