Trump, între basmul saudit și Russiagate

Rămâne de văzut cum va suporta Donald Trump șocul trecerii de la „basmul saudit“ și de la teritoriul prietenos din Israel către o Europă sceptică, ostilă, care îl privește drept un personaj derizoriu, total nepregătit pentru poziția pe care o ocupă.

Alexandru Lazescu 23.05.2017
SHARE 5

De același autor

 

Pentru Donald Trump, confruntat acasă cu coșmarul Russiagate, vizita în Arabia Sau­dită, primul capitol dintr-o călătorie ex­ter­nă de nouă zile, trebuie să fi apărut ca un fel de imersiune în universul mirific din 1001 de Nopți. Regele Salman a ținut să-l întâmpine personal la aeroport, onoa­re pe care i-a refuzat-o ostentativ lui Ba­rack Obama cu prilejul ultimei vizite a aces­tuia în Regatul Saudit. Pe drumul de la aeroport au fost plasate bannere de sa­lut cu chipurile celor doi lideri, iar pe par­cursul celor două zile ale vizitei saudiții au organizat nu mai puțin de trei summit-uri în care președintele american a fost invitatul de onoare.

 

Până la prima trezire la realitate nu a durat însă mult. Cu puțin timp înaintea discursului pe ca­re Donald Trump urma să-l țină în fața a peste 50 de lideri mu­sulmani, regi, președinți, prim-miniștri, prinți moștenitori, Kim Jong-un a ținut să-i transmită, de la distanță, un mesaj pro­vocator: Coreea de Nord a efectuat, cu succes, un nou test cu o rachetă balistică. În timp ce presa chineză saluta de­man­te­larea rețelei de informatori ai CIA. O lo­vi­tu­ră extrem de gravă, care lasă SUA prac­tic „în întuneric“, atunci când trebuie să ana­lizeze evoluțiile din China, deciziile lua­te de principalul său adversar geo­po­li­tic, în­tr-un moment în care acesta con­tes­tă des­chis și explicit, așa cum a făcut-o re­cent Xi Jinping la forumul economic de la Shan­ghai, actuala ordine globală cons­trui­tă și întreținută sub bagheta Wa­shing­tonului.

 

Dacă ar fi să bifăm rezultatele concrete ale vizitei la Riad, două ar fi subiectele prin­ci­pale. Primul este un uriaș acord cadru, de sute de miliarde de dolari, între SUA și Arabia Saudită, cu două componente: una strict comercială (tranzacții, investiții reciproce) și un pachet enorm de achiziții militare, în valoare de 110 miliarde de do­lari. Exact genul de deal compatibil cu ma­niera strict tranzacționistă în care pre­șe­dintele american vede lumea, inclusiv atunci când e vorba de politica externă. Mai ales că asta i-a permis să transmită ba­zei sale electorale mesajul de acum stan­dard: „jobs, jobs, jobs“. Este motivul pen­tru care mulți analiști caracterizează acest tip de aranjament ca un fel de „mită“ saudită menită să atragă fără rezerve Ame­rica în confruntarea majoră din Orientul Mijlociu, care interpune o alianță sunnită, coagulată în jurul Arabiei Saudite, unui Iran șiit prezent în plan politic și militar, direct sau prin grupări teroriste precum Hezbollah, în zone cheie din regiune, din Irak până în Siria.

