De același autor
Pe 5 mai s-au împlinit 200 de ani de la nașterea lui Karl Marx. Aniversarea a fost sărbătorită cu mare fast în China. Pe 4 mai, Xi Jinping a ținut în Marea Sală a Poporului de la Beijing un discurs omagial dedicat „celui mare gânditor din istoria umanității“. Cu același prilej, chinezii au dăruit orașului natal al lui Marx, Trier, o impresionantă statuie de bronz de două tone a acestuia, inaugurată sâmbăta trecută. Un fapt remarcabil într-o țară în care la începutul anilor ’90 statuile filosofului german erau scoase din locurile publice din fosta Germanie de Est și care a stârnit intense pasiuni locale între admiratorii și contestatarii lui Marx, dar care, speră autoritățile locale, va atrage turiști din China.
Exercițiul de admirație marxistă de la Beijing pare oarecum curios într-o țară care, în opinia multora, nu mai are nicio legătură cu ideile lui Marx, iar interesul pentru drepturile muncitorilor și protecția socială nu este nicidecum o prioritate. Însă pentru China marxismul servește doar ca suport retoric pentru promovarea la nivel global a „socialismului cu caracteristici chinezești“, pe care Xi Jinping îl consideră un model politic superior democrației occidentale. A fost formulată și o justificare teoretică în acest sens. „Marx a prezis că va exista un anumit tip de socialism care combină principiile socialiste cu realizările civilizației occidentale.“
Această ofensivă ideologică lansată în timpul primului mandat al lui Xi Jinping este menită să potențeze desantul economic global al Chinei în demersul acesteia de „deamericanizare“ a lumii. La Beijing, victoria lui Donald Trump și programul său agresiv America First au fost considerate un cadou nesperat care va accelera acest proces. Oricând s-a ivit prilejul, de pildă la Davos, liderii chinezi au ținut să evidențieze poziția țării lor, un „adevărat campion al globalizării“, în contrast cu impulsurile protecționiste ale Washingtonului. Cert este că acum, după declarațiile americane privind instituirea unor potențiale tarife punitive pentru schimburi comerciale bilaterale în valoare de 150 de miliarde de dolari, în cazul în care China nu vine cu inițiative pentru reducerea deficitului comercial și nu renunță la măsurile restrictive impuse companiilor străine, s-a ajuns într-o fază critică a disputei.
Iată de ce vizita de zilele trecute a unei consistente delegații americane la Beijing cu scopul de a începe negocierile pe această temă era privită ca un prim pas în calmarea tensiunilor. Nu s-a înregistrat însă practic niciun progres vizibil, după cum relatează Wall Street Journal. Nu a existat niciun comunicat oficial, iar întâlnirile planificate cu Xi Jinping și vicepreședintele Wang Qishan nu au mai avut loc. În opinia profesorului de la Cornell University, Eswar Prasad, „lista solicitărilor înaintată de Statele Unite arată mai degrabă ca termenii unei capitulări decât ca o bază de negociere“. Dar va funcționa tactica, atât de dragă lui Trump, de a merge în prima fază pe condiții maximaliste în relația cu Beijingul, la fel de bine ca în cazul negocierilor sale de afaceri? După cum remarcă istoricul Niall Ferguson, asistăm la o confruntare între The Art of the Deal și sofisticatele strategii formulate de Sun Tzu în Arta Războiului.
Într-un articol publicat în The New York Times, Thomas Friedman atrage însă atenția că ar fi o greșeală să privim ceea ce se întâmplă acum pe acest front drept o simplă dispută comercială. „Este una pentru cărțile de istorie“, spune el, pentru că miza este „redefinirea regulilor după care operează relațiile economice și de influență globală dintre vechea și noua superputere“. Friedman face aceste aprecieri la întoarcerea de la un forum organizat de Universitatea Tsinghua cu participarea unor oficiali, oameni de afaceri, personalități din spațiul academic și jurnaliști din China, America și Europa. Demersul, în fapt o elaborată operațiune de comunicare menită să facă cunoscute pozițiile Chinei în contextul acestei confruntrări geopolitice majore, a generat în afara articolului menționat cel puțin alte două contribuții interesante, sub semnătura lui Martin Wolf în Financial Times și Niall Ferguson în The Sunday Times.
