De același autor
Jumulitorii banului public şi incompatibilii, toţi cei cu mătuşi Tamare dosite prin conturi şi conflicte de interese ascunse printre rubricile declaraţiilor de avere îşi freacă mâinile.
Alianţa Reţelei Corupţilor şi Privilegiaţilor poate fura liniştită. Decizia scandaloasă a judecătorilor Curţii Constituţionale a pus pe butuci ANI, care, probabil, va rămâne ţintuită acolo, spre pilda celor care n-au înţeles că sistemul nu trebuie deranjat. Răspunsul în forţă, venit la scurt timp după cazul Costiniu-Voicu, era previzibil şi cred că este doar o chestiune de timp până când soarta ANI va fi împărtăşită de DNA. O contestaţie de neconstituţionalitate ridicată într-unul dintre dosarele lui Adrian Năstase vizează exact existenţa şi funcţionarea DNA. Mesajul transmis este clar: demnitarii împreună cu clienţii lor politici şi de afaceri, căpuşari ai banului public, nu trebuie întrebaţi, verificaţi sau traşi la răspundere pentru modul în care şi-au făcut averile sau pentru interesele care stau la baza unor decizii administrative sau juridice. Reacţia aproape unanimă de după decizia Curţii Constituţionale, satisfacţia unora ca Sergiu Andon, Mugur Ciuvică şi Victor Alistar, naivitatea prost jucată a lui Mircea Diaconu sau Tudor Chiuariu, ipocrizia lui Crin Antonescu şi Victor Ponta, care anunţă că vor susţine „reclădirea ANI pe baze constituţionale“, ca şi verdictul tranşant de „justiţie paralelă“ pus de Radu Berceanu şi György Frunda arată că soarta ANI este pecetluită în parlament. Vorba dosariabilului Radu Mazăre: „a luat-o dracu’“.
Puţin probabil ca ordonanţa guvernului să poată să redea ANI „dinţii şi ghearele“ tăiate de aşa-zisele neconstituţionalităţi depistate de cei 7 judecători care şi-au apărat cariera, conturile şi afacerile. Ei au vizat miezul ANI: publicarea declaraţiilor de avere şi interese, verificarea acestora, sesizarea Parchetului şi a instanţelor şi, evident, pedeapsa, adică confiscarea părţii de avere nejustificată şi îndepărtarea din funcţie a incompatibililor. Deja căile de atac şi argumentele în sprijinul acestora s-au conturat.
1. ANI este ineficientă, ca dovadă că nu există sentinţe în justiţie. Fals. ANI lucrează de doar un an, timp în care a verificat 160 de parlamentari, 9 foşti sau actuali miniştri au fost deferiţi justiţiei, 74 de primari sunt anchetaţi, dintre care 34 au dosarele finalizate, fiind declaraţi incompatibili, iar din cei 460 de consilieri locali şi 114 consilieri judeţeni controlaţi, jumătate au fost învinovăţiţi de fals în declaraţii sau incompatibilitate. Ca să nu mai discutăm de cei 7 judecători ai Curţii Constituţionale, care prin verdictul dat s-au plasat în conflict de interese. Este vina ANI că dosarele ajunse în instanţă nu se soluţionează, ci urmează traseul devoalat de reţeaua Voicu: mai o amânare, mai o suspendare sau achitare, cu sprijinul magistraţilor corupţi? Dosarul de mită al doctorului Brădişteanu, de exemplu, datează din 2008, iar până acum nu s-a intrat în judecarea pe fond.
2. ANI lucrează ca o justiţie paralelă, aşa cum făcea şi CNSAS înainte de „Felix“. Fals. Agenţia nu dă verdicte şi nici decizii, ci doar verifică declaraţiile de avere şi incompatibilităţile şi sesizează apoi justiţia. Pe acest principiu, orice instituţie administrativă, Curtea de Conturi sau Garda Financiară, sunt „justiţii paralele“.
3. ANI este unică în lume, nicio ţară democratică nu are o instituţie similară. Manipulare. Letonia, Muntenegru, Albania, Serbia, Macedonia şi Slovacia au instituţii cu exact aceleaşi competenţe, iar Franţa şi Statele Unite verifică extrem de serios averile şi incompatibilităţile funcţionarilor publici, justiţia pedepsindu-i exemplar. În America, orice persoană, publică sau privată, care are un venit de peste 50.000 de dolari pe an, este obligată să-şi publice declaraţia de avere, iar Internal Revenue Service (IRS) are puterile procurorilor şi acces la toate datele fiscale, verificând orice avere inexplicabilă prin venitul legal. În Romania, Comisia Europeană este cea care a impus „abuziva şi nedemocratica ANI“, din motive mai mult decât valabile şi acum: cotele incredibile ale corupţiei şi potenţiala complicitate a instituţiilor tradiţionale, cum este Fiscul, impuneau un organism administrativ care să lucreze la vedere.
4. ANI poate fi înlocuită de Administraţiile Fiscale, deci poate fi desfiinţată. În primul rând, Fiscul nu are competenţa de a verifica incompatibilităţile şi conflictele de interese, iar ideea ca instituţiile publice să-şi controleze din acest punct de vedere propriii angajaţi este ridicolă. În al doilea rând, Fiscul nu face distincţia dintre persoanele private şi cele din sistemul public (obiectul ANI), nu verifică dacă modul de obţinere a veniturilor s-a făcut sau nu prin spolierea banului public, iar declaraţiile de venituri nu sunt publice.
5. ANI papă banul public şi este un instrument politic. Prin comparaţie cu ceea ce papă corupţii, este un fir de nisip, dacă ne gândim că doar în cazul Brădişteanu era vorba de confiscarea a 4 milioane de euro, iar al permiselor auto din Argeş de alte 3 milioane. Cât depre acuza în vogă de instrument politic, să fim serioşi, anchetaţii sunt distribuiţi transpartinic.
Întreaga argumentaţie pe care se bazează corul detractorilor existenţei ANI arată intenţia clară de a bloca o viitoare şi destul de nesigură lege. Dacă din partea politicienilor acest lucru nu surprinde, în schimb, reacţia unor jurnalişti este greu catalogabilă. Să-ţi sabotezi propria meserie, căci din declaraţiile de avere s-au născut multe anchete care au dus la „deconspirarea“ unor demnitari, să susţii implicit corupţia, conflictul de interese sau incompatiblitatea dovedeşte rea-credinţă. Dar ce să ne mai mirăm? Este vorba despre aceeaşi parte a presei care şi-a dat măsura profesionalismului şi deontologiei în campania electorală.
Cazurile Voicu şi ANI arată însă că cea mai gravă problemă a României este justiţia, în special vârful acesteia. Avem o Curte Constituţională care decide aflându-se în conflict de interese sau îşi contrazice propriile hotărâri conjunctural (în 2007, CC a decis că se pot confisca averile nejustificate, motiv pentru care prevederea a fost introdusă în lege, apropo de „impostura ANI“), avem o Înaltă Curte care blochează dosarele de corupţie, trimiţându-le colegilor de la CC sau tărăgănându-le cu anii, un CSM care protejează toate acestea. Până când „reţelele“ politice şi de afaceri nu vor fi deconectate de la „reţelele“ din justiţie, România va continua să fie o uriaşă Reţea a celor puşi pe căpătuială din banul public. Evident, miza o constituie lipsa de reacţie a societăţii, indolenţa şi lehamitea. //
Cuvinte cheie: corupti, privilegiati, DNA, CNSAS, Crin Antonescu.
