Traian Băsescu şi modelul „open source“

Alexandru Lazescu 08.12.2009

De același autor

După o noapte electorală de infarct, Traian Băsescu l-a învins la fotografie pe Mircea Geoană. O premieră.

Este prima oară, dacă facem abstracţie de alegerile atipice din 1990, când un preşedinte în funcţie recâştigă un nou mandat.
Şi o reconfirmare a faptului că d-l Băsescu iese de regulă din tipare. În primii cinci ani, el a redefinit rolul preşedintelui. A introdus sintagma de preşedinte şi s-a comportat ca atare. Preşedintele jucător a introdus multă agitaţie pe scena politică românească, a generat antipatii, dar a şi mobilizat ca nimeni altul un suport emoţional în spaţiul public, aşa cum s-a întâmplat în 2007, la referendumul de suspendare. A jucat adesea la risc. A făcut şi destule erori tactice, permiţând coagularea adversarilor într-un vast front politico-mediatic, lucru pe care logica oricărei bătălii, politice sau de orice altă natură, cere să-l eviţi cu orice preţ. A mizat prea mult pe capacitatea sa de a mobiliza strada împotriva a ceea ce el a numit „sistemul ticăloşit“ pentru a realiza la sfârşitul mandatului că, după bine cunoscuta reţetă de propagandă de tip Goebbels, chiar şi minciunile cele mai sfruntate, repetate la nesfârşit, au ajuns să-i erodeze pas cu pas capitalul de credibilitate, iniţial atât de ridicat.

Când a intrat în campania electorală, părea relativ obosit şi aparent copleşit de imensa maşinărie politică, mediatică, logistică şi financiară cu care se confrunta. Pentru că, în realitate, am avut în bătălia în care duminică, 6 decembrie, s-a consumat runda finală, o înfruntare a taberelor pro şi anti-Băsescu. În care Mircea Geoană a jucat doar rolul cuiva care, din întâmplare, s-a nimerit să ajungă pe terenul de joc. Şi-a revenit însă miraculos, exact pe final. A rezistat psihic, chiar dacă pe moment s-a clătinat, episodului filmuleţului trucat cu aşa-zisul pumn dat unui copil, un atac pe care adversarii săi, în frunte cu Dinu Patriciu, l-au gândit a fi unul devastator. Iar în final a punctat, probabil decisiv, în confruntarea finală televizată cu Mircea Geoană, în care a părut incredibil de proaspăt, sigur pe el, cu o alură prezidenţială care, literalmente, l-a copleşit pe Mircea Geoană. Iar asta s-a întâmplat într-un moment în care chiar şi sprijinitorii săi apropiaţi aveau mari emoţii şi îngrijorări serioase. Între altele, pentru că aveau în minte prestaţia sa anterioară de la dezbaterea în trei de dinaintea turului I, în care nu a strălucit deloc. Tocmai această capacitate incredibilă de recuperare, puterea de a reveni în momente când pare prăbuşit la podea, fac din Traian Băsescu, cu bune şi rele, un personaj remarcabil, fără termen de comparaţie pe scena noastră politică.

Putem spune că, duminică, electoratul l-a premiat între altele şi pentru capacitatea sa incredibilă de a rezista unui adevărat tsunami, care, cu doar câteva zile în urmă, părea de neoprit. Asta spune multe şi despre societatea românească, la douăzeci de ani de la căderea regimului comunist. În primul rând, faptul că există totuşi o neaşteptat de mare capacitate de rezistenţă la manipulare. Se vede aici, în parte, şi amprenta lumii schimbate în care trăim. Fără Internet, SMS-uri, Twitter şi Facebook, montajul mediatic ostil orchestrat în principal de Realitatea TV şi Antena 3 ar fi fost probabil imposibil de contracarat. În paranteză fie spus, ultima televiziune, în dispreţul total al legii, l-a adus în studiou duminică seara, când alegerile erau în curs, pe Corneliu Vadim Tudor – umăr la umăr, incredibil, cu Cristian Pîrvulescu, care, în teorie, era reprezentantul unei organizaţii, Pro Democraţia, care ar fi trebui să se îngrijească exact de derularea corectă a procesului electoral.

Dar, dincolo de acest element esenţial, mai sunt încă două lucruri importante de consemnat. Primul: pentru o parte importantă din populaţie, resentimentele faţă de partidul fondat de Ion Iliescu, perceput drept continuator al fostelor structuri comuniste, sunt în continuare semnificative. Aşa că, în ciuda pansamentelor de imagine aplicate liderului PSD de conducerea liberală, care s-a dat realmente peste cap să-l „lipească“ de tot felul de figuri publice, care în teorie trebuia să compenseze această percepţie, pentru mulţi a vota PSD era un adevărat sacrilegiu. În al doilea rând, într-un final de infarct, votul diasporei s-a dovedit decisiv. Ceea ce e un lucru demn de salutat, din cel puţin două motive. Pentru că exprimă, în mod firesc, o realitate schimbată, în care milioane de români trăiesc şi muncesc în străinătate şi pentru că o parte dintre aceşti oameni se simt în continuare foarte legaţi de România.

În fine, Traian Băsescu a fost beneficiarul unei stări de spirit şi al unui tip de implicare emoţională care, în final, au făcut diferenţa. Am asistat, între altele, şi la triumful unui model de sprijin construit mai degrabă pe reţele informale ad hoc decât pe aranjamente „închise“, bazate pe structuri. În acest punct, am putea face o comparaţie cu ceea ce se întâmplă în industria software, unde se discută despre două mari modele de operare. Avem, pe de o parte, sistemele închise (un exemplu este platforma Windows, pusă pe piaţă de corporaţia Microsoft), în care structura programului este ţinută secretă, şi aşa-numitele programe de tip „open source“ (exemplul tipic e sistemul Linux, concurentul Windows), la care această structură este publică, fiind realizată prin contribuţia unei echipe de programatori din lumea întreagă, care lucrează pe gratis. Din multe privinţe, victoria la limită obţinută de Traian Băsescu poate fi văzută în ultimă instanţă şi ca un triumf al modelului reţelelor deschise, „open source“, construit prin contribuţia neremunerată a mii, poate zeci de mii de oameni care au scris pe forumuri, au trimis SMS-uri, şi-au mobilizat prietenii, pe finalul campaniei prezidenţiale, înclinând balanţa în favoarea actualului şef al statului. //

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2021 Revista 22