Testul Huawei pune sub semnul întrebării relațiile transatlantice

Supraviețuirea alianței occidentale va depinde de maniera în care SUA și aliații lor se vor poziționa față de China, iar respingerea sau îmbrățișarea Huawei devine testul esențial.

Alexandru Lazescu 04.02.2020

De același autor

În perioada premergătoare reuniunii de săptămâna trecută a Consiliului Național de Securitate de la Londra, care a decis că nu va exclude Huawei de la dezvoltarea rețelei 5G din Marea Britanie, am asistat la o campanie masivă a Washingtonului menită să descurajeze o astfel de decizie. Presiunile nu au venit doar dinspre Casa Albă, ci și dinspre Congres. Au fost avertismente că acceptarea Huawei ar putea avea implicații grave asupra relațiilor bilaterale, precum limitarea schimbului de informații secrete sau apariția unor complicații majore în negocierea și aprobarea unui viitor acord comercial între cele două părți. Fără succes, până la urmă, după cum s-a văzut, deși au existat critici severe și din partea unor parlamentari și foști miniștri britanici. Iar un sondaj recent a relevat că și la nivelul publicului exista o opoziție semnificativă împotriva utilizării unor echipamente Huawei (43 împotrivă, 14 de acord, restul fiind indeciși). De pildă, fostul șef de cabinet al Theresei May, Nick Timothy, a avertizat că „Marea Britanie va ajunge să regrete această decizie din multe motive, între care unele nu vor fi vizibile la nivel public, și de care nu vom fi conștienți decât peste un număr de ani”.

În comunicatul de presă privind decizia luată, care recunoaște problemele de securitate create de furnizorii de echipamente „cu risc ridicat”, se menționează că echipamentele Huawei nu vor fi instalate în zonele sensibile, în „nucleul” rețelei 5G. Însă experții subliniază faptul că această distincție este puțin relevantă în cazul rețelelor 5G pentru că nu există o delimitare clară între fluxul de date care circulă în „nucleu” și în „zonele periferice”. În plus, platformele software, care asigură managementul acestor rețele, conțin zeci de milioane de linii de program și sunt actualizate frecvent, așa că, practic, e imposibil să fii sigur că nu există „portițe” secrete prin care Beijingul poate avea acces la fluxul de informații, care circulă în rețea. De altfel și Dominic Raab, ministrul de externe britanic, a recunoscut că e imposibil să fie eliminate toate vulnerabilitățile. Oricum, nimeni nu ia de bune asigurările liniștitoare ale Huawei, din moment ce orice entitate comercială din China este obligată legal să pună la dispoziția serviciilor secrete toate datele care i se solicită. Pentru regimul de la Beijing toate corporațiile chinezești sunt în fapt niște vectori, prin care își exercită influența pe plan global.

Pentru moment cabinetul condus de Boris Johnson pare să fi evitat o criză serioasă în relația cu administrația Trump. Sosit la Londra, în debutul unui turneu european în care va mai vizita alte 4 țări, inclusiv Ucraina, secretarul de stat Mike Pompeo s-a arătat dezamăgit de decizia privind Huawei dar nu a adoptat un ton foarte critic și a reiterat dorința administrației Trump de a semna cît de curînd posibil un acord comercial cu Marea Britanie chiar dacă nu a exclus faptul că ar putea exista totuși efecte negative în ceea ce privește derularea în viitor a schimbului de informații secrete între cele două țări. Casa Albă pare să fi concluzionat că nu își poate permite alte crize într-un an electoral presărat cu multe alte incertitudini pe plan global.

