Xi Jinping propune o alternativă la democrația liberală

Atunci când a promovat strategia de dezvol­ta­re accelerată care a făcut ca astăzi China să ajungă cea de-a doua putere economică a lumii, Deng Xiaoping le-a recomandat liderilor să o implementeze de o ma­nieră discretă, pentru a evita nașterea unor adversități geo­politice înainte de vreme. Ia­tă însă că actualul lider, Xi Jin­ping, consideră că această etapă s-a încheiat. În dis­cur­sul de 3 ore și 23 de minute ți­nut în fața a 2.300 de de­le­gați în deschiderea celui de-al 19-lea congres al Partidului Comunist Chinez (PCC), el a anunțat începutul unei „noi ere“ pentru Chi­na, una în care țara să devină un lider mon­dial în plan politic, economic, militar.

Cu aproape trei decenii în urmă, Deng Xiao­ping a introdus conceptul de „socialism cu ca­racteristici chinezești“, decretând că „so­cia­lismul și economia de piață nu sunt in­com­pa­tibile“, ceea ce contrazicea în chip flagrant ele­mente de bază ale ideologiei marxiste. În fapt, cea mai populată țară din lume este mai degrabă în acord cu ideile lui Confucius, în opinia căruia responsabilitatea guvernării tre­bu­ie să revină unei elite meritocratice.

Or, în momentul de față, putem vedea în PCC un continuator, sub altă etichetă, al fostei eli­te imperiale. E adevărat, apar periodic pusee ideo­logice de natură marxistă, dar la mijloc e mai degrabă o formulă de a res­pin­ge „conceptele de bază ale de­mocrației de tip oc­ci­den­tal“, nocive în opinia Bei­jingului. Xi Jinping a adoptat o linie ex­trem de dură în dis­cursul său, lansând aver­tis­men­te ne­echivoce și la adre­sa mișcării con­testatare de la Hong Kong, care militează pen­tru un mo­del de de­mo­cra­ție apropiat de cel de tip oc­ci­dental, dar și la adresa Taiwanului, care este considerat în con­tinuare la Beijing drept o parte a Chinei. „Nu vom permite niciodată ni­mănui să separe nici măcar un milimetru de pământ chinez.“

În discursul programatic ținut la Congres, Xi Jinping a introdus un accent suplimentar ca­re, deși este în acord cu rolul sporit pe care ar urma să-l joace în viitor China pe plan glo­bal, se abate considerabil de la linia tra­di­țio­nală adoptată până acum la Beijing, care se mulțumea să respingă modelul democrației oc­cidentale ca fiind nepotrivit pentru rea­li­ta­tea chineză. Acum el a plusat pe această di­rec­ție vorbind despre faptul că tipul de gu­ver­nare adoptat de China, care a cunoscut timp de aproape trei decenii un ritm înalt de dez­vol­tare, poate constitui o inspirație, ca model de societate, pentru țările în curs de dez­vol­ta­re mai degrabă decât modelul democrației occidentale. Din acest punct de vedere, Bei­jingul se găsește pe aceeași lungime de undă cu Vladimir Putin, care a enunțat idei similare în recentul său discurs de politică externă ți­nut la Clubul Valdai.

Văzute în ansamblu, aceste mesaje anunță o intensificare a eforturilor Chinei și Rusiei de a demantela, inclusiv în plan ideologic, actuala ordine internațională construită sub baghetă americană după 1945. Iar momentul este ex­trem de favorabil, dacă ne uităm la tendințele izolaționiste ale Americii sub Trump și la cri­ze­le majore care macină lumea occidentală. O lu­me care, angrenată în tot felul de dispute mai degrabă marginale, pare să ignore no­n­șa­lant astfel de amenințări de natură exis­ten­ția­lă. Ai acest sentiment atunci când vezi cum su­biecte precum scandalurile de natură se­xua­lă în care este implicat Harvey Weinstein, un influent personaj de la Hollywood, sau tot felul de controverse pe marginea declarațiilor lui Donald Trump ocupă aproape în întregime spațiul mediatic, în timp ce subiecte posibil vitale pentru supraviețuirea Occidentului, în for­ma sa actuală, precum recrudescența miș­că­rilor separatiste, din Catalonia, Scoția sau nor­dul Italiei, derapajele populiste de tip cor­binist sau ofensiva globală antioccidentală a Moscovei și Beijingului sunt expediate la pe­ri­ferie sau chiar ignorate cu totul.

Multă vreme s-a considerat aprioric că nu exis­tă o alternativă viabilă la sistemul demo­cra­ției liberale: multipartidism, alegeri libere, drepturile omului, libertate de expresie, liber­ta­tea presei, justiție independentă. Cu toate pro­blemele și minusurile sale, acesta a asi­gu­rat o lungă perioadă de prosperitate în spațiul occidental. S-a văzut însă, ulterior, că acest model dă rateuri majore în alte regiuni, cum am văzut în lumea arabă. De curând apar tot mai multe discuții legate de performanțele relative, în materie de eficiență a guvernării, între modelul democrației liberale și cel al au­tocrației meritocratice. Acest punct de vedere are partizani chiar printre unii politologi oc­ci­dentali, precum profesorul Daniel Bell, autorul volumului Modelul chinez: meritocrația po­li­ti­că și limitele democrației, apărut în 2015, ca­re susține că „o persoană, un vot nu este sin­gu­ra cale moral legitimă de a selecta liderii“.

E vorba, desigur, de o dezbatere complicată. Mulți analiști se îndoiesc, de pildă, că un re­gim autoritar, precum cel chinez, poate coe­xista multă vreme cu economia de piață și o clasă medie prosperă tot mai numeroasă. În­să e la fel de adevărat că disfuncționalitățile ma­jore din sistemul politic american, asaltul populist din întreg spațiul occidental, de ex­tremă stânga sau de extremă dreapta, care a dus la fenomene precum Trump sau Brexit, ex­cesele militantiste din spațiul societății civi­le, influența toxică a rețelelor sociale ne-au adus în situația în care asistăm la o criză de fond a democrației de tip liberal.