Războiul premierului cu Budapesta

Forțând un conflict gratutit cu Budapesta, din rațiuni pur personale, Victor Ponta nu face decât să submineze poziția țării într-un moment complicat pe plan european.

„Ca mulţi alţi lideri politici europeni, am da­to­ria să atrag atenţia şi să sancţionez com­por­ta­mentul constant al unor oficiali gu­ver­na­mentali de cel mai înalt nivel din Ungaria. Aceştia sunt o ruşine pentru cultura şi valorile Uniunii Eu­ropene; şi în atitudinile an­ti­semite, şi în ceea ce priveşte tratamentul minorităţilor de toate tipurile, şi acum, în tim­pul crizei refugiaţilor!“, scria cu câteva zile în urmă Victor Ponta pe pagina sa de Face­book, vorbind despre „in­dig­narea pe care o simte, ca om şi cetăţean european, fa­ţă de mentalităţi şi atitudini pe care Europa le-a văzut doar în anii 1930-40!“.

De altfel, subiectul a fost reîncălzit chiar luni, când, după terminarea ședinței Comitetului Exe­cutiv al PSD, premierul, după ce a repetat în mare lucruri similare cu cele spuse mai sus, a declarat, adoptând o postură eroică, că „o să-mi apăr țara și guvernul!“. De parcă ne-am aștepta la o iminentă invazie a ar­ma­tei ma­ghia­re! Sigur, e ironic că un politician care în re­petate rânduri în trecut a criticat sau a iro­nizat poziții și declarații exprimate la Bruxelles sau în diferite capitale europene, cu trimitere la situații din Ro­mâ­nia, mai ales în ceea ce pri­vește jus­ti­ția, să-și descopere brusc mari afinități cu Co­mi­sia Eu­ro­pea­nă și să vorbească pa­sio­nal despre valorile eu­ro­pene.

De ce o face nu e greu de ghi­cit. Este vorba de o încercare destul de transparentă de a abate discuția pe un alt făgaș decât cel legat de problemele sale în justiție. Iar a reaprinde mai vechi, tradiționale, diferende și re­sen­ti­mente româno-maghiare i s-a părut a fi o bu­nă oportunitate. Pentru că, știindu-l pe Victor Ponta, e greu de crezut că situația refugiaților nu-l lasă să doarmă noaptea. Problema sa e în­să aceea că a descoperit valorile eu­ropene și consensul cu lideri din Austria, Serbia, Cro­a­ția etc. în legătură cu criza imigranților în con­dițiile în care abordarea sa nu pare să fie nea­părat populară printre români. Nici în mass-media și nici în societate. Așa că, din punctul de vedere al reacției opiniei publice interne, de­clarațiile sale nu au avut mare ecou, în sensul dorit de el, chiar și printre cei care nu îl simpatizează defel pe premierul maghiar. În timp ce în exterior e greu de crezut că po­zi­țiile unui prim-ministru aflat iremediabil pe fă­raș, lipsit de o putere reală, ar fi putut in­te­re­sa în mod serios pe cineva.

Oricum, deși vrând-nevrând polemica ro­mâ­no-maghiară declanșată de Victor Ponta a prins și instituții ale statului, precum MAE, at­mos­fera generală nu a devenit nici pe departe atât de aprinsă și tensionată pe cât poate spe­ra pre­mierul. Nici președintele, nici Liviu Drag­nea nu au marșat în niciun fel pe această li­nie, ră­mâ­nând rezervați. Subiectul e sensibil și com­pli­cat, iar pozițiile lui Viktor Orbán, deși cri­ti­cate dur de o serie de lideri europeni, de re­pre­zentanți ai ONU, sunt destul de populare, nu doar în Ungaria, unde se bucură de spri­jinul a 82% din populație, ci și prin alte părți din Eu­ro­pa. Pentru că, dincolo de platitudini de ge­nul „gardul nu va rezolva nimic“ (în Is­rael s-a spus același lucru atunci când a fost construit zidul care desparte în Ierusalim zo­na con­tro­la­tă de Autoritatea Palestiniană, dar s-a văzut apoi că atentatele teroriste au scă­zut cu 95%!), oamenii se lovesc de pro­ble­me­le din lumea rea­lă, atunci când se con­frun­tă cu acest imens flux de imigranți. Și au te­meri alimentate nu de fantezii, ci de situații con­crete legate de in­tegrarea acestora, un eșec aproape peste tot, din Franța până în Suedia, și o potențială creș­tere a ame­nin­ță­rilor terorismului islamic.

Însă dincolo de toate acestea, com­por­ta­men­tul lui Victor Ponta în acest caz reprezintă în­că un argument în favoarea plecării sale din frun­tea guvernului, chiar dacă pe moment acest lu­cru nu pare deloc probabil. Ca și în alte cazuri din trecut, el a demonstrat că, pentru propriul său interes, nu ezită să depășească orice linii ro­șii, oricât de mult ar fi afectată țara și în in­terior, dând apă la moară vocilor maghiare ra­di­cale, și în exterior. Forțând un conflict gra­tuit cu Budapesta, din rațiuni pur personale, Vic­tor Ponta nu face decât să submineze po­zi­ția țării într-un moment complicat pe plan eu­ropean, în care era în interesul nostru ca, da­că tot susținem ceea ce susținem în ches­ti­u­nea imigrației, refuzând să acceptăm cote obl­i­gatorii, să cultivăm o apropiere de țările din gru­pul de la Vișegrad, care susțin același lu­cru. Și nu e vorba doar de acest aspect. În ge­ne­ral, ne așteaptă vremuri tulburi în interiorul UE, cu tensiuni în creștere și posibile evoluții imprevizibile. Nu sunt vremuri să faci politică externă pe genunchi.