Washingtonul sub semnul Fire and Fury

Mulți sunt de acord că, în ciuda unor inadvertențe și erori, volumul Fire and Fury al lui Michael Wolff face o descriere în mare parte corectă a atmosferei haotice care domnea la Casa Albă după începerea mandatului lui Donald Trump.

Alexandru Lazescu 16.01.2018

De același autor

 

Încă de la miezul nopții de joi spre vineri, 5 ianuarie, în fața librăriilor din Wa­shing­ton, New York și alte mari orașe ame­ri­cane se formaseră cozi în așteptarea apa­ri­ției cărții care, practic, mo­nopolizase în ultimele zile discursul public în Statele Unite și nu doar acolo: Fire and Fury. Așa ceva nu se mai văzuse din perioada în care se lansau volumele din seria Harry Potter. Autorul, Michael Wolff, care avusese timp de 200 de zile un ac­ces privilegiat la Casa Alba, descrie atmosfera existentă în interiorul echipei care formează Ad­mi­nistrația Trump. Tabloul este cel puțin bul­versant, pentru a utiliza un eufemism: con­fuzie, intrigi, tabere aflate în conflict des­chis, adesea cu încurajarea preșe­din­telui, și mai ales un Donald Trump care, reiese din opinia mai tuturor cola­bo­ra­to­rilor săi cu care Wolff a discutat (200 de in­terviuri), este, intelectual, tempe­ramen­tal, incompatibil cu înalta poziție pe care o ocupă. De fapt, unele opinii au mers mai departe, avansând chiar ipoteza că Do­nald Trump nu ar fi „stabil din punct de vedere mental“. Iar președintele, prizo­nie­rul impulsurilor sale, devenite de acum ru­tină, a postat imediat o reacție pe Twitter care nu face decât să ridice mingea la fileu criticilor săi, autoproclamându-se drept „nu doar un tip deștept, ci un geniu... și încă unul foarte stabil“.

 

Fiind întrebat în cursul unui in­terviu acordat canalului TV NBC dacă i-ar plăcea să fie considerat drept omul care a determinat că­derea președintelui Trump, Mi­chael Wolff a replicat că mai degrabă se consideră cel care a dezvăluit faptul că „îm­păratul nu are haine“. Ceea ce, teh­nic vorbind, nu este adevărat. Ideea că Trump nu este apt pentru funcția de pre­ședinte fiind vehiculată de mai multă vre­me în spațiul public american. Și nu doar în sfera adversarilor săi politici. De pildă, un respectat senator republican, Bob Cor­ker, președintele Comisiei de Afaceri Ex­terne (care la un moment dat fusese văzut drept un posibil secretar de stat), declara cu șase luni în urmă că „președintele nu a demonstrat până acum că are sta­bi­li­tatea și competența care să-i asigure un mandat de succes“. Pentru ca, la în­ce­putul lui octombrie 2017, după un atac dur lansat la adresa sa de către Trump pe Twitter, să răspundă cu o postare în care asemăna Casa Albă cu un azil care l-a lă­sat nesupravegheat pe Trump „în schim­bul de dimineață“. La fel, cu mult timp înainte de apariția cărții, „transpirase“ în presă informaţia că președintele nu are răb­dare să citească rapoarte ale serviciilor secrete altfel decât în formule prescurtate, la liniuţă, în care, dacă se poate, numele său să fie pomenit cât mai des.

