22

Aniversarea a 30 de ani de la apariția revistei 22 ar trebui să fie un moment de bucurie nu doar pentru cei care au scris în paginile ei (majoritatea, benevol) sau pentru cei care s-au înhămat la supraviețuirea ei, ci și pentru presă, în general. Este, iată, singura revistă care a rezistat pe piață atâta vreme, dar, mult mai important, și-a păstrat independența editorială. Nu-i puțin lucru. Pentru că independența în presă are un preț foarte piperat, pe care, din fericire, atât de mulți jurnaliști și oameni de valoare care i-au trecut pragul au fost dispuși să-l plătească. Uneori, o viață întreagă. Au făcut-o cu demnitate și fără regrete. De ce? Pentru că revista și-a menținut nu doar standardele și principiile de la care a pornit, reunind de-a lungul anilor cele mai valoroase condeie din presă, intelectuali de marcă și oameni de cultură, ale căror idei au găsit mereu ușile deschise, dar și pentru că la „22” nu au existat și nu există „comenzi”, interese obscure, cenzură, moguli și tot ceea ce a dus la degradarea media. Cred că și din acest motiv revista a fost atât de înjurată. De la politicieni la așa-zis confrați din presă, de la fripturiști de profesie la frustrați și până la apucați de tot soiul. Nu-i plăcut să vezi că se poate și altfel. Sunt însă lucruri care de fapt nu contează, ele n-au făcut decât să arate că revista e pe drumul cel bun.

Dincolo de toate, „22” a rămas pentru cititorii, dar și pentru mulții ei colaboratori, un reper. Un spațiu în care regăsesc valorile în care cred. O lume paralelă, ar spune unii. Ceea ce nu-i departe de adevăr și nici măcar rău. Ce reconfortant e să știi că există o astfel de lume, în care găsești un loc de refugiu! Pentru mulți ziariști, „22” a fost un astfel de loc (mă număr printre ei) și regretul redactorilor-șefi a fost că nu a existat puterea financiară de a-i strânge pe toți la un loc.

Andreea Pora la groapa cu dosare ale securităţii de la berevoieşti (1991)

În 30 de ani, revista a văzut multe, guverne apărând și dispărând meteoric, politicieni izbândind sau eșuând lamentabil, oameni pe care i-a susținut cu bună-credință autodevorându-se și făcând prăpăd în jurul lor, canalii și jigodii de tot felul cocoțate până la cel mai înalt nivel în stat, metamorfoze spectaculoase și incredibile acolo unde se aștepta mai puțin. A văzut mineriade, aderarea la UE și NATO, lovituri de stat, oamenii și societatea schimbându-se, ba în bine, ba în rău, democrația și statul de drept atârnând de un fir de păr, a simțit cum spiritul civic renaște după mulți ani de așteptare. A văzut tot ce poate vedea o gazetă implicată în viața cetății. Rareori și-a pierdut spiritul critic, dar niciodată entuziasmul. S-a înțelepțit, dar nu s-a „cumințit”. Și, mai ales, nu a abdicat de la crezuri. Pe care a avut norocul să le împărtășească cu atât de mulți. Lor le mulțumim! //