Însă ar fi o greșeală să subestimăm efectele pe termen mediu și lung ale decizei luate la Londra în legătură cu Huawei și rețeaua 5G, inclusiv asupra României. Iar chestiunea legată de securitatea informației este doar unul dintre aspecte. Deși Casa Albă a ales să nu escaladeze disputa cu Regatul Unit pe subiectul Huawei, este conștientă că este vorba de o înfrângere majoră pentru diplomația americană și de o semnificativă victorie de imagine pentru China. Demersul extrem de insistent al SUA pe lângă aliați, pentru a-i face să renunțe la utilizarea echipamentelor Huawei în rețelele lor 5G, va deveni și mai puțin persuasiv, după ce Marea Britanie a decis să-l ignore. Va fi de acum înainte mult mai simplu pentru alții să facă același lucru. De pildă, pentru Germania. Probabil vom vedea același tip de abordare, care avansează soluția separației între „nucleu” și „periferie”. Iar de aici încolo am putea vedea hotărâri similare în multe state din restul continentului, mai ales că, între timp, a venit de la Bruxelles recomandarea, e drept, neobligatorie, ca Huawei să nu fie exclusă ca furnizor de echipamente 5G de către țările membre din UE.

Un déjà-vu

Britanicii au încercat cumva să nuanțeze lucrurile și să descurajeze acest val pro Huawei în UE, spunând că, în timp ce aparatul lor sofisticat de securitate poate gestiona potențialele amenințări legate de acceptarea firmei chinezești, alte țări nu sunt în aceeași situație. Însă e puțin probabil ca acest factor să fie luat serios în considerație. În fapt, în mare măsură, este un déjà-vu. În perioada mandatului de prim-ministru al lui David Cameron, cu largul concurs al ministrului său de finanțe de atunci, George Osborne, Marea Britanie a decis, în ciuda opoziției administrației Obama, să se alăture proiectului chinezesc de constituire a unei bănci de investiții, AIIB, o replică la World Bank, controlată de Beijing. O decizie extrem de importantă în plan simbolic, chiar dacă impactul potențial pe termen lung a fost semnificativ mai mic decât cel legat de Huawei. Imediat au luat o decizie similară și germanii și alți aliați majori ai SUA.

O nouă Companie Britanică a Indiilor de Est

Cert este că devine tot mai limpede că echipamentele chinezești vor constitui osatura de bază a rețelelor de telecomunicații pe plan global, în Asia, Africa, Europa, America de Sud. Cu doar câteva excepții semnificative: SUA, Australia, Japonia, poate și Canada. Ceea ce, potențial, oferă Beijingului nu doar capacitatea de a spiona, ci și de a putea afecta grav în momente de criză infrastructurile de comunicații, de transport, de energie etc., care sunt toate gestionate prin intermediul rețelei de internet. Ca un fel de „armă nucleară” în materie de control al comunicațiilor globale, în timp ce, de partea cealaltă, cele chinezești sunt complet protejate. Ca o ironie a istoriei, privind lucrurile într-o oglindă inversată, Huawei reprezintă pentru China ceea ce a reprezentat celebra „Companie Britanică a Indiilor de Est”, la un moment dat, pentru Imperiul Britanic. O armă formidabilă, al cărui potențial impact devastator Marea Britanie și alte țări occidentale au ales să și-l asume din două motive: 1. costul mai redus al echipamentelor pe care Huawei, subvenționat masiv de guvernul de la Beijing (subvenții estimate la 75 de miliarde de dolari, în ultimii 20 de ani, într-o investigație Wall Street Journal), le oferă (în plus, Marea Britanie a avut în vedere și costul de înlocuire a echipamentelor Huawei deja instalate în rețeaua 4G); 2. teama de represalii comerciale din partea Chinei (Germaniei i s-a spus că ar putea fi afectate exporturile de automobile pe piața chineză) și mai problematică pentru o țară ca Regatul Unit în perioada post Brexit.

În plus, această acceptare globală va oferi Huawei resursele și influența, care le vor permite să domine autoritar pe plan mondial domeniul vital al infrastructurii de comunicații. Un mesaj postat pe Twitter de Newt Gingrich, fostul Speaker al Camerei Reprezentanților, ilustrează dimensiunea enormă a acestei mutații și percepția americană privind implicațiile acesteia în viitor. „Decizia britanicilor de a accepta Huawei pentru rețeaua 5G este o înfrângere majoră pentru Statele Unite. Cât de mare trebuie să devină Huawei și câte țări trebuie să semneze cu Huawei pentru ca guvernul SUA să realizeze că pierdem internetul în favoarea Chinei? Este o enormă înfrângere strategică”.