 

Mulți sunt de acord că, în ciuda unor inadvertențe și erori, cartea face o des­crie­re în mare parte corectă a atmosferei hao­tice care domnea la Casa Albă după în­ce­perea mandatului lui Donald Trump. Până la punct, asta era probabil ceva inevitabil, având în vedere lipsa totală de experiență a unei echipe care, așa cum reiese și din car­te, nu se aștepta deloc să câștige ale­ge­rile. În plus, lucrurile erau agravate de feudele interne care contrapuneau tabere cu interese și convingeri con­trare, cu atât mai mult cu cât una dintre ele era cea constituită din fiica și gi­nerele președintelui, Ivan­ka Trump și Jared Kushner. E drept, între timp, după venirea generalului John Kelly pe poziția de șef al Ad­ministrației Prezidențiale, lucrurile s-au schimbat în bine, au devenit mai coe­ren­te. Moment care coincide și cu sfârșitul pe­ri­oadei în care Michael Wolff s-a aflat în interiorul Casei Albe. Însă, judecând după ceea ce am văzut ulterior, Donald Trump nu pare să se fi schimbat deloc. Una din­tre caracteristici fiind aceea că a con­tinuat să nu pară deloc preocupat de acuratețea afirmațiilor sale. O problemă care ar tre­bui să fie una majoră, atunci când e vorba de președintele Statelor Unite, însă, pe care Steve Bannon, unul dintre cei mai in­fluenți coloboratori ai săi până la plecarea sa de la Casa Albă (după venirea gene­ra­lului Kelly), nu o consideră deloc preo­cu­pantă. Pentru că, îi spune el lui Wolff, „preșetintele nu va ajunge niciodată să fie preocupat de acuratețea afirmațiilor sale și nici nu va recunoaște vreodată că a greșit“. Întrebat de Joe Scarborough, un moderator TV de la NBC, cu cine se sfă­tu­ieș­te atunci când trebuie să ia o decizie sau face o afirmație, președintele îi spune: „Ei bine, nu o să-ți placă, dar răspunsul e: cu mine. Vorbesc cu mine însumi“.

 

Președintele s-a grăbit să descrie Fire and Fury drept o simplă colecție de invenții fă­ră nicio legătură cu realitatea. Numai că, pe de o parte, Wolff declară că are înre­gis­trări și notițe care îi probează afirmațiile, iar faptul că într-o notă de final mul­țu­mește avocaților săi, care au făcut o lec­tură a manuscrisului din perspectiva unor eventuale acuzații de calomnie, e o do­va­dă că pare acoperit solid în ceea ce scrie. Iar, pe de altă parte, prin sutele sale de postări pe Twitter (precum cea cu „geniul stabil“), prin declarațiile publice, prin in­terviurile date sau chiar prin discursurile sale, Donald Trump nu face decât să con­firme permanent, el însuși, imaginea con­tu­rată în carte. De pildă, Wolff redă trans­crierea unui discurs ținut de președinte pe 21 ianuarie 2017 la sediul CIA, în care s-a abătut de la textul de pe teleprompter, o mostră bulversantă de fugă de idei.

 

Trebuie spus însă că Fire and Fu­ry nu este, totuși, scrisă în ton de pamflet, în ciuda extraselor incendiare care au provocat va­luri enorme în spațiul public. De pildă, Wolff recunoaște că încă din start Trump a fost tratat cu multă ostilitate de cea mai mare parte a presei americane, dând de exemplu un articol din The New York Times în care preşedintele era ironi­zat pentru că în prima sa zi la Casa Albă umbla în halat de baie, încercând să gă­seas­că întrerupătoarele electrice, aspect ab­solut derizoriu. Apoi, în carte găsim por­trete destul de bine conturate, impor­tante pentru înțelegerea dinamicii rela­ții­lor re­ci­proce și a jocului de influențe din in­te­rio­rul Casei Albe, ale persoanelor din an­tura­jul președintelui, precum Steve Bannon sau cuplul Jared Kushner - Ivanka Trump.

 

Dar ce impact va avea cartea lui Michael Wolff? În plan strict electoral, probabil, unul minor. Oricum, circa 65 de procente dintre americani îl cred pe Trump complet nepotrivit pentru poziția de președinte, în timp ce baza sa dură, cam o treime din elec­torat, va considera demersul editorial drept un atac orchestrat de elitele toxice de la Washington și de adversarii din Par­tidul Democrat. Într-un articol apărut va­ra trecută într-o publicație conservatoare ra­dicală, American Thinker, autorul era convins că stânga este decisă să îngroape pre­ședinția lui Trump, considerând că țin­ta finală nu este Trump însuși („un om ma­re“), ci chiar „visul de libertate a mi­li­oane de americani“.

