Un ofiter de serviciu la Palatul Victoria

Luand aproape pe toata lumea prin surprindere, Ioan Talpes, cel mai apropiat si mai influent om al presedintelui Ion Iliescu, a fost trimis la Palatul Victoria pentru a coordona, in calitate de ministru de stat, trei domenii esentiale: integrarea europeana, justitia si apararea nationala. Probabilitatea ca fostul sef al SIE sa actioneze ca un fel de reformator sef in stare sa rezolve peste noapte blocajele ce risca sa compromita sansele de finalizare a negocierilor de aderare la UE in acest an este aproape egala cu zero. Chiar daca de acum incolo, prin venirea la guvern a lui Ioan Talpes si Alin Teodorescu, ultimul a declarat si el, ca viitor sef al Cancelariei, ca se va concentra pe procesul de integrare europeana, vor exista cel putin patru inalti oficiali, ceilalti doi fiind Vasile Puscas si Alexandru Farcas, plus primul ministru, care se vor ocupa nemijlocit de reformarea Romaniei si pregatirea tarii pentru intrarea in Europa, in cele cateva luni ramase la dispozitie. Poate o strategie de PR acceptabila, insa cu greu o formula de raspuns viabila la criticile severe venite de la Bruxelles. Fie si pentru ca e greu de crezut ca noul ministru de stat aterizat de la Cotroceni va putea rezolva gravele probleme din justitia romana, un punct constant de nemultumire atat la Bruxelles, cat si la Washington, atata vreme cat ministerul de profil e condus de Rodica Stanoiu, o persoana care se bucura din plin de sprijinul si simpatia sefului statului.

In realitate, aproape nimeni nu crede in mod serios ca Ioan Talpes se muta de la Palatul Cotroceni la Palatul Victoria din grija pentru reforma si soarta procesului de integrare europeana. E limpede ca asistam, de fapt, la o miscare politica strategica importanta, care tine de batalia pentru putere din Romania, si nicidecum de batalia pentru reforma. Intrarea lui Ioan Talpes in guvern consfinteste, pana la urma, atat intarirea controlului presedintelui Iliescu asupra executivului, cat si rolul primordial pe care il joaca serviciile secrete in ecuatia de putere de la Bucuresti. In plan politic si economic, societatea romaneasca ramane in continuare sub controlul unor structuri si grupuri de interese extrase in principal din fostele elite comuniste si din fosta Securitate, coagulate mai toate in jurul pivotului care este de 14 ani Ion Iliescu.

Repozitionarile de la Bruxelles fata de autoritatile de la Bucuresti au schimbat substantial contextul politic si electoral autohton. Sansele guvernului condus de Adrian Nastase de a incheia pana la sfarsitul anului negocierile de aderare la Uniunea Europeana par tot mai reduse, in ciuda retoricii avantate de care avem parte din plin in ultimul timp. O grava lovitura de imagine pentru primul ministru. Cu efecte majore si pe plan intern. Pierderea de prestigiu si de credibilitate din exterior vor zdruncina cu siguranta si disponibilitatea grupurilor de interese politice si financiare din PSD sau apropiate partidului de guvernamant de a-i ramane loiale premierului. In plus, ramane neclar cat de mare mai este entuziasmul pentru integrare in interiorul acestor structuri de putere in conditiile in care indeplinirea listei de cereri imperative primita de la Bruxelles ar putea incurca unele interese majore. Daca judecam lucrurile plecand de la ultima formula de restructurare a guvernului, distanta dintre vorbe si fapte nu da deloc semne de micsorare. Din contra, Adrian Nastase nu pare pur si simplu in stare sa impuna reformele radicale necesare pentru finalizarea procesului de integrare europeana.

Comparativ, influenta presedintelui este, din contra, in crestere. Dupa ce l-a impus pe Octav Cozmanca in fruntea conducerii executive a PSD, Ion Iliescu reuseste cu aceasta noua miscare surprinzatoare sa plaseze chiar in coasta premierului pe unul dintre oamenii sai de mare incredere. Astfel, in mod paradoxal, desi se apropie de sfarsitul ultimului sau mandat la Cotroceni, forta politica a lui Ion Iliescu se afla la apogeu. Cum Adrian Nastase e aproape fortat sa intre in cursa prezidentiala, ceea ce inseamna ca, indiferent daca va castiga sau va fi invins, va pierde in mare parte influenta asupra partidului de guvernamant, Ion Iliescu pare deja preocupat de gestiunea succesiunii la varf atat in PSD, in fruntea caruia se pregateste foarte probabil sa revina in 2005, cat si la nivelul Executivului.

Daca lucrurile merg realmente prost cu integrarea europeana, s-ar putea recurge chiar la o retragere strategica a lui Adrian Nastase, pentru a face loc unui nou guvern si unui nou prim-ministru, de exemplu Ioan Talpes, varianta care ar proteja oarecum PSD la intrarea in alegerile din toamna. Cu sprijinul substantial al lui Ion Iliescu s-ar putea astfel muta mai usor accentul electoral de pe integrarea europeana pe teme mai comode, in paralel cu adoptarea unui ton mai populist. Ceea ce si face deja presedintele, atacandu-i virulent pe “ciomagarii” din presa si din politica romaneasca, care, ni se atrage atentia, incearca sa saboteze procesul de aderare la UE, sau exprimandu-se public in favoarea chiriasilor fara a tine cont de faptul ca respectul proprietatii e unul dintre subiectele cele mai sensibile in exterior. O incercare transparenta de a fixa deja unele dintre jaloanele sale traditionale pentru campania electorala din toamna.

Ion Iliescu i-a rezervat probabil lui Ioan Talpes un rol important de jucat in viitor, chiar si daca Adrian Nastase isi termina mandatul. El ar putea deveni viitorul prim-ministru al Romaniei in cazul, deloc improbabil, in care PSD va ramane la guvernare dupa alegerile din noiembrie. Cu un om de incredere in fruntea noului Executiv, Ion Iliescu ar pastra astfel controlul total chiar si numai din postura de sef de partid. Actualul presedinte, care a dominat categoric politica romaneasca din pozitii formale de influenta, vrea sa ramana in continuare eminenta cenusie a tarii, un fel de Deng Xiao Ping autohton. Cu un sprijin popular ramas la cote importante, cu parghii de influenta asupra partidului de guvernamant, dar si in interiorul serviciilor secrete, Ion Iliescu pare sa dispuna de toate atuurile pentru a-si realiza ambitiile. Isi poate insa permite Romania sa ramana in continuare sub protectoratul politic al unui om care, in ciuda unei remarcabile capacitati de adaptare la modificarile din lumea contemporana, a protejat si cultivat vreme de 14 ani “inghetul” reformelor de profunzime din societatea romaneasca?