Decizia luată la Londra transmite și un alt mesaj, semnificativ în plan simbolic: aceea că și aliații cei mai apropiați ai Americii aleg mai degrabă să irite Statele Unite decât să supere China sau, oricum, să adopte o poziție de mijloc între ele, departe de ceea ce în principiu te-ai aștepta de la niște aliați. Motivul este simplu. China a devenit în multe locuri – în Asia, Africa, America de Sud – principalul partener comercial al țărilor de acolo, de unde și teama de represalii comerciale, o armă la care Beijingul apelează frecvent. Rezultatul este o pierdere importantă de prestigiu și influență pentru americani. Privind lucrurile în context, decizia luată de guvernul de la Londra nu este deloc surprinzătoare, exprimă o modificare importantă de perspectivă anunțată încă din 2015, când, în cursul unei grandioase primiri organizate la Londra pentru Xi Jinping, s-a vorbit despre începutul unei „ere de aur” în relațiile dintre cele două țări și despre intenția declarată a Marii Britanii de a deveni „partenerul privilegiat” al Chinei în spațiul occidental. Iar ieșirea din scenă a lui David Cameron și George Osborne nu pare să fi schimbat această viziune. Într-un discurs ținut în Scoția, la sfârșitul anului 2018, Alex Young, directorul MI6, sublinia că balanța globală de putere se înclină în favoarea Chinei. „Puterea, banii și influența politică se deplasează spre Est. Este o nouă realitate politică, una cu care trebuie să ne acomodăm, care prezintă și oportunități, dar și amenințări”.

China – o tentație comercială

Acest gen de repoziționări anunță inevitabile complicații serioase și în planul relațiilor transatlantice, care, oricum, traversează o perioadă dificilă. Este suficient să ne uităm la reacțiile de peste Ocean venite după decizia guvernului britanic. Dacă administrația a fost relativ ponderată, nu la fel au fost și mesajele venite din direcția establishment-ului american, din zona unor actori politici cu influență. Și, important, aceste reacții au fost bipartizane chiar dacă democrații le-au pus în parte (nejustificat dacă ne uităm la episodul AIIB, relatat anterior) pe seama manierei în care Donald Trump se comportă în relația cu aliații. Mitt Romney și Marco Rubio consideră că hotărârea „sacrifică securitatea națională în favoarea intereselor comerciale”. Iar un alt senator influent, Tom Cotton, după ce a subliniat că decizia luată i-a dezamăgit profund pe partizanii „relației speciale” dintre cele două țări, a spus în continuare că „a permite Huawei să construiască rețeaua 5G a Regatului Unit este ca și când acesta i-ar fi permis KGB-ului să construiască rețeaua sa de telefonie în timpul Războiului Rece”.

În acest context este foarte probabilă o amplificare a unui curent de opinie, deja existent în SUA, care consideră că aliații nu fac decât să profite de America și îi întorc spatele atunci când au alte interese. Astfel, este foarte probabil ca un eventual acord comercial cu Regatul Unit să întâmpine dificultăți în Congres. La Washington, competiția geopolitică cu China este văzută ca un fel de Război Rece 2.0. Nu și în Europa, inclusiv în Marea Britanie. După cum scrie Tom McTague în The Atlantic, spre deosebire de viziunea americană, reafirmată de Mike Pompeo în cursul vizitei sale recente de la Londra, care descria China drept „principala amenințare a acestor vremuri”, cea a Regatului Unit este diferită. China este văzută în principal ca un tentant izvor de oportunități comerciale și financiare. Suntem departe de o coeziune strategică a Vestului în raport cu China, așa cum era cea din perioada Războiului Rece. Or, aici, în poziționarea diferiților actori față de China, se va juca viitorul alianței occidentale. Pentru că dacă până acum relațiile euro-atlantice au reușit să depășească destule obstacole și momente tensionate, este foarte probabil ca în acest plan să se ajungă într-un punct de ruptură definitivă, rezultatul fiind destructurarea a ceea ce încă numim „lumea occidentală”. //

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2020 Revista 22