 

Al doilea element este impactul real al dis­cursului său în fața liderilor musulmani reuniți la Riad. Impresia generală a fost una relativ favorabilă. Așa a fost receptată de o audiență care se așteaptă de regulă la surprize neplăcute din partea unui lider atât de imprevizibil. Schimbarea de optică a administrației față de ceea ce a spus în campania electorală se vede clar în dis­cur­sul lui Trump. Este tranziţia de la „te­ro­rismul islamic radical“ (eticheta folosită în discursul ținut de Trump în Congres) la „extremismul islamist și teroarea isla­mistă“ (din discursul ținut la Riad). Tonul și nuanțele sunt apropiate de cele folosite de generalul David Petraeus, repre­zen­tan­tul unei generații din care face parte și McMaster, care înțelege cât de important es­te să câștigi „inimile și mințile“ alia­ți­lor. Trump a evitat capcana în care a că­zut de atâtea ori în timpul campaniei, de a vedea confruntarea în termenii unui con­flict între civilizații: „aceasta nu este o bătălie între diferite credințe, secte sau diferite civilizații. Este o bătălie între cri­minali barbari care vor să distrugă viața umană și oamenii rezonabili din toate religiile care vor să o protejeze. Este o lup­tă între bine și rău“.

 

Două au fost mesajele esențiale transmise de Donald Trump: 1) pentru America, combaterea terorismului e o prio­ri­ta­te ma­joră, semnal care va fi trans­mis și la întâlnirea de la sediul NATO; 2) Wa­shingtonul a renunțat, spre satisfacția de­plină a Arabiei Saudite (dar și a Israelului), la nuanțele în relația cu Iranul introduse de Administrația Obama. Legat de al doi­lea punct, dorința de a sublinia această schimbare marcantă de direcție a dus chiar la situații hilare, ca atunci când Rex Tillerson a criticat dur politica Teheranului în domeniul drepturilor omului la doar o zi după ce în Iran s-a votat masiv pentru un președinte moderat, cu intenții re­for­ma­toare (chiar dacă puterea reală în do­me­nii cheie o are liderul suprem religios), stând alături de ministrul de Externe al Arabiei Saudite, unde una dintre marile dispute „reformatoare“ este dacă să li se per­mită sau nu femeilor să conducă un automobil. Cert este că situația haotică și extrem de tragică și destabilizatoare din Orientul Mijlociu, implicarea masivă a Ira­nului, în partenariat cu Rusia, au creat pre­mizele unei alianțe, greu de imaginat doar în urmă cu câțiva ani, între Israel și țările coagulate în jurul Arabiei Saudite.

 

Oare va da roade demersul american de a constitui un front unit împotriva ex­tre­mis­mului islamic? E greu de spus. S-ar putea să fie unele pro­grese în materie de schimb de informații, poate și în plan militar, pe teren, în confruntarea cu ISIS. Însă marea problemă e aceea că viziunea Administrației Trump în materie de combaterea terorismului islamic este una simplist militară, care ig­noră cu totul realitatea socială, atmosfera din regiune, impactul unei propagande finanțate timp de zeci de ani, în mod iro­nic, chiar pe canale saudite. Într-o reacție post-discurs, Elliott Abrams, care a ocupat poziții importante în domeniul politicii externe în timpul administrațiilor Reagan și Bush (a cărui numire a fost blocată de Steve Bannon, atunci când Rex Tillerson a vrut să-l readucă în Departamentul de Stat), a descris plastic problemele ridicate de o astfel de abordare: „este ca și când ai considera că teroriștii islamici vin de undeva din spațiul extraterestru, nu sunt parte integrantă din textura so­cie­tăților din regiune“.

 

În Arabia Saudită, o țară în care totul se află sub controlul strict al autorităților, Donald Trump nu a avut parte de surprize neplăcute. Deja în Israel situația va fi cu totul alta, chiar dacă e vorba de unul din­tre aliații strategici ai Americii. Pe de o parte, mass media de acolo abordează pe larg scandalurile de la Washington, in­clu­siv cel legat de dezvăluirea către ruși a unor informații confidențiale primite de la Tel Aviv, iar pe de alta, în planul po­li­ti­cii interne din Israel, o parte dintre mem­brii dreptei radicale din Guvernul Neta­nyahu sunt dezamăgiți că Trump a făcut un evident pas înapoi față de promisiunile sale din campanie privind mutarea Am­ba­sa­dei Americane la Ierusalim sau re­nun­ța­rea la formula unui stat palestinian se­pa­rat. Se spune că Netanyahu a fost nevoit să facă presiuni asupra unor membri ai ca­bi­netului pentru a-i determina să vină la aeroport să-l întâmpine pe Trump.

