De același autor
Chiar și după nebunia care a bântuit în 2018 - călcarea în picioare a statului de drept la pachet cu instituțiile europene, devalizarea bugetului, la final de an se pare că deficitul a atins 5%, hoția instituționalizată și fără de rușine -, puțini înțeleg importanța anului electoral în care am intrat. Cele două rânduri de alegeri - europarlamentare și prezidențiale - vor răspunde la marea întrebarea: va rămâne România captivă partidului-stat și lui Liviu Dragnea & camarila? Deocamdată răspunsul este neclar, pentru că sunt încă multe necunoscute în joc.
Va intra Dragnea în cursa pentru prezidențiale și va avea opoziția un singur candidat, pe Iohannis, sau mai mulți? Dacă ar fi să ne luăm după sondaje, Dragnea nu ar avea ce să caute în cursa electorală, este cotat cu scoruri care, în cel mai fericit caz, ajung la 12%, mult sub cele ale PSD și la jumătate din ale lui Tăriceanu. Sondajul CURS apărut la finele anului trecut arată că Dragnea ar obține rezultate modeste chiar și în Muntenia - 15% și Moldova - 17%, iar în Transilvania nu sare de 5%. IMAS-ul din 7 ianuarie îl dă pe Dragnea cu 5,8% și pe Iohannis cu 35%. Într-o logică politică elementară, PSD ar trebui să nu ia în calcul varianta Dragnea și să-și caute rapid candidat. O astfel de logică a fost însă suspendată de mult.
În linii mari, tot ce s-a întâmplat în justiție anul trecut a pregătit terenul pentru candidatura lui Dragnea. La loc de cinste se află debarcarea lui Kövesi și intrarea în hibernare a DNA și, mai ales, deschiderea porților pentru contestările în anulare și aranjamentele făcute cu completele de cinci judecători - în final, după mai multe încercări nereușite, Dragnea s-a ales cu unul „favorabil“. Sperând că și-a securizat dosarul de la Înalta Curte, având în manșetă asul amnistiei și grațierii, Dragnea s-a așezat deja la linia de start a prezidențialelor.
De altfel, la CEx-ul din 16 decembrie a ținut un discurs de candidat, într-o retorică naționalistă pe linia Viktor Orbán, prin care a trasat liniile de forță ale viitoarei campanii - atac agresiv la bănci, multinaționale, UE, totul asezonat cu acuza de înaltă trădare la adresa lui Iohannis. Peste câteva zile și-a anunțat intenția de a candida. În campanie va juca în continuare partitura victimizării cu „statul paralel“ și „vor să mă omoare“, mai ales dacă vreun procuror va cuteza să-i mai deschidă un dosar penal sau vreun judecător să-l condamne. La cum arată lucrurile, probabilitatea e infimă - care magistrat se va (mai) atinge de un candidat în campanie?
Teoretic, Dragnea nu are șanse de câștig. Nu e iubit și respectat nici măcar de electoratul PSD, așa cum arată sondajele, iar în rândul electoratului anti-PSD cu greu se găsea cineva care să genereze mai multă ură. În plus, a reușit să ostilizeze și parte, nu știm cât de semnificativă, din electoratul nehotărât și afanisit. Pentru opoziție și Iohannis, Dragnea pare a fi candidatul ideal. Cu o condiție: să nu se culce pe o ureche. Să creadă că va fi beneficarul fără rest al votului negativ.
Iohannis a pierdut enorm exact din cauza neimplicării, a acțiunilor tardive, a aerului de detașare și lipsă de convingere. Sau, mai exact, a convingerii că merită să lupte doar pentru un nou mandat. Coincidență sau nu, Iohannis pare că s-a trezit la realitate doar după ce suspendarea sa din funcție a devenit practic imposibilă, odată cu preluarea președinției Consiliului UE. Altfel spus, după război mulți viteji se arată. A refuzat numirea miniștrilor de la Transporturi și Dezvoltare și l-a forțat pe Dragnea să numească alții, spune că nu va semna revocarea lui Lazăr (dar să nu uităm, la fel a spus și în ce o privește pe Kövesi) și că nu o va numi pe Adina Florea la DNA. E un început bun pentru un an electoral. Dar nu suficient.
Campania va fi mai grea decât crede și decât se vede din spatele gardurilor Cotroceniului. Dragnea are în mână o extraordinară mașinărie mediatică și de partid, are măririle de salarii și pensii și mai toate instituțiile statului la purtător. Inclusiv pe cele care ar putea impiedica frauda. Plus că îl mai are pe Tăriceanu, individul mereu dispus să joace rolul de iepure. Dacă, în 2014, Tăriceanu a obținut la prezidențiale 5,83%, între timp lucrurile s-au schimbat, acum în sondaje are undeva în jur de 25%. E clar că pe hârtie ia de la Dragnea, dar în realitatea alegerilor, fără mașinăria PSD, nu va obține mai mult de 10%. Ar putea fi însă acele procente care l-ar putea scoate învingător pe Dragnea în turul doi. Mai circulă informația că Dragnea & Dâncu pregătesc un iepuraș pentru zona Ardealului, care să rupă din voturile pentru Iohannis - nimeni altul decât academicianul naționalist Ioan Aurel Pop.
În 2014, după primul tur, Iohannis era cu 10 procente în spatele lui Ponta (40,44%), a recuperat miraculos din cauza porcăriei cu diaspora și a voturilor venite de la Macovei și UDMR. Cine va fi iepurele lui Iohannis în 2019? Cioloș, Barna? Nu știm. Vor fi însă iepuri sau doar vor canibaliza voturile? Iarăși nu știm. Deocamdată, opoziția nu a dat semne de coeziune, cu excepția celor lansate de USR și de PLUS, nou inventatul partid al lui Cioloș, dar tensiunile cu PNL se simt în aer. Nu se ia în discuție nici măcar încheierea unui pact de neagresiune sau a unei platforme comune. Micile orgolii sunt marile hopuri pe care opoziția va trebui să le sară.
Dar adevărata piatră de încercare va fi gestionarea situației de după o eventuală victorie la prezidențiale. Scenariul de coșmar este cel din 2016, când PNL și Iohannis au reușit într-un singur an să facă praf rezultatul de la prezidențiale și să piardă parlamentarele la fel de zdrobitor. Până la urmă, PSD e obișnuit să nu aibă președinte, dar să conducă țara. E ceea ce face Dragnea de doi ani.
