20 de ani de OVR, de dragul chipurilor

Ana Soviany 03.03.2009

De același autor

Operation Villages Roumains (OVR) a marcat in perioada 26-28 februarie, la Bucuresti, printr-o serie de dezbateri, aniversarea a 20 de ani de la infiintare. La evenimente au participat, pe langa membri ai OVR - Edith Lhomel, Francoise Heidebroek si Mihnea Berindei -, si personalitati ca fostul ministru al Agriculturii Dacian Ciolos, europarlamentarul Laszlo Tokes sau jurnalistul Emil Hurezeanu.

Strigat impotriva neputintei

Gornesti si Waterloo, Sic si Ellezelles, Fundu Moldovei si Estinnes sunt sate "infratite" de OVR. Organizatia a aparut la Bruxelles in decembrie 1988, ca un raspuns impotriva planului de sistematizare impus de regimul comunist. OVR s-a nascut, dupa cum spun membrii sai, ca "un strigat impotriva neputintei". Imaginile cu satele distruse au impresionat si mobilizat comunitati din tari ca Belgia, Franta, Elvetia si Olanda, care au decis sa "adopte" sate din Romania. In cei 20 de ani, 3.000 de sate romanesti au primit "frati" europeni. Waterloo se poate lauda, spre exemplu, ca si-a ajutat fratii din Gornesti cu aproape orice, de la imbracaminte si jucarii, la fonduri pentru instalarea de conducte de gaze si schimburi educationale de tineri.
Obiectivele propuse de organizatie sunt apararea dreptului cetatenilor de a decide asupra mediului lor social, politic, etic si ecologic, pastrarea dreptului la memorie si evitarea conflictelor prin implicarea cetatenilor. Printre domeniile vizate de OVR sunt dezvoltarea rurala si restructurarea agriculturii, turismul integrat (cu gazduire la localnici) si schimburile culturale.

Comunismul a murit, satele raman in pericol

La 20 de ani de la infiintarea OVR, satul romanesc continua sa se confrunte cu noi provocari. Una dintre ele ar fi chiar integrarea in Uniunea Europeana. Dupa cum a explicat Vintila Mihailescu, directorul Muzeului Taranului Roman (MTR), aceasta a insemnat moartea "legala" a taranului si aparitia in locul lui a agricultorului, intre cele doua statuturi existand o consistenta diferenta sociologica. Cu alte cuvinte, oamenii ar trebui sa-si schimbe modul de viata traditional si sa renunte la modalitatile obisnuite de productie si vanzare, dupa modelul porcului eutanasiat. Directorul MTR a subliniat ca "va trebui sa ne supunem noilor legi, dar intr-un mod inteligent; trebuie sa-i ajutam pe oameni in acest context".
O alta problema comentata a fost tendinta tinerilor de a parasi satele. Cristina Campeanu, invatatoare intr-un sat din judetul Alba, a punctat: "Cred ca tinerii au tendinta de a merge la oras pentru ca resursele pe care le gasesc la sat sunt reduse, iar comunitatea incepe sa fie politizata. Li se spune ca daca intra in partidul cutare primesc loc de munca si, daca nu, pot sa plece".
"Au ramas la sate cei care nu au plecat in Spania si Italia si nu au reusit sa-si gaseasca locuri de munca la oras, nicidecum cei interesati sa investeasca", a completat si Sanziana Olteanu de la centrul de asistenta pentru ONG-uri Centras.

Sauvez Rosia Montana, salvati Verviers!

"Sunt 10 ani de cand micuta Rosia Montana rezista. 10 ani de cand mii de oameni au spus NU. Este incredibil ca se continua ideea unui proiect care este o bomba ecologica", a spus Francoise Heidebroek, economista belgiana puternic implicata in apararea Rosiei Montane. In satul din Apuseni ar urma sa fie puse in functiune patru mine de extragere a aurului care, sustin specialistii, ar afecta grav mediul.
Francoise Heidebroek a adaugat ca indarjirea cu care motii lupta pentru satul lor poate fi comparata cu cea a locuitorilor din orasul belgian Verviers. Arhitectul Jean-Noel Crickboom, de la asociatia Vesdre Avenir din Verviers, a explicat ca identitatea orasului belgian risca sa fie distrusa de planurile unei multinationale care vrea ca, pentru a putea construi un centru comercial gigantic, sa reduca deschiderea raului Vesdre de la 220 la 136 de metri. Locuitorii orasului protesteaza vehement impotriva proiectului. O utilizatoare a site-ului http://www.vesdre-avenir.be/ scrie: "Ce imi doresc cel mai mult este ca oamenii din Verviers sa-si ia viitorul in maini si sa nu astepte ca altcineva sa se ocupe de ei. Sarlatanii traiesc de pe seama naivilor pe care ii pacalesc".

"Nu pentru o cauza, ci de dragul chipurilor"

Cei 20 de ani de OVR vor fi marcati si altfel, prin proiectul Rouemania 2009, care este, dupa cum spun organizatorii, "un vis nebun, asa cum a fost si este Operatiunea Satelor Romane".
Proiectul se va desfasura intre 26 iulie si 9 august, pe traseul Soars (judetul Brasov) si Gornesti (judetul Mures) si isi propune sa permita "descoperirea unei zone rurale romanesti si intalnirea cu locuitorii in ritmul pedalelor de bicicleta". In plus, participantii vor sprijini un proiect cu caracter educativ, cultural, social, economic sau de mediu, colectand 1 euro pentru fiecare kilometru parcurs.
Pasiunea celor din OVR pentru sprijinirea satelor romanesti ar putea fi ilustrata si explicata de declaratia unui anonim locuitor din Les Bons Villers, Belgia, care spune: "Dar ce are Romania atat de fascinant? Ce sa raspunzi cand cuvintele dispar? Ca ai lasat acolo, la 2.600 de kilometri departare, o bucatica din tine insuti? Ca totul este ingrozitor de simplu sau de complicat? Tot ce vrei este sa te intorci. Nu pentru o cauza, ci de dragul chipurilor de acolo".

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22