 

Iar în Europa atmosfera va fi și mai în­căr­cată, chiar ostilă față de cel mai ne­popular președinte american din ultimii zeci de ani (în Franța sau în Germania, peste 80 de procente din cetățeni au o pă­rere proastă sau foarte proastă despre Donald Trump). Și nu ajută deloc din acest punct de vedere suita de scandaluri în care este implicat chiar la el acasă. Cu fiecare săp­tămână, o nouă revelație pare să zguduie din temelii Administrația Trump. Iar săp­tămâna trecută au apărut noi elemente care pun într-o cu totul altă lumină narațiunea asamblată de Casa Albă privind concedierea directorului FBI. In­formația despre presiunile exercitate de Trump asupra directorului FBI a fost un game changer care a dus la numirea unui procuror special care să preia ancheta pri­vind interferența rusă. Un rol esențial în succesiunea evenimentelor viitoare îl va avea personajul nominalizat pentru noua poziție, Robert Mueller, el însuși un fost director al FBI, cel mai longeviv director de după J. Edgar Hoover, care se bucură de o rară susținere bipartizană.

 

Scurgerile către presă au venit dinspre ser­viciile secrete. Între servicii și președinte s-a acumulat o imensă criză de încredere. Și foarte probabil aceasta va continua să existe, atât timp cât președintele va con­ti­nua să se comporte precum „idiotul util“ al Moscovei („naivul privit cu dispreț de către Kremlin, dar care poate fi făcut să facă lucruri în numele său“, după cum remarca Michael Hayden, fostul șef al NSA și al CIA) și va ignora agresiunea rusă asu­pra democrației americane.

 

Rămâne de văzut cum va suporta Donald Trump șocul trecerii de la „basmul saudit“ și de la te­ri­toriul prietenos din Israel către o Europă sceptică, ostilă, care îl privește drept un personaj derizoriu, total nepregătit pentru poziția pe care o ocupă. Titlul unui editorial din influentul săp­tă­mânal german Der Spiegel e relevant: „E timpul să scăpăm de Donald Trump“. Su­bliniind că sub conducerea sa SUA au de­ve­nit bătaia de joc a planetei și că, dacă acest lucru nu se întâmplă, „comunitatea internațională trebuie să găsească o cale de a ocoli Casa Albă și de a se elibera de dependența de Statele Unite“. Sigur, re­gă­sim aici excesele de limbaj ale presei li­be­rale amplificate de accentele antia­me­ri­ca­ne prezente într-o bună parte a societății germane. Însă, cu toată impredictibilitatea lui Trump, America a demonstrat și de­mon­strează chiar în prezent că are destule pârghii constituționale, mai solide decât în multe state din Europa Occidentală, pen­­tru a bloca derapajele majore. Iar pro­blema de fond nu este neapărat legată de ce lucruri necugetate vor face SUA sub Ad­ministrația Trump, așa cum se teme Der Spiegel, ci mai degrabă că vom vedea în anii următori o Americă înghe­ța­tă într-un conflict politic intern, blocată, incapabilă să răspundă eficient în fața pro­vocărilor puterilor revizioniste, precum Rusia sau China, care militează deschis pen­tru deza­gregarea actualei ordini mon­diale și ero­da­rea valorilor democrației liberale. 

