De același autor
Mulți dintre cei care își imaginează că, prin înlăturarea de la putere a unui guvern sau chiar prin primenirea substanțială a clasei politice, vor determina schimbări majore în țară subestimează masiv inerțiile și rezistența la reformă adânc înrădăcinate în interiorul societății românești.
Între dominantele discursului public actual este apelul la „depolitizare“, la pachet cu înfierarea politicienilor. Ultimii sunt considerați vinovați pentru toate neîmplinirile din ultimii 25 de ani și, prin urmare, e normal să militezi pentru înlocuirea lor cu alții noi, integri și pricepuți. Probabil că mulți au sentimentul că, pe măsură ce asta se va întâmpla (Guvernul Cioloș fiind doar un prim pas în direcția respectivă), corupția, clientelismul și abuzurile vor primi lovituri mortale, iar țara va prospera. Problema e că depolitizarea nu e doar greu de definit, pentru că, în esență, fenomenul nu este legat doar de existența sau nu a unui carnet de partid, ci și foarte greu de implementat în practică. Înlocuirea mecanismelor tradițional politice, prin parlament sau prin guvern, cu altele care să implice societatea civilă, așa cum cer unii, nu doar că ar complica enorm procesul în sine, dar nici nu ar rezolva nimic. Ceea ce numim societate civilă e în realitate un peisaj amestecat, cu destule etichete false, deloc ferit de corupție și influențe defel onorabile.
La fel de reducționistă e și obișnuința de a supralicita capacitatea unui guvern de a îmbunătăți radical lucrurile pe diferitele segmente de activitate. De unde și dezamăgirile în cascadă care urmează inevitabil. Sunt multe de reproșat politicienilor, dar vina e mult mai largă decât suntem gata să admitem. De pildă, în cazul plagiatelor. Sigur, avalanșa de doctorate acordate pe bandă rulantă unor oameni care în multe cazuri ar fi avut probleme să redacteze chiar și o lucrare decentă de licență e o realitate deprimantă. Cum demne de blamat sunt toate manevrele, unele de-a dreptul ridicole (precum cele care l-au avut în prim-plan pe fostul ministru Liviu Pop), menite să blocheze recunoașterea plagiatelor lui Victor Ponta și, ulterior, al lui Gabriel Oprea, făcute pe față sau în culise. Legat de acest ultim aspect, mulți vorbesc despre rolul activ și nefast, deși puțin vizibil, jucat de Ecaterina Andronescu.
Dar cel puțin la fel de dezamăgitoare a fost reacția mediului academic în ansamblu, care, cu puține excepții, a preferat să se uite în altă parte în timpul procesului jenant de deculpabilizare oficială a înaltelor personaje politice menționate mai sus. Așa înțelegem și de ce sistemul de învățământ, la nivel gimnazial sau universitar, respinge ferm orice demers de reformă, precum introducerea unor proceduri de clasificare a instituțiilor de învățământ superior. Realitatea e că niciun ministru al Educației, oricât de onest și bătăios, nu poate schimba lucrurile într-un sistem ostil. Adăugați la asta situațiile în care atmosfera generală este viciată. Avem „studii de caz“ pilduitoare din acest punct de vedere, chiar în această perioadă în care au loc alegeri pentru desemnarea noilor conduceri ale universităților. În unele cazuri, campaniile murdare, derulate prin presă sau prin alte mijloace (inclusiv denunțurile în justiție) de către unii candidați, au depășit cu mult tot ceea ce se putea imagina, mai ales atunci când e vorba de un segment de elită al societății românești.
Un alt caz recent vine să completeze un tablou deloc fericit al felului în care funcționează structuri neguvernamentale dintr-un alt spațiu important, cel medical, dincolo de ceea ce fac bine sau rău ministerul de profil și instituțiile din subordinea sa. Un imens scandal a izbucnit în legătură cu alegerile din cadrul Colegiului Medicilor din România. Nu e vorba de o asociație oarecare, ci de o organizație extrem de influentă care, de exemplu, poate decide să suspende sau nu un medic acuzat de malpraxis. În urma unui lobby eficient, după ce medicii stomatologi au obținut, modificând legea, să se renunțe la restricția care limita la două numărul mandatelor pentru funcțiile de conducere, colegii lor generaliști au reușit și ei, în fine, să scape de astfel de „prevederi nefericite“. Dar, ghinion, președintele Iohannis a promulgat legea după ce se încheiaseră formal înscrierile candidaților pentru alegerile din colegiile județene. Piedica legală a fost însă depășită într-o manieră foarte românească, e drept, și după mesaje cel puțin contradictorii venite de la centru. Unele colegii județene, în fapt o largă majoritate, fiind vorba de 35 de județe din cele 41!, au decis să nu respecte, așa cum era normal, prevederile legii în vigoare în momentul înscrierilor. În aceste condiții, Comisia Electorală de la centru a invalidat alegerile. Însă nu integral, așa cum ar fi fost logic, ci selectiv, doar în cele 35 de județe, unde ar urma să aibă loc alte alegeri (dar după legea nouă!). S-ar ajunge astfel în situația ridicolă în care o parte dintre colegiile județene vor fi alese după o lege, iar o altă parte după o alta.
Am dat acest exemplu pentru a ilustra cât de nefuncționale și prost conduse sunt organizații importante din societatea românească. Și cât de mare e rezistența la schimbări esențiale, dar deranjante în interiorul unor spații, precum cel academic, care ar trebui să fie, în teorie, în avangarda demersului de modernizare a țării. E poate important de spus că media națională a participării la vot la alegerile pentru colegiile medicilor a fost de doar 20%. Iar în București au fost la vot doar 6% dintre medici! Cauzele sunt multiple. Putem acuza dezinteresul generalizat, dar și probleme de organizare. Cert este că mulți dintre cei care își imaginează că, prin înlăturarea de la putere a unui guvern sau chiar prin primenirea substanțială a clasei politice, vor determina schimbări majore în țară subestimează masiv inerțiile și rezistența la reformă adânc înrădăcinate în interiorul societății românești.