 

Apărătorii lui Trump, și nu e vorba doar de cei care au crezut naiv că el va readuce „din afară“ locurile de muncă pierdute (deși principala eroziune pe această direc­ție vine din evoluțiile tehnologice, în prin­cipal din zona roboților și inteligenței arti­ficiale), ci și cei care, deși nu-și fac iluzii cu privire la capacitatea intelectuală și com­petențele lui Donald Trump, cred că el rămâne singura soluție în fața „dera­pa­jelor liberal-progresiste“, de pildă, cele impuse de constrângerile „corectitudinii po­litice“. Adăugați la asta frustrările le­gi­time provocate de antiamericanismul vi­rulent și destul de extins vizibil în multe țări din Europa, deși acestea sunt de zeci de ani beneficiarii umbrelei de securitate americane și se bucură din plin de pro­tec­ția rutelor comerciale globale pe care o asigură în prezent tot Statele Unite. Sigur, multe dintre puseurile izolaționiste nu iau în calcul faptul că abandonarea alianțelor și a aranjamentelor comerciale sunt un ca­dou nesperat în favoarea Chinei și va afec­ta în plan economic în egală măsură, și încă masiv, și America, un efect previzibil fiind pierderea de către dolarul american a statutului de monedă de referință glo­ba­lă. Însă, la nivel emoțional, aceste reacții sunt de înțeles. Așa se explică de ce, para­doxal, o cincime dintre cei care l-au votat pe Trump au făcut-o deși nu considerau că are caracterul și calitățile necesare po­ziției de președinte. În plus, spun sim­pa­tizanții lui Trump, una e retorica lui Trump și alta sunt politicile Administrației Trump, creionate de „adulții“ din echipa sa, categorie în care intră oameni precum generalii McMaster, Kelly sau Mattis. Și, din acest punct de vedere, se pot da exem­ple de reușite, pe lângă o serie de ini­ția­tive discutabile.

 

Problemele mai grave nu doar pentru Administrația Trump, ci pentru America în general și pen­tru climatul geopolitic glo­bal sunt însă în altă parte. Cu sau fără cartea lui Wolff, clivajul politic de la Washington se va adânci. Stabilitatea men­tală a lui Trump, amestecul Rusiei în alegeri, bătălia electorală din alegerile pen­tru Congres și Senat din 2018 vor fi su­biec­te care vor monopoliza discursul public, afectând astfel grav capacitatea Statelor Unite de a contracara avansul spectaculos al Chinei pe planul influenței globale. Cu atât mai mult, cu cât consensul bipartizan care a existat timp de zeci de ani la Wa­shington pe chestiuni de securitate na­țională și politică externă a dispărut cu totul. La care se adaugă criza majoră din in­teriorul unui Departament de Stat gre­vat de un val semnificativ de demisii și de multe poziții cheie neocupate.

 

Cu mici excepții, imaginea lui Trump prin­tre aliații tradiționali externi este una de­zastruoasă. Un articol publicat de Susan Glasser în Politico la sfârșitul anului tre­cut relevă aspecte îngrijorătoare. De pildă, după o cină de lucru a lui Donald Trump, pe 18 septembrie 2017, cu liderii din Ar­gen­tina, Brazilia, Columbia și Panama, s-a aflat, din culise, că aceștia au fost șocați de lipsa flagrantă de informații a acestuia pe subiectele discutate. Un fost înalt ofi­cial american fiind informat ulterior că aceștia se gândesc că poate ar fi bine să încurajeze și mai mult China să se implice într-o regiune în care oricum a depășit America (dacă scoatem din calcul Me­xi­cul) ca volum al schimburilor comerciale. În aceste condiții, cu astfel de percepții ne­gative, în America Latină, în Europa, în Asia, actuala ordine mondială riscă să se des­trame în ritm accelerat.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22