Martin Wolf sintetizează câteva mesaje esențiale pe care Beijingul vrea să le transmită Occidentului. Unul dintre ele reflectă opinia elitelor politice și de afaceri de la Beijing că modelul de guvernare occidental este discreditat și că atracția pe plan internațional din trecut față de modelul democrației liberale și economiei de piață de tip occidental practic a dispărut. Între argumentele invocate: instabilitatea economică și calitatea precară a liderilor rezultați în urma alegerilor. De unde și convingerea că țara lor va câștiga în final bătălia geopolitică și că Occidentul trebuie să accepte cu realism acest deznodământ inevitabil.
Niall Ferguson este de părere că, dacă privim lucrurile din perspectivă istorică, cu trimitere mai ales la evoluțiile care au dus la izbucnirea primului război mondial, acest tip de încredere excesivă a superputerii în ascensiune în propriile forțe, stimulată de un curent de opinie care consideră că Vestul a pierdut deja partida, în combinație cu subestimarea adversarului, poate fi extrem de periculoasă. Iar de aici la un conflict care să poată scăpa de sub control nu mai este mult.
Comentarii 5
profesoru - 05-09-2018
@Alex: ce spui tu e doar wishful thinking. Nu mor caii când vor câinii.
RăspundeAlexandru Lazescu - 05-09-2018
Daca Trump nu intelege (asa cum par sa arate lucrurile) ca e esential sa intre in batalia cu China fara aliati partida e pierduta din start. Ponderea Statelor Unite in GDP mondial a scazut la cca 20% iar in Asia de Sud Est, Africa si America de Sud (cu exceptia Mexicului) China a depasit deja America la volumul schimburilor comerciale. Beijingul are o strategie globala (ceea ce America nu are) si nu are problemele vulnerabilitatil electorale si a diviziunilor politice extreme din America.
Răspundealex - 05-08-2018
rusia e pe duca demografic, economic, tehnologic etc. rusia se va ruga in cativa ani in genunchi de trump sa o ajute sa scape din groapa in care ea a intrat
Răspundealex - 05-08-2018
art of the deal a fost inspirata din sun tzu. inclusiv revista22 il subestimeaza pe donald trump si crede ca e prost, cand el a avut note maxime la facultatea de ivy league pe care a facut-o. china este acum pedepsita si trebuie sa se descurce fara aliatii pe care ii avea printre plutocratii ce finantau vechiul regim (bush,clinton, obama). china, la fel ca japonia si coreea inaintea ei , au crescut pentru ca au avut tratament preferential pe piata americana. gata, trump termina favoritismele. asta inseamna ca mercantila america va beneficia , iar ue, china si rusia vor pierde. nu va mai zice nimeni ca america e pe duca si ca lumea e multipolara, ci ca america domina iar lumea si e unica hiperputere globala.
Răspundeprofesoru - 05-08-2018
D. Lăzescu înțelege că ascensiunea Chinei reprezintă cea mai mare provocare la adresa Occidentului. Corectă și paralela dintre ascensiunea contemporană a Chinei și ascensiunea Germaniei înainte de 1914. Ce nu înțelege d. Lăzescu e că presiunile Occidentului la adresa Rusiei, propaganda isterică anti-Rusia, împing Rusia pe orbita Chinei, consolidând poziția chineză. O politică inteligentă ar fi fost un deal între Occident și Rusia, pentru a îndigui ascensiunea Chinei (și Rusia are motivele sale să se teamă de China. Apropierea ruso-chineză e determinată de acțiunile anti-Rusia ale Occidentului, nu reprezintă opțiunea Rusiei). Revenind la perioada pre-1914, exact asta a făcut Marea Britanie, confruntată cu ascensiunea Germaniei: a încheiat în 1907 un tratat cu Rusia, prin care și-au delimitat sferele de influență, tratat care a cristalizat Antanta.
Răspunde