De același autor
De ce pleacă oameni ca Mihai Stănișoară din PDL nu e foarte greu de ghicit: liniștea personală și a afacerilor lor pe care le-o oferă apartenența la una din componentele actualei puteri are, de regulă, cîștig de cauză în fața principiilor. Cu atît mai mult cu cît nici alegătorii români, în marea lor majoritate, nu pun nici ei prea mare preț pe astfel de "abstracțiuni". În plus, "transferul" de la PDL la PNL e relativ facil și comod. Pe de o parte, cei în cauză pot spune că în fapt rămîn pe același culoar ideologic, lucru care nu are nici o legătură cu motivațiile reale dar dă bine în declarații, iar pe de alta calea le este netezită de foștii colegi care au făcut deja pasul mai devreme, șef de pluton fiind Sorin Frunzăverde. Cu atît mai mult cu cît un PDL scăpat de "tirania" lui Traian Băsescu, devine un potențial partener de guvernare frecventabil pentru PNL, formațiune care resimte din plin marginalizarea impusă de partenerii din PSD.
Dar de ce sunt atît de permeabili liberalii la acest aflux pedelist ? Sigur, un prim motiv e acela că orice vot în plus din Parlament contează, nu atît din perspectiva raporturilor cu opoziția, a cărei pondere este cu totul nesemnificativă, ci din aceea cu aliații social democrați. Dincolo de asta mai sunt însă cel puțin alte două rațiuni. Prima, are conotații foarte omenești. Crin Antonescu și mulți dintre colegii săi din structura de conducere a partidului nu pot să-și reprime satisfacția de a da acest gen de lovituri unor dușmani politici "de moarte", mai ales lui Traian Băsescu. După cum același gen de bucurie interioară trebuie să-l încerce și pe Sorin Frunzăverde. Al doilea motiv ține însă probabil de o strategie rațională care are în vedere un obiectiv precis: eliminarea PDL de pe scena politică autohtonă, prin destructurare sau printr-o eventuală absorbție prin fuziune, ceea ce ar lăsa PNL drept unic reprezentat al componentei de centru-dreapta (o etichetă, e drept, mai degrabă simbolică cu puțină relevanță, după cum s-a văzut pînă acum, din punctul de vedere al acțiunii politice concrete). Acest lucru ar deschide calea către o viitoare aderare a liberalilor la Partidul Popular European, posibilitate evocată de altfel de unii lideri ai partidului în ultima perioadă. Un factor favorizant este și acela că Sorin Frunzăverde, unul dintre cei din fosta conducere PDL care întreținea legături strînse cu persoane influente din PPE, trebuie să fi militat pentru un astfel de demers.
Cine cunoaște mecanismele de gîndire a multora dintre cei aflați în conducerea PNL înțelege lesne de ce intrarea în PPE a devenit în ultimul timp un obiectiv de mare interes pentru liderii formațiunii, chiar dacă există și unele voci care nu agrează probabil părăsirea grupării ALDE, precum Renate Weber sau Călin Popescu Tăriceanu. Unor oameni ca Antonescu, Eugen Nicolăescu, Radu Stroe sau Puiu Hașoti nu le-a trecut nici o secundă prin minte faptul că tot ceea ce s-a întîmplat astă vară și de atunci încolo sau că schimbările pe care le au în vedere pentru sistemul de justiție de acum înainte ar încălca în vreun fel principiile statului de drept. Și nu e vorba doar de declarații pentru uzul opiniei publice ci de convingeri personale intime. Pentru ei, cei care afirmă asta nu sunt nimic altceva decît niște "băsiști" care acționează împotriva interesului național, în capul listei fiind, bineînțeles, Monica Macovei. Și asta chiar dacă doar cu an în urmă Crin Antonescu și Victor Ponta mergeau la Bruxelles pentru a denunța ceea ce ei numeau atunci "dictatura" institutită de Traian Băsescu.
De aceea, ei pleacă de la convingerea că toate acele critici severe venite din exterior față de comportamentul USL au fost puternic potențate de asocierea PDL la cel mai influent grup politic de pe continent, cel al popularilor europeni, din care fac parte, de exemplu, și creștin-democrații d-nei Angela Merkel. Prin urmare, urmărind această linie logică, dacă PNL ar face si el parte din PPE dacă nu toate cel puțin o bună parte dintre accentele critice de acest gen ar dispărea peste noapte. Cum discursul anti-UE și, într-un sens mai larg, cel anti-occidental are totuși costuri deloc de neglijat, atît pe plan extern dar și pe plan intern, o astfel de alternativă pare evident de preferat. Sigur, e greu de crezut că acest gen de soluție, prin ea însăși, ar rezolva problemele de fond cu care se confruntă actuala putere din punctul de vedere al credibilității pe plan internațional. E suficient să ne uităm le reacțiile extrem de dure si explicite pe aceeași linie față de țări precum Ungaria sau Italia. Însă, pe modelul mental al multora dintre liderii liberali de vîrf ideea că lucrurile se pot aranja cumva, de exemplu printr-o astfel de manevră, e cu siguranță foarte prezentă.
De partea cealaltă, Vasile Blaga și principalii săi susținători de la centru trebuie să asigure activul PDL de posibilitatea unui viitor politic alături de PNL, ca potențial partener junior, pentru a-și asigura sprijinul la congres. Pentru că e greu de crezut că aceștia sunt suficient de naivi să creadă că în această formulă de conducere, mai ales după o probabilă rejectare masivă a "platformei reformiste" depusă de Monica Macovei, PDL va fi în măsură să-i recîștige pe votanții pierduți la ultimele alegeri, singurul scenariu care ar readuce partidul în postura de actor major în politica autohtonă. E greu de spus dacă ei iau în calcul riscurile pe care o strategie a liberalilor de tipul celei creionate mai sus le prezintă pentru propriul partid. Iar dacă le iau în calcul dacă sunt cu adevărat în măsură să le și contracareze. Ideea de partid-balama e viabilă doar atîta vreme cît PDL rămîne cît de cît consistent ca prezență atît pe eșicherul politic intern cît și pe cel internațional.
Sigur, e posibil și ca varianta unei absorbții în PNL să fie de fapt acceptată în mod tacit și discret, ceea ce ar schimba cu totul datele problemei. Pentru că circulă și ideea că multe dintre problemele actuale ar dispare dacă USL s-ar sparge și s-ar crea reechilibra spectrul politic prin consolidarea unui bloc de centru-dreapta. Ar fi însă o rezolvare falsă. Dificultățile fundamentale cu care se confruntă astăzi România nu au legătură decît în mică măsură cu nevoia unei separații ideologice, care ar fi fost compromisă de constituirea USL ca asociere între PSD și PNL, ci sunt mai degrabă rezultatul consolidării unui establishment politic, economic, administrativ si mediatic, care se opune vehement modernizării țării. Obiectivul principal al unui astfel de establishment este acela de a controla sistemul de justiție pe diferitele sale componente, de la CSM la procuratură, ceea ce ar readuce liniștea în interiorul acestui grup. O liniște grav tulburată în ultimii ani de demersurile intreprinse de DNA și de o serie de condamnări spectaculoase. Or, din această perspectivă consolidarea unui tandem politic PSD - PNL, aflat în competiție, idee care probabil ar conveni majorității celor aflați astăzi în poziții privilegiate, de o parte sau de alta a baricadei politice, este un scenariu perdant pentru România pe termen mediu si lung.
