De același autor
Hemoragia cu care se confruntă zilele acestea PDL ar putea grăbi conturarea alternativei numită „Mişcarea MRU“.
Împărţind politicienii, după schema folosită de Voiculescu-Felix în ce-i priveşte pe securişti, în trădători buni şi trădători răi, USL încearcă să parfumeze racolările din ultima perioadă. A strâns deja 12 dezertori şi, dacă lucrurile vor merge în ritmul acesta, în curând va pune de un UNPR mai mic. În fond, fiecare cu trădătorii lui, mai greu de înţeles e de ce unii ar fi mai morali decât alţii. Dar, vorba unui tânăr şi liniştit deputat PSD, chestiile astea nu se discută în termeni etici. Şi totuşi, toţi resping indignaţi apelativul de traseişti, preferându-l pe acela de patrioţi. Oricum, „uşa e larg deschisă“ şi e de prevăzut că prin ea se vor buluci cei care vor să-şi asigure soarta şi după alegerile din toamnă. Problema e cum vor încăpea toţi pe listele USL sau pe funcţiile administrative după ce „armata eliberatoare“ va începe împărţeala şi cine se va da la o parte ca să le facă lor loc, că şi aşa se distribuie două paie la trei măgari.
În plan politic, dincolo de aritmetică, unde lucrurile sunt clare (opoziţia are majoritatea la Senat), acţiunea racolarea creează probleme USL. Eventuala cădere a Cabinetului Ungureanu la moţiunea de cenzură (asta sau aia din iunie) ar pune USL într-o situaţie complicată, care se vede şi din declaraţiile divergente ale lui Ponta şi Antonescu. Se bagă sau nu la guvernare USL? Antonescu zice că da, că Ponta ar trebui să fie premier. Scopul, în viziunea antonesciano-voiculesciană, ar fi grăbirea disoluţiei PDL şi, mai vechea marotă, suspendarea preşedintelui în prag de alegeri. Mai prudent, Ponta, secondat de Iliescu, spune că mai bine un guvern de tranziţie care să organizeze alegerile. Din cine ar putea fi format acest cabinet, mister. Cert e că Ponta şi PSD au atâta minte în cap încât să-şi dea seama că nu are rost să-şi murdărească mâinile, deocamdată albite în opoziţie, venind la guvernare pe fondul unei atât de mari aşteptări electorale.
Pensiile mărite, salariile super-reîntregite şi depolitizarea din tată în fiu, plus „nu ne vindem ţara“, toate cu misiunea FMI pe cap, sunt promisiuni pe care, şi din noiembrie încolo, USL-ului îi va fi greu să le pună în practică. Moţiunea de cenzură conturează astfel primele disensiuni de substanţă între PSD şi PNL. Spre deosebire de liberali, nu cred că social-democraţii vor ca Guvernul Ungureanu să cadă înainte de alegeri şi să fie puşi în situaţia unei opţiuni, ezitările de acum întărind informaţia că Ponta a declinat oferta de a fi premier. PSD nu doreşte cu tot dinadinsul o criză politică de natură să distorsioneze campania şi să-i creeze probleme de legitimitate.
De aceea, „acţiunea racolarea“ declanşată de PNL este privită cu reticenţă de PSD. Asta şi pentru că pretenţiile lui Antonescu par să prindă aripi cu fiecare traseist oploşit la curtea liberală. În fond, una dintre ţinte a fost atinsă: majoritatea la Senat. Consecinţele se vor vedea rapid şi au fost enunţate cu subiect şi predicat de Mihai Voicu: modificarea Legii educaţiei şi votul uninominal. Faptul că plecarea lui Petru Filip din PDL a fost dată la schimb cu votarea proiectului de lege iniţiat de acesta şi de Cătălin Croitoru este un semnal important despre ce urmează din momentul în care USL va prelua puterea. Modificarea Legii educaţiei, pentru care Senatul este camera decizională, în spiritul proiectului Filip-Croitoru înseamnă repornirea la turaţie maximă a fabricilor de diplome şi o tabula rasa cu tot ce s-a făcut în universitar prin legea Funeriu. Proiectul deja adoptat prevede că la stat vor fi doar locuri fără taxă, restul studenţilor fiind trimişi la particular.
Pe de altă parte, hemoragia cu care se confruntă zilele acestea PDL ar putea grăbi conturarea alternativei numită „Mişcarea MRU“. Chiar dacă nu e vorba de „disoluţia“ pe care o tot prooroceşte USL, PDL este într-una dintre cele mai complicate situaţii de la înfiinţare. Greii şi-au dovedit, iarăşi, limitele, aducerea lui Vasile Blaga la timona organizatorică n-a putut opri fuga, iar Boc începe să capete consistenţa unui bolovan legat de picioarele partidului (dezastrul de la ANPR şi eşecul retrocedărilor i se decontează direct). Problema e că, deocamdată, în afară de nişte declaraţii sibilinice, de enunţarea unor teorii general valabile, Ungureanu nu a dat semnalele - proiecte, principii, viziuni concrete -, care să convingă, să antreneze şi să emoţioneze electoratul. Într-o formă sau alta, MRU trebuie să facă o mişcare, dacă chiar are de gând s-o facă. Simplele discursuri şi retorica, altfel excelente, nu sunt suficiente. Nici chiar măsurile guvernamentale, adesea discutabile, nu ţin loc de acţiune politică. //
