De același autor
Sâmbăta trecută, pe 28 iulie, s-au împlinit 104 ani de când Imperiul Austro-Ungar a declarat război Serbiei, ca răspuns la asasinarea arhiducelui Franz Ferdinand și a soției sale, Sophie, cu exact o lună în urmă, la Sarajevo. În decurs de o săptămână, Rusia, Belgia, Franța și Marea Britanie s-au aliniat de partea Serbiei împotriva Austro-Ungariei și Germaniei. Așa a început Primul Război Mondial. Iar la un sfert de veac după aceea a venit un Al Doilea Război Mondial, și mai devastator. Unul dintre răspunsurile la cele două tragedii a fost constituirea Comunității Economice Europene, devenită ulterior Uniunea Europeană. O inițiativă europeană, al cărei motor principal a fost încă de la început axa franco-germană, dar care s-a făcut cu binecuvântare americană. Acest tip de aranjament transatlantic a rămas valabil pînă de curînd deși în timp au fost și destule momente de tensiune. Probabil cea mai importantă fiind cea din 2003 cînd în principal Franța și Germania au criticat dur intervenția Statelor Unite în Irak care a dus la căderea regimului Saddam Hussein. Dar, în ciuda acestor sincope Washingtonul a privit favorabil Uniunea Europeană, ca o structură benefică care asigură pacea și stabilitatea în Europa. Și asta deși curentele anti-americane, importante mai ales din Franța și Germania, în condițiile în care europenii beneficiau din plin de umbrela de securitate americană, ceea ce le-a permis să aloce sume importante bugetelor sociale în dauna celor militare, nu puteau să nu provoace iritare peste ocean.
Or, această viziune s-a schimbat radical după venirea la Casa Albă a lui Donald Trump, care are o aversiune structurală față de orice construcție internațională multilaterală și care nu a ezitat să declare în repetate rânduri că el consideră UE un dușman al Americii în materie de comerț. Și nu e vorba doar de declarații. Am asistat la măsuri tarifare punitive americane și la contramăsuri europene. E adevărat, între timp s-a ajuns la un compromis după vizita lui Jean-Claude Juncker la Washington, care a exploatat abil problemele interne ale lui Donald Trump create de războaiele tarifare care au afectat zonele sale tradiționale de susținere electorală. Cadoul tentant al lui Juncker a fost ca UE să achiziționeze soia și gaz lichefiat din Statele Unite. Mai mult, se pare că s-a conturat o alianță transatlantică în materie de comerț împotriva Chinei, unde, în mare, cele două părți sunt pe aceeași lungime de undă.
Însă e greu de crezut că acest aranjament tactic va schimba fundamental percepția negativă pe care o are Donald Trump față de UE. De altfel, fostul său strateg electoral și consilier, Steve Bannon, este într-o ofensivă masivă împotriva UE. Intenția sa fiind, conform propriilor sale cuvinte, aceea de a submina, paraliza și în final dezmembra Uniunea Europeană. Demers în care el vede în Brexit „un prim pas esențial care va schimba fundamental politica europeană“. Iată de ce în acest moment cultivă adversari declarați ai Theresei May din Partidul Conservator, precum Boris Johnson, care militează pentru o ruptură totală între Marea Britanie și UE.
Chiar în timpul vizitei lui Trump în Marea Britanie, Steve Bannon, care s-a prezentat drept „cel mai reușit surogat al președintelui“, împreună cu Sean Hannity, una dintre vedetele postului Fox News, au organizat la Londra o serie de întâlniri cu figuri proeminente din zona anti-UE, între care Nigel Farage și un lider al Frontului Popular condus de Marine Le Pen. Iar recent s-a întâlnit cu Viktor Orbán și cu noul ministru de Interne italian Matteo Salvini. Ulterior, a anunțat că va crea la Bruxelles o structură numită „Mișcarea“ pentru a sprijini grupurile populiste și naționaliste din Europa, atât financiar, cât și prin alt tip de resurse: consultanță electorală, logistică de campanie, cercetări sociologice, propuneri de politici comune. Prima țintă: creșterea substanțială a ponderii facțiunii antieuropene din Parlamentul European, până spre o treime.
La fel ca și în America, Steve Bannon exploatează un curent populist naționalist în creștere marcantă în toată Europa Occidentală, care se opune „concentrării puterii în mâinile unei elite bruxeleze“ și a unor elite naționale care promovează imigrația, multiculturalismul și tot ceea ce intră în arealul corectitudinii politice. Vocabularul politic al lui Steve Bannon este împrumutat, scrie Financial Times, din zona militară: „trebuie să luptați în fiecare zi să vă luați țara înapoi, fie că e vorba de Italia, Franța, Anglia sau Statele Unite“. Țelul său final fiind acela de a dezagrega actuala ordine mondială fundamentată pe instituții și acorduri multinaționale. S-a ajuns în acest punct și cu largul concurs al elitelor europene care, fascinate de proiectul unei Europe federale, un fel de Statele Unite ale Europei, au împins lucrurile prea repede și prea departe, ignorând cu totul percepția străzii și forța colosală a pornirilor tribale. Cînd vezi cum se revarsă mulțimile pe străzi în extaz după terminarea unui meci de fotbal, cu steagurile țărilor lor, cînd vezi că asumarea unei "identități europene" nu stîrnește nici un fel de emoții, e greu să proiectezi din birou o mutare masivă a deciziilor de la nivel național la Bruxelles fără să provoci virulente reacții în populație.
Bannon, la fel ca și Trump, văd în Uniunea Europeană pe de o parte un competitor economic pentru America iar pe de alta promotorul unei agende progresiste pe care o consideră nocivă. Ei își doresc un peisaj geopolitic, nu doar în Europa ci la nivel mondial, cu doar cîteva superputeri, Statele Unite, Rusia, China si eventual cu un număr de puteri regionale. Punînd astfel sub semnul întrebării rețeaua globală de alianțe a Americii pe care mulți o consideră de o valoare inestimabilă.
Astfel de evoluții creează provocări majore pentru Estul Europei, inclusiv România. Pe de o parte, segmente importante din populație, inclusiv la nivelul elitelor, rejectează agenda agresivă progresistă impusă din Vest. Cu bune justificări, de multe ori. De unde și expresiile de simpatie, uneori aproape fanatice, față de Donald Trump, pe care le vedem și la noi. Însă, pe de altă parte, cam toate curentele populiste cultivate de Bannon sunt destul de bine ancorate și la linia Moscovei. Ceea ce în Polonia, în țările baltice, în România este percepută drept o chestiune serioasă. Apoi, chiar dacă reproșurile la adresa Bruxellesului sunt de multe ori motivate, aceste state nu au în fapt alternative viabile la apartenența UE. Pentru o țară ca România, o dezagregare a actualei ordini mondiale este extrem de periculoasă. Revenirea la un peisaj geopolitic de secolul al XIX-lea le-ar plasa din nou la cheremul unor interese și reconfigurări de influență dictate de puterile globale sau cele regionale.
