Visul european și declinul unui continent

Suntem atît de obsedați de problemele României, în parte cu bun temei, încît arareori ne uităm în jurul nostru. Exceptînd situațiile conjuncturale generate de disputele pe teme externe dintre Traian Băsescu, Victor Ponta și, eventual, Crin Antonescu nici mass media și nici politicienii nu se aventurează consistent aproape deloc dincolo de teritoriul național. În bună măsură și pentru că nu se pricep. Vorbim de pildă foarte puțin sau, atunci cînd o facem, superficial despre problemele Europei. Dar mai există alte două posibile explicații. Prima: după ce intervenția Bruxelles-ului, alături de americani, au salvat statul de drept din România în vara anului trecut există un anumit tip de reținere, de înțeles, în a discuta critic criza severă, si nu doar la nivel financiar, pe care o traversează în prezent vechiul continent. Al doilea: pentru o întreagă pleiadă de oameni, altfel valoroși si integri, crescuți în cultul UE, tot ceea ce emană de acolo, de la problematica căsătoriilor gay la multiculturalism, are aproape statut de dogmă.

Din păcate însă Europa nu se simte bine deloc. Încă din 2006, deci înainte de declanșarea crizei economice, Fareed Zakaria vorbea de declinul Europei. Și pe atunci efectele asimetrice ale crizei economice ce avea să se declanșeze trei ani mai tărziu nu zguduiau zona euro și nu creaseră o falie tot mai abruptă între nordul si sudul continentului. Iată că la cîțiva ani distanță un respectat si venerabil istoric, are 90 de ani, Walter Laquer, reiterează aceeași teză într-o carte publicată recent: "Sfîrșitul visului european și declinul unui continent" ale cărei teze principale le expune și într-un interviu extins acordat săptămînalului german Der Spiegel.

Elitele politice și intelectuale de pe vechiul continent, în marea lor majoritate de stînga, văd în Europa un "campion în materie de soft power"  la nivel global care este în poziția de a da lecții în materie nu doar Chinei sau Rusiei ci și americanilor. Poziție pe care Walter Laquer nu o împărtășește deloc. "Libertatea, drepturile omului, justiție socială, toate sunt minunate și nu vreau să minimalizez defel realizările europene din acest punct de vedere. Dar Europa este mult prea slabă pentru a mai putea juca un rol civilizator sau moral în politica globală. Discursurile frumoase și admonestările bine intenționate nu au prea mare greutate atunci cînd sunt făcute de pe o pozție de slăbiciune."

S-ar putea ca mulți să nu fie de acord cu astfel de păreri dar chiar politologul american Joseph Nye care a introdus conceptul, atît de popular în prezent, de soft power a ținut să precizeze recent că într-o lume cum este cea de astăzi, dominată de conflicte și reașezări geopolitice, soft power nu înseamnă mare lucru dacă nu este dublată de hard power. Fără intervenția trupelor franceze în Mali fundamentaliștii islamici sprijiniți de Al Qaeda ar fi controlat astăzi țara fără probleme. După cum fără o armată instruită si excelent echipată Israelul ar fi dispărut probabil ca stat sau nord coreenii ar fi încercat demult să invadeze sudul în absența forțelor armate americane staționate acolo. E adevărat, China investește mult în soft power (cam $7 miliarde cheltuie anual Beijingul pentru inițiative media, precum CCTV si Xinhua, la nivel global) dar în același timp bugetul alocat armatei a cunoscut creșteri explozive în ultima decadă.

Se poate elibera vechiul continent din această capcană, se poate acesta detașa de traumele sale istorice. Walter Laquer este sceptic. "Criza Europei nu este în principal doar una a datoriilor. Întrebarea esențială este: Mai vrea Europa, dominată de apatie, să mai joace un rol important în politica globală ? Indiferent cît de des sunt invocate și lăudate valorile europene lipsa de voință, oboseala, inerția, lipsa de încredere în forțele proprii, toate sunt simptomele, din punct de vedere psihologic, ale unui ego slab". Din păcate, conchide istoricul, nu au fost încă inventate medicamentele care să trateze depresia colectivă a unor întregi națiuni și generații. "Europenii nu par să fi înțeles faptul că a sta pe margine nu oferă protecție împotriva evoluțiilor politice la nivel global, nu îi face imuni la consecințele acestora".

Acest gen de dispute de idei nu sunt neapărat noi. Ele devin însă poate mai relevante într-un context de mutații geopolitice majore care, între altele, pun sub semnul întrebării capacitatea modelului actual de societate de tip occidental de a supraviețui pe termen lung. Adică a acelor valori pe care elitele europene le prețuiesc atît de mult. Cu toate acestea ele par mult mai preocupate de alte chestiuni dominante. Anti-americanismul latent a fost redeșteptat cu vigoare de scandalul Snowden. În așa măsură încît unii au ajuns să vadă în Rusia lui Putin un fel de campion al drepturilor omului si libertății de expresie, în totală contradicție cu ceea ce se întîmplă acolo în realitate, zi de zi.

În timp ce asistăm la o neocolonizare în ritm alert a Africii de către chinezi există cercuri intelectuale în Europa care încă sunt obsedate de ideea că toată bunăstarea de astăzi a Occidentului s-ar baza pe exploatarea fostelor colonii. Dincolo de faptul că e contraproductiv ca astfel de dezbateri să-ți limiteze astăzi strategiile politice față de continentul african aserțiunea nici nu este, în mare măsură, adevărată. Nu doar pentru că Statele Unite, devenite o putere globală în ultimul secol, nu au avut niciodată colonii ci pentru că factorii determinanți ai supremației occidentale au fost alții: capacitatea de asimilare a avansurilor tehnologice, consolidarea instituțiilor statului, etica muncii.

Indiferent însă de cum am privi lucrurile și de poziționările noastre ideologice sunt evidente dificultațile Europei în a asigura sustenabilitatea modelului său de societate în condițiile presiunilor demografice și competiției economice globale. Ceea ce puțini europeni par să înțeleagă este că pierderea influenței globale are un preț: scăderea previzibilă a nivelului de trai și a beneficiilor sociale de astăzi, capacitatea tot mai redusă de a promova standarde înalte în materie de valori morale sau de protecție a mediului înconjurător și altelela asemănătoare. Unii nu vor fi cu siguranță de acord cu Walter Laquer atunci cînd avansează ideea că "posibilitatea ca Europa să devină un muzeu sau o zonă de agrement cultural pentru noii îmbogățiți ai globalizării nu este neapărat de neimaginat". Dar ceea ce spune el ar trebui să ne pună măcar pe gînduri.