De același autor
Nu faptul ca Sorin Rosca Stanescu, adica informatorul “Deleanu”, convertit in aparator al democratiei si mort de grija sigurantei nationale, a lansat ultimul atac impotriva presedintelui ar trebui sa ne mire, ci lipsa de reactie a organizatiilor media, in frunte cu onorabilul Club Roman de Presa. Nu motivele care il imping in lupta pe SRS, nici cine ii dirijeaza actiunile sau il “alege” pentru a deveni bratul lung si inarmat al atacatorilor in campania in electorala ar trebui sa ne intereseze in primul rind, ci degradarea continua a actului jurnalistic, probata, iata, prin faptul ca aproape intreaga mass-media, cu exceptia notabila a Evenimentului zilei, a preluat cu voluