„Moştenirea“ Colectiv

La un an de la tragedia din Colectiv, nu i-am pedepsit încă pe cei vinovaţi de distrugerea atâtor vieţi. Unii dintre cei care, din postura de tartori ai unui sistem corupt, au permis ca o astfel de nenorocire să se petreacă – precum Victor Pon­ta sau Nicolae Bănicioiu - pozează acum în victime ino­cente ale ei şi se pregătesc să-şi relanseze carierele po­li­tice în alegeri. Ba mai mult, lansează scenarii mincinoase despre ce s-a întâmplat la Co­lectiv şi după, pe scena p­o­li­tică.

Am schimbat un guvern, dar avem dubii că instituţiile statului s-au în­sănătoşit cu adevărat. S-ar putea repeta o ase­menea tragedie? Da, spun reprezentanţi ai sistemului medical. Am strigat „Corupţia uci­de!“, dar, când a fost să ne alegem primarii, am mers tot pe mâna celor cu probleme în justiţie, unii aflaţi în puşcărie. Ne-am fi dorit să apară o clasă politică nouă, oameni fără pată şi plini de competenţe. Nu s-a întâmplat chiar aşa, dar câţi dintre noi s-au implicat şi angajat cu adevărat într-un asemenea de­mers?

Sunt realităţi din partea goală a paharului nu­mit anul de după Colectiv. Atunci, furia te­ri­bi­lă şi durerea îngrozitoare au stârnit o revoltă pe măsură. Presiunea străzii înlăcrimate, prea sătule oricum de minciună şi de corupţie, a obligat un premier compromis să-şi dea de­mi­sia. Preşedintele a de­sem­nat un premier tehnocrat. Nu ştim exact nici azi cum şi-a for­mat Dacian Cioloş echipa, da­că şi-a ales singur colegii sau unii i-au fost impuşi. Une­le nume au stârnit neîn­cre­dere de la bun început: Petre Tobă sau Adrian Curaj. S-a dovedit că temerile erau jus­tificate. Nume precum cel al lui Raed Arafat nemulţumesc şi acum, din păcate. Aşteptările au fost eno­r­me.

Guvernul a trecut în parlament - singurul spri­jin pe care l-a primit de la acesta – dar, fără susţinere politică, Cabinetul tehnocrat a fost obligat la un slalom pentru a se menţine pe po­ziţie. Multe din actele promovate şi din punctele de vedere adresate parlamentului au fost încălcate, deturnate sau respinse. Gu­vernul nu a scăpat de ameninţări directe, cri­tici şi atacuri violente, unele pline de naţio­na­lism şi xenofobie greţoase. Manifestările de acest tip au înregistrat o recrudescenţă teri­bi­lă odată cu apropierea alegerilor. Nu s-a pu­tut pune problema măsurilor radicale sau cu implicaţii majore. Totuşi, unele au zdruncinat sistemul înţepenit sau mafiot. De exemplu, deciziile luate în educaţie în mandatul lui Mir­cea Dumitru.

Dar, şi aici vedem din partea plină a paha­ru­lui, Guvernul Cioloş a reintrodus nor­ma­litatea şi încrederea în spaţiul cetăţean-au­to­ritate. Au dispărut aroganţa şi minciuna. Ero­rile de par­curs s-au făcut, aş îndrăzni să spun, mai de­grabă din lipsă de experienţă şi incom­pe­tenţă, decât din rea-credinţă și s-a încercat corectarea lor ulterioară. Nu e clar ce va fi după alegeri, dar s-ar putea ca unele nume din Cabinet să rămână ca repere la for­marea viitorului guvern. Şi acesta este un câştig.

Guvernul şi-a îndreptat atenţia (cu mai mult succes în formula actuală a echipei) spre o agendă aproape de cetăţean şi de „moş­te­nirea“ Colectiv: sănătate, justiţie, educaţie, debirocratizare. Sunt zonele care au trezit emoţii şi reacţii din partea societăţii şi a pre­sei. Să nu uităm ecourile la dezvăluirile din scandalul Hexipharma, nenorocirile cauzate de corupţia din sistemul medical, problema doc­toratelor.

Poate o altă traiectorie ar fi avut lucrurile da­că preşedintele Iohannis forţa anul trecut pen­tru alegeri anticipate. Nedorite de PSD, ale­ge­rile l-ar fi putut propulsa – nu avem vreun fel de garanţii – chiar pe Dacian Cioloş în fruntea guvernului. De această dată, un guvern cu legitimitatea oferită de alegeri, bucurându-se de sprijin parlamentar, capabil să-şi impună măsurile pe care le iniţiază.

A existat atunci, în favoarea alegerilor la ter­men, şi argumentul nevoii de partide noi şi al reformării celor existente. Pentru a avea, în fi­ne, ocazia de a da un vot pozitiv, cu inima îm­păcată. Presiunea societăţii şi a străzii a mai curăţat şi din mizeria clasei politice. L-a scos din joc, de exemplu, pe Gabriel Oprea. A for­ţat apariţia unui partid nou, USR, aducând în prim-plan câteva figuri credibile şi interesante. Fără o identitate ideologică foarte clară, dar un partid-altfel cu oameni tineri şi neimplicaţi în scandaluri de corupţie, în ciuda câtorva nume contestate pe considerente ideologice. PNL s-a lepădat, în linii mari, de cei cu pro­bleme în justiţie (inclusiv de fostul copre­şe­dinte Vasile Blaga) şi a căutat să vină şi cu per­sonalităţi din afara politicii. PSD nu a ino­vat mai deloc, dar i-a mai ascuns, la rândul său, pe penali. Ce nu au reuşit deloc partidele să-şi înfrângă a fost populismul şi demagogia, materializate într-un an electoral în legi pentru care am putea plăti, la modul cel mai propriu, cu toţii. Iniţiatorii acestora sunt frun­taşi pe listele partidelor.

Oferta electorală putea fi mai de calitate, vo­tul însă este o obligaţie. Mai ales acum. Altfel, riscăm să ne batem sigur joc de „moştenirea“ Co­lectiv. La fundul sacului am fost deja, atunci când a fost posibil ca 64 de tineri să-şi piardă viaţa în flăcări. Mai jos nu există. Răspunsul la întrebarea dacă s-a schimbat ceva după Colectiv trebuie să aibă în vedere menţinerea câştigurilor acumulate în acest an. Sunt şubrede şi pândite de multe pericole. „Moştenirea“ Colectiv poate să devină doar o suflare de vânt...