Comentarii 5

Liviu - 05-25-2017

1. America a fost slabita de politica lui Bush, care nu a inteles ca Islamul de stat nu e compatibil cu democratia. 2. America a fost slabita de politica lui Obama, care a ales sa palavrageasca si sa nu ia nici o decizie - caracteristica tipica incompetentilor. 3. Trump n-o fi idealul de lider, dar e obisnuit sa decida - se pare ca nu prea asculta, dar asta se invata. 4. Nimeni nu e pregatit sa fie presedinte sau prim minstru - oricum, Trump a ajuns presedinte, pe cind Macron al Frantei a fost proptit in functia asta. 5. Trump e dusmanit de media stingista si de establisment - vor amuti in curind, pentru ca acum isi paveaza drumul spre disparitie: presa isi pierde credibilitatea iar politicenii puterea; Partidul Liberal din Japonia conduce de la razboi incoace, se poate intimpla si in America: Trump 8 ani + Pence 8 ani inseamna o eternitate in politica. 6. Tinerii care zbiara pe strazi vor descoperi ca viata reala e diferita de aia din campus si vor deveni, probabil, republicani inversunati. 7. McCain e epuizat si a consumat capital politic mai mult decit merita - daca merita- pentru a fi fost prizonier de razboi. In curind el va disparea si nu vor mai fi republicani care sa urle aiurea. 8. Europenii nu conteaza, electoratul fierbe si toti liberalii desantati stau pe muchie de cutit.

