De același autor
Pe 5 mai s-au împlinit 200 de ani de la nașterea lui Karl Marx. Aniversarea a fost sărbătorită cu mare fast în China. Pe 4 mai, Xi Jinping a ținut în Marea Sală a Poporului de la Beijing un discurs omagial dedicat „celui mare gânditor din istoria umanității“. Cu același prilej, chinezii au dăruit orașului natal al lui Marx, Trier, o impresionantă statuie de bronz de două tone a acestuia, inaugurată sâmbăta trecută. Un fapt remarcabil într-o țară în care la începutul anilor ’90 statuile filosofului german erau scoase din locurile publice din fosta Germanie de Est și care a stârnit intense pasiuni locale între admiratorii și contestatarii lui Marx, dar care, speră autoritățile locale, va atrage turiști din China.
Exercițiul de admirație marxistă de la Beijing pare oarecum curios într-o țară care, în opinia multora, nu mai are nicio legătură cu ideile lui Marx, iar interesul pentru drepturile muncitorilor și protecția socială nu este nicidecum o prioritate. Însă pentru China marxismul servește doar ca suport retoric pentru promovarea la nivel global a „socialismului cu caracteristici chinezești“, pe care Xi Jinping îl consideră un model politic superior democrației occidentale. A fost formulată și o justificare teoretică în acest sens. „Marx a prezis că va exista un anumit tip de socialism care combină principiile socialiste cu realizările civilizației occidentale.“
Această ofensivă ideologică lansată în timpul primului mandat al lui Xi Jinping este menită să potențeze desantul economic global al Chinei în demersul acesteia de „deamericanizare“ a lumii. La Beijing, victoria lui Donald Trump și programul său agresiv America First au fost considerate un cadou nesperat care va accelera acest proces. Oricând s-a ivit prilejul, de pildă la Davos, liderii chinezi au ținut să evidențieze poziția țării lor, un „adevărat campion al globalizării“, în contrast cu impulsurile protecționiste ale Washingtonului. Cert este că acum, după declarațiile americane privind instituirea unor potențiale tarife punitive pentru schimburi comerciale bilaterale în valoare de 150 de miliarde de dolari, în cazul în care China nu vine cu inițiative pentru reducerea deficitului comercial și nu renunță la măsurile restrictive impuse companiilor străine, s-a ajuns într-o fază critică a disputei.
Iată de ce vizita de zilele trecute a unei consistente delegații americane la Beijing cu scopul de a începe negocierile pe această temă era privită ca un prim pas în calmarea tensiunilor. Nu s-a înregistrat însă practic niciun progres vizibil, după cum relatează Wall Street Journal. Nu a existat niciun comunicat oficial, iar întâlnirile planificate cu Xi Jinping și vicepreședintele Wang Qishan nu au mai avut loc. În opinia profesorului de la Cornell University, Eswar Prasad, „lista solicitărilor înaintată de Statele Unite arată mai degrabă ca termenii unei capitulări decât ca o bază de negociere“. Dar va funcționa tactica, atât de dragă lui Trump, de a merge în prima fază pe condiții maximaliste în relația cu Beijingul, la fel de bine ca în cazul negocierilor sale de afaceri? După cum remarcă istoricul Niall Ferguson, asistăm la o confruntare între The Art of the Deal și sofisticatele strategii formulate de Sun Tzu în Arta Războiului.
Într-un articol publicat în The New York Times, Thomas Friedman atrage însă atenția că ar fi o greșeală să privim ceea ce se întâmplă acum pe acest front drept o simplă dispută comercială. „Este una pentru cărțile de istorie“, spune el, pentru că miza este „redefinirea regulilor după care operează relațiile economice și de influență globală dintre vechea și noua superputere“. Friedman face aceste aprecieri la întoarcerea de la un forum organizat de Universitatea Tsinghua cu participarea unor oficiali, oameni de afaceri, personalități din spațiul academic și jurnaliști din China, America și Europa. Demersul, în fapt o elaborată operațiune de comunicare menită să facă cunoscute pozițiile Chinei în contextul acestei confruntrări geopolitice majore, a generat în afara articolului menționat cel puțin alte două contribuții interesante, sub semnătura lui Martin Wolf în Financial Times și Niall Ferguson în The Sunday Times.
Martin Wolf sintetizează câteva mesaje esențiale pe care Beijingul vrea să le transmită Occidentului. Unul dintre ele reflectă opinia elitelor politice și de afaceri de la Beijing că modelul de guvernare occidental este discreditat și că atracția pe plan internațional din trecut față de modelul democrației liberale și economiei de piață de tip occidental practic a dispărut. Între argumentele invocate: instabilitatea economică și calitatea precară a liderilor rezultați în urma alegerilor. De unde și convingerea că țara lor va câștiga în final bătălia geopolitică și că Occidentul trebuie să accepte cu realism acest deznodământ inevitabil.
Niall Ferguson este de părere că, dacă privim lucrurile din perspectivă istorică, cu trimitere mai ales la evoluțiile care au dus la izbucnirea primului război mondial, acest tip de încredere excesivă a superputerii în ascensiune în propriile forțe, stimulată de un curent de opinie care consideră că Vestul a pierdut deja partida, în combinație cu subestimarea adversarului, poate fi extrem de periculoasă. Iar de aici la un conflict care să poată scăpa de sub control nu mai este mult.
