De același autor
Washington Post este un nume iconic nu doar pentru presa americană ci și pe plan internațional. Cu o vechime de 136 de ani (în ultmii 80 s-a aflat în proprietatea familiei Graham) venerabilul cotidian a fost vîndut, cu cîteva zile în urmă, pentru suma de $250 milioane, lui Jeff Bezos fondatorul si principalul acționar al companiei Amazon, cea care domină comerțul electronic la nivel global. Cu doar puțin timp înainte The New York Times vindea un alt celebru ziar american, The Boston Globe, lui John Henry, proprietarul echipei de baseball Boston Red Sox, pentru suma de $70 de milioane după ce în 1993 îl cumpărase cu $1,1 miliarde.
Washington Post este la originea scandalului Watergate care a provocat demisia presedintelui Richard Nixon, întîmplări care au stat ulterior la originea unei cărți si a unei ecranizări celebre, All The President's Men, cu Robert Redford în rolul principal. Alături de The New York Times cotidianul este considerat drept un vehicul de influență fără egal în capitala Statelor Unite iar pentru familia Graham, în a cărei proprietate s-a aflat pînă recent, ziarul a fost întotdeauna un garant al interesului public avînd menirea de a supraveghea puterea, oricare ar fi ea. Din nefericire de cîțiva ani încoace ziarul era permanent pe pierdere. Veniturile scăzuseră cu 35 de procente față de cele din 2007. Așa încît, în condițiile în care după cum mărturisea fostul proprietar, Donald Graham, "modelul de afaceri pentru ziare de astăzi ne-a pus în fața unor întrebări la care nu am găsit răspuns", s-a luat decizia de a vinde compania lui Jeff Bezos. Reacțiile nu au întîrziat să apară și au fost, previzibil, contradictorii.
Rivalul The New York Times le-a sintetizat foarte bine prin două puncte de vedere emblematice, venite de la cititori. 1. "Vînzarea lui Washington Post este o lovitură pentru jurnalismul de înalt nivel care este o parte imporatantă a istoriei americane și nu poate aduce nimic bun pentru cititori". 2. "Departe de a fi o lovitură mortală pentru un mare ziar cumpărarea acestuia de către Jeff Bezos va demonstra cum pot fi în general salvate și să rămînă relevante ziarele în secolul 21. Cel care a avut viziunea de a transforma radical, cu ajutorul Internetului, conceptul tradițional de librărie și în general de comerț, va fi sigur în măsură să facă același lucru și pentru ziare. S-ar putea ca această știre să fie percepută peste 50 de ani ca momentul în care ziarele au fost salvate ca instituție".
Dar va reuși Bezos să propună pentru Washington Post un model de afaceri în spațiul digital care să facă ziarele din nou viabile în plan financiar ? Deocamdată e prematur să ne pronunțăm. O spune chiar noul proprietar într-un mesaj publicat în ziar. "Nu există o hartă, iar a găsi calea de urmat nu va fi ușor. Va trebui să inventăm, ceea ce înseamnă că va trebui să experimentăm". Însă discuția de fond este probabil mai puțin complicată decît pare. Pînă la urmă, avînd în vedere faptul că mesajele publicitare nu mai au neapărat nevoie de mass media pentru a ajunge la public ci pot să o facă direct, prin Internet sau prin rețele sociale, pentru ce fel de conținut și cît vor fi cititorii dispuși să plătească. Atunci cînd accesul la informație era mult mai puțin facil ca acum oamenii cumpărau ziare sau se uitau la programele de știri ale televiziunilor. Între timp însă s-au obișnuit să găsească aproape totul gratis pe Internet.
Problema e că jurnalismul de calitate costă. Fie că e vorba de ziare sau de televiziunile de știri. E drept, talk show-urile de tipul celor care abundă în România din care, după ore întregi, atunci cînd tragi linia nu rămîi cu mare lucru sunt ieftin de produs. Dar în fond majoritatea dintre ele nu fac decît să mimeze jurnalismul și adesea, un caz notoriu fiind Antena 3, sunt doar o mașinărie de propagandă. Dacă vrei să faci jurnalism adevărat ai nevoie de mulți oameni, la The New York Times personalul editorial depășește cifra de 1000, și de resurse financiare pentru deplasări, comunicații, documentare. După cum investigațiile adevărate sunt și ele extrem de costisitoare. De aceea discuția e mult mai largă. Nu e vorba doar de salvarea ziarelor ci de soluții de supraviețuire a jurnalismului în ansamblu, în format scris sau multimedia.
Așa cum arată lucrurile în prezent vom avea probabil alături de canale de televiziune ca CNN sau BBC și cîteva publicații globale. După cum se vede și în prezent există deja cîteva milioane de oameni dispuși să plătească pentru conținutul premium oferit de Financial Times, The Economist, The New York Times, Wall Street Journal și o serie de titluri specializate. Restul vor avea șanse reduse de supraviețuire prin ele însele. Vor trebui subvenționate de către terți, corporații sau oameni de afaceri. Ceea ce ridică, bineînțeles, semne mari de întrebare privind capacitatea acestora de a-și menține independența editorială. Asta se întîmplă de fapt deja. În Marea Britanie cotidianul Evening Standard, care acum se distribuie ca publicație gratuită, a fost cumpărat pe 1 liră sterlină și asumarea datoriilor de către un magnat rus. În Franța omul de afaceri Serge Daussault, cu interese extinse în industria de armament, controlează cotidianul Le Figaro, pe care l-a salvat de la faliment în 2004. În timp ce în România exemplul cel mai recent în acest sens este Sebastian Ghiță care finanțează România TV. Ghiță este bun prieten cu premierul Ponta și a cîștigat doar de la începutul acestui an contracte de zeci de milioane de euro cu statul, ceea ce îi permite să finanțeze generos canalul de știri care îi aparține.
Unii speculează că și Jeff Bezos prin achiziția Washington Post a urmărit între altele să cîștige prin ziar influență și acces în sferele de decizie din capitala americană, lucru important pentru o corporație de dimensiunea Amazon. În acests sens se face trimitere la Microsoft corporație care la apogeul evoluției sale, în anii '90, susține John Heilemann în cartea sa "Pride Before the Fall", a neglijat acest aspect și s-a trezit cu acțiuni ostile intreprinse împotriva sa de Departamentul de Justiție.
Viitorul Jurnalismului independent, capacitatea acestuia de mai putea exercita funcția de watch dog, sunt tot mai mult sub semnul întrebării. Cel puțin în formulele cu care ne-am obișnuit. La noi lucrurile stau și mai prost din cel puțin două motive: 1. calitatea adesea îndoielnică a celor care finanțează majoritatea canalelor mass media; 2. disponibilitatea destul de scăzută a breaslei de a apăra standardele profesionale în jurnalism îb raport cunpatronatul. Și să nu ne păcălim singuri. Blogurile, schimburile de mesaje de pe Facebook și informațiile colecționate prin căutări pe Google nu pot înlocui nici reporterii de teren și nici investigațiile de substanță.