Răspunde

Ioan Vlad Nicolau - 05-24-2017

Ramine de vazut cum va suporta Donald Trump șocul trecerii de la „basmul saudit“ și de la teritoriul prietenos din Israel catre o Europa sceptica, ostila, care il privește drept un personaj derizoriu, total nepregatit pentru poziția pe care o ocupa. Ziceti dumneavoastra! Timpul trece, evenimentele se-nsira ca margelele pe ata, apropiindu-se dupa parerea mea de un deznodamint violent, o explozie probabil de anvergura mondiala, care numai si numai decoloratului si inconsistentului Trump ar putea sa ramina o pocnitoare cu caracter local. Din ce in ce mai multi se inpaca cu voie sau fara voie, cu ideea ca Trump este Presedintele Statelor Unite si numai unii, din ce in ce mai putini este adevarat, nu se-npaca sub niciun fel de forma cu realitatea obiectiva. Asa si domnul Lazescu! Din tonul si formularea intrebarilor pe care si le pune, fata de problema Trump, pare a avea mari indoieli. Dar s-ar zice ca si mari sperante! Indoieli ca Trump va scapa teafar dupa intilnirile cu europenii, care-l decoloreaza pina la inexistenta privindu-l repulsiv si rece pina la punctul de inghet, dar si speranta ca la impactul cu recea Europa subiectul sa faca vreun infarct, atac cerebral sau vre-o criza de histerie care sa-l duca fie direct in mormint, sau daca nu chiar in mormint, dar macar pentru foarte multa vreme-n balamuc, in asa fel incit ziaristul nostru sa-si recapete infine linistea pierduta odata cu intrarea lui Trump in Casa Alba. In cea ce priveste modalitatea in care domnul Lazescu isi imagineaza ca Europa il apreciaza pe Trump, cred eu ca este fundamental gresita! A presupune si a declara ca Presedintele Statelor Unite este un personaj derizoriu, este atit de aberant, incit din partea celui care o declara, actul nu poate fi cotat altfel decit ca o dovada de iresponsabilitate, lipsa de profesionalism si imposibilitate de gindire rationala. Cum ar putea fi cotata o asemenea declaratie altfel, cind ea se refera la un personaj politic major al lumii, la Presedintele celei mai puternice tari din lume, din punct de vedere economic, militar si politic, pentru moment cel putin, iar de decizia si vointa, tarii pe care el o conduce, depindem noi europenii in foarte mare masura? Si nu numai noi! Lumea intreaga depinde de ce va intreprinde America si in ce sens o va face, catre ce idee se indreapta si in ce fel. In cea ce priveste Europa si parerile ei, domnul Lazescu iarasi se inseala cind crede ca impertinenta, galagioasa propagandistica, presa de stinga, incapabilii si lasii politicieni pe care-i avem in momentul de fata, ca Germania sau Franta care traiesc in iluzia ca ar reprezenta Europa, sunt intr-adevar Europa. Nu! Europa este reprezentata de cei aproximativ patru sute de milioane de oameni care o locuiesc. Si oamenii ei vor o tara independenta, cu constitutie si legi proprii, cu granite fixe si bine aparate impotriva celor care vor sa o treaca liber, necontrolati si care in momentul de fata o trec asa cum vrea muschele lor si cind li se ridica lor. Si nu trec inexistenta granita ca sa se integreze intr-o ordine sociala normala, civilizata, asa cum vor politicienii nostri sa ne faca s-o credem, ci dimpotriva pentru a desfiinta civilizatia noastra si a-si impune abominabila, inumana, bezmetica idee scharia, care lor le tine loc de religie si lege in acelasi timp! Europa daca intr-adevar va exista vreodata, va trebui sa aiba un guvern, o armata si o constitutie proprie, sa devina un stat federal in felul Statelor Unite si nu o balega heterogena cum este in momentul de fata. Cam asta ar vrea si derizoriul Trump! Si cam asta n-ar vrea sub niciun fel de forma clasa politica actuala. N-ar vrea-o rusii, musulmanii si mai nou turcii, Iar mai indepartat de noi geografic vorbind, dar prin efectul globalizarii practic foarte apropiati, alti dementi nu vor: Iranul Coreea de Nord China....., structuri care ar vrea sa se vada-n virful lumii si se vad in vis stapini absoluti peste vaste imperii, care au fost odata ca niciodata, ba chiar unii dintre visatori se si vad stapini peste intreaga lume! Nici mai mult, nici mai putin! Si cine ar avea posibilitatea militara si materiala sa-i stopeze pe nebunii visatori ai lumii? Neputincioasa Europa? Haida de! Numai derizoriul, nesemnificativul si incapabilul Trump stimate domnule Lazescu ar putea eventual s-o faca! Derizoriul, mult hulitul si asezatul la stilpul infamiei Trump, în care tot ziaristul si politicianul european mai mic sau mai mare aruncă cu roşii putrede şi ouă clocite, Presedintele Statelor Unite! Reveniti-va si incercati sa priviti lucrurile la rece, din punct de vedere politic si militar. Nu din punct de vedere al simpatiilor si antipatiilor personale. Pericolul pentru noi toti vine nu din partea Presedintelui Trump, ci din partea derbedeilor enumerati mai sus! Asa vedem lucrurile noi cei care ne-am vrea europeni. In sensul in care de altfel le vede si Trump. Ne revoltam ca derizoriul vrea o America puternica, infipta temeinic pe primul loc in lume! Pai asta ar trebui sa vrem cu totii, fiindca numai o America fortoasa ne poate asigura noua europenilor o sansa in viitor! Asa dara sa nu ne pozitionam pe post de catelusi care latra la caravana pina ragusesc, ci inteligent ar fi sa asteptam, sa vedem incotro o ia caravana si ce vor conducatorii ei, ca oricum nu putem schimba mersul lucrurilor ci latrind, mai mult stricam decit dregem. Si asa lucrurile-s rau deteriorate. Eu personal nu cred ca vor mai putea fi vreodate aduse in starea initiala de functionare, de dinaintea interventiei rusesti in Crimeea. Speranta mea este sa n-am dreptate! Speranta mea este ca lumea civilizata isi va veni in fire si in cele din urma va intelege ca unica sansa de supravietuire pentru secolul XXI este stringerea rindurilor in jurul Americii si alianta fara compromisuri cu ea, chiar daca avem resentimente fata de omul care o conduce si acesta la rindul lui ne priveste cu multa greata! Este vital s-o facem si sa lasam latratul pe mai tirziu, daca.... vom mai avea ocazia s-o facem!

Răspunde

profesoru - 05-24-2017

Erată: "Aşa cum observă şi d. Lăzescu". Scuze, viteza.

Răspunde

Radu - 05-23-2017

Doar o intrebare, despre "lovitura" chineza. In ce perioada au "dematelat" reteaua CIA chinezii ???? In perioada Obama, cher journalist mondialist mainstream

Răspunde

profesoru - 05-23-2017

"China, principalul adversar geo­po­li­tic (al SUA), în­tr-un moment în care acesta con­tes­tă des­chis și explicit, așa cum a făcut-o re­cent Xi Jinping la forumul economic de la Shan­ghai, actuala ordine globală cons­trui­tă și întreținută sub bagheta Wa­shing­tonului." - bun, d. Lăzescu a înţeles: China e principalul adversar geopolitic al SUA. Şi atunci ce rost au presiunile occidentale împotriva Rusiei, care împing Rusia pe orbita Chinei, consolidând şi mai mult poziţia acesteia? O politică inteligentă ar fi tocmai reconcilierea cu Rusia, pentru a contrabalansa împreună China. Adică Trump nu e deloc "idiotul util" al lui Putin, ci vede că reconcilierea cu Rusia e în interesul Americii. "un pachet enorm de achiziții militare, în valoare de 110 miliarde de do­lari.... Este motivul pen­tru care mulți analiști caracterizează acest tip de aranjament ca un fel de „mită“ saudită menită să atragă fără rezerve Ame­rica în confruntarea majoră din Orientul Mijlociu, care interpune o alianță sunnită, coagulată în jurul Arabiei Saudite, unui Iran șiit prezent în plan politic și militar, direct sau prin grupări teroriste precum Hezbollah, în zone cheie din regiune, din Irak până în Siria." - evident, saudiţii nu au nevoie de tot armamentul ăsta, nici nu au oamenii care să îl manevreze. Au hangarele pline de armament inutil. Dar aşa îşi plătesc ei taxa de protecţie, cumpărând armament american. Văd că aţi observat "grupări teroriste" doar în tabăra şiită. Acetea există însă mai ales în tabăra sunnită. În fond, nu Hezbollahul comite atentate prin Europa. Susţinerea fără rezerve a taberei sunnite de către America şi îndârjirea anti-Iran e o eroare profundă. Aşa cum observă şi d. Lăzărescu, situaţia politică e mult mai bună în Iran decât în Arabia Saudită: alegeri, drepturi garantate pentru comunităţile creştine. Şi, în mod cert, Iranul nu susţine terorismul în ţările occidentale. O politică de echilibru între sunniţi şi şiiţi ar fi fost mult mai corespunzătoare intereselor SUA. "puterilor revizioniste, precum Rusia sau China, care militează deschis pen­tru deza­gregarea actualei ordini mon­diale și ero­da­rea valorilor democrației liberale. " - pentru a 1000-a oară: Rusia nu e stat revizionist. Ruşii ar fi fost foarte fericiţi dacă situaţia ar fi rămas aşa cum era în 2007: cu Ucraina şi Georgia în afara UE şi NATO, cu Assad necontestat la putere, cu relaţii bune între Rusia şi Occident. Din păcate, Occidentul n-a vrut ca lucrurile să rămănă aşa: a acţionat pentru integrarea Ucrainei şi Georgiei în NATO (summitul de la Bucureşti din 2008), ceea ce ar fi afectat grav securitatea Rusiei, îşi deplasează bazele militare către graniţele ruseşti, a acţionat pentru debarcarea lui Assad, aliatul Rusiei. Acţiunile Rusiei au fost acţiuni de menţinere a statu-quo-ului. Iar democraţia liberală nu se erodează din cauza Rusiei şi Chinei Disensiunile din societăţile occidentale au cauze interne - excesele "corectitudinii politice" legate de imigraţia musulmană şi de denigrarea civilizaţiei occidentale, etichetarea adversarilor politici drept "fascişti", "extremişti", linşajele mediatice anti Le Pen şi anti-Trump etc.

Răspunde

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22