Memorialul - scoala

Ana Blandiana 11.08.2003

De același autor

Ana Blandiana, suntem aici la Sighet, la Scoala de Vara, aflata anul acesta la a sasea editie. Oaspetele de onoare al acestei sesiuni a fost Polonia. Vorbiti-ne intai despre participarea si prezenta Poloniei la Memorialul Sighet.

Dati-mi voie, inainte de toate, sa asez in pagina mai mare a manifestarilor de la Sighet aceasta a sasea editie a Scolii de Vara. Timp de zece ani la Sighet am organizat simpozioane de anvergura, in care se intalneau fata in fata istorici si martori sau autori ai evenimentelor insirate cronologic de-a lungul unei jumatati de secol de comunism. Pe parcurs am simtit nevoia ca informatiile si analizele din aceste intalniri sa capete ecou in generatiile tinere si astfel s-a nascut in urma cu 6 ani - in colaborare si cu sprijinul Fundatiei "Adenauer" - Scoala de Vara, la care unii profesori sau specialisti au reluat temele dezbatute in simpozioane. Polonia si "Solidarnosc" s-au mai aflat in centrul simpozionului de anul trecut, asa cum Cehia si "Charta 77" au fost in centrul simpozionului de acum doi ani, iar revolutia din Ungaria in centrul dezbaterilor din 2000.

L-am reinvitat pe Bogdan Lis in acest an pentru vernisarea unei expozitii pe care Institutul Polonez a daruit-o Memorialului nostru. Expozitia se numeste 18 zile care au zguduit lumea si este de fapt o istorie in fotografii a aparitiei "Solidaritatii", a rezistentei din timpul Legii martiale si a tratativelor din timpul mesei rotunde, cea care a facut posibila caderea comunismului si inceputul imploziei sistemului de tip sovietic. Sala aceasta nu va ramane, de altfel, singura: impreuna cu doamna Sustrova, fosta purtatoare de cuvant a "Chartei '77", suntem pe cale de a realiza o sala dedicata invaziei Cehoslovaciei din 1968 si "Chartei '77" (reactia intelectualitatii cehe la represiune), dupa cum, in colaborare cu Institutul "Gauck" si Fundatia "Havemann", pregatim o sala despre revolta est-germana din 1953 si ridicarea zidului Berlinului. Vom trata de asemenea cu Institutul 1956 din Budapesta realizarea unei sali dedicate revolutiei maghiare.

Ca sa revenim, insa, la Bogdan Lis, un lucru interesant mai ales pentru noi, romanii, a rezultat din expunerea sa: caderea comunismului din Polonia, care a antrenat prabusirea acestuia pe plan international (desigur ca Papa polonez a avut si el un rol in aceasta mondializare a anticomunismului) s-a bazat pe trei forte solidare intre ele: muncitorii din Gdansk si din alte orase, intelectualii aflati alaturi de ei cu idei, cu sugestii, cu strategii (reprezentati in prima faza de organizatia KOR) si Biserica (poate ca ar fi trebuit chiar sa incep cu Biserica pentru ca, spre deosebire de miscarile esuate din 1969, 1970, 1978, acum crearea "Solidaritatii" succeda vizitei pastorale a Papei, din 1979, ceea ce a dat grevistilor curaj si siguranta). Aceste trei forte au fost alaturi intr-un mod greu de imaginat in Romania. Destul sa ne intrebam cum ar fi fost istoria noastra daca intelectualii si Biserica, prin absurd, ar fi fost alaturi de minerii din Valea Jiului in '77 sau alaturi de muncitorii care au iesit in strada la Brasov in '87, ca sa ne dam seama ca, din pacate, nu avem suficienta imaginatie pentru un asemenea demers.

Dupa conferinta d-lui Lis s-au pus nenumarate intrebari. Ca de obicei, cei 100 de participanti la Scoala din Sighet au explodat intr-o pasionanta dezbatere a temei. Problema de fiecare data (stiu din toti anii precedenti) nu este cum sa-i faci sa se implice intr-o dezbatere, ci cum sa-i opresti, ca sa te poti incadra in timp (vreau sa fac o precizare importanta: in acest an am redus durata scolii din motive financiare la sapte zile, dar numarul conferentiarilor a fost de 30, ca in anii trecuti, cand aveam la dispozitie zece zile). Dar oricat de inghesuiti in timp am fi, iata ca Memorialul a devenit o scoala a memoriei, un Memorial-scoala, unic in lume in acest demers de dirijare a memoriei comunismului spre generatiile care nu l-au cunoscut. Dintre temele istoriei romanesti, in acest an au fost dezbatute rezistenta din munti si psihiatria ca instrument politic.

Cum vi s-a parut vernisarea expozitiei?
La vernisarea expozitiei a fost un moment impresionant: dupa cuvintele spuse de domnii Lis si Chojnacki am avut ideea de a propune participantilor, ca intr-un ritual initiatic, sa faca un gest care aparea in fotografiile de la Gdansk. Muncitorii de la Gdansk, simtindu-se probabil amenintati, stateau in fata fortelor de represiune legati unul de altul, fiecare cu mana pe umarul celuilalt; o vizualizare a notiunii de solidaritate extraordinar de impresionanta.
Si noi toti, alaturi de sutele de vizitatori aflati in acel moment in muzeu, le-am imitat gestul, cu mana pe umarul celui de alaturi, sperand sa invatam ceva din solidaritatea polonezilor.

Dar, in afara de oaspetii polonezi, au fost prezenti in aceasta sesiune a Scolii de Vara si istorici din Germania si din Cehia. Helmut Müller-Enbergs si Ulrich Burger au analizat situatia din fosta RDG, iar cei doi istorici cehi (Pavel Zacek si Petr Blazek) au vorbit de situatia tarii lor din punct de vedere al "prelucrarii critice a trecutului". In mod evident, Cehia, condusa de Havel, este tara care a facut in cea mai mare masura ordine in acest domeniu, dand pe de o parte o lege a lustratiei (corespunzatoare legiferarii punctului 8 de la Timisoara, care interzicea accesul in politica al celor implicati "inainte" in represiune), pe de alta parte - lucru unic! - o lege prin care comunismul, sistemul comunist, inclusiv cu toate consecintele lui juridice, a fost declarat ilegal, iar abia apoi o lege a accesului la dosare - cum exista si la noi si in celelalte tari. Prin legea nr. 1 si 2, Parlamentul Cehiei a declarat ilegale toate condamnarile politice facute sub semnul comunismului. In felul acesta sentintele politice au fost anulate prin lege, in timp ce in cazul nostru detinutii politici trebuie sa ceara fiecare recurs in anulare pentru ca sentinta sa fie desfiintata. Pana atunci, din punct de vedere legal, raman cu vechiul cazier de puscariasi!

Revenind la oaspetii de onoare din acest an, mai spuneti cateva cuvinte despre echipa poloneza.
Echipa Institutului Polonez care a participat a fost formata din d-l Chojnacki, directorul Institutului, domnul Jaroslav Godun, adjunctul sau, si d-na Stanculescu, care a functionat si pe post de traducatoare. Ceea ce ne-a impresionat a fost faptul ca d-na Stanculescu a fost traducatoarea doar a d-lui Bogdan Lis, pentru ca membrii Institutului Polonez de la Bucuresti vorbesc perfect romaneste. Acest tip de profesionalism, faptul de a invata limba unei tari inainte de a incepe sa functionezi in ea - si Institutul Polonez functioneaza intr-adevar admirabil la Bucuresti - este demn nu numai de stima, ci si de admiratie.

De altfel, intreaga dezbatere a inceput prin citirea traducerii in limba romana de catre Roland Chojnacki a mesajului presedintelui Walesa, care isi exprima parerea de rau ca nu a putut sa participe la intalnirea noastra, asa cum ar fi vrut si asa cum fusese planificat. Este cel de-al doilea mesaj de la presedintele Walesa care se afla in arhiva noastra, asezat, evident, la loc de cinste alaturi cele trimise in anii anteriori de Papa Ioan Paul al II-lea, de Václav Havel si de multi alti contemporani care au apreciat, de departe, Memorialul Victimelor Comunismului si al Rezistentei.

Interviu realizat de Andrei Brezianu

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2021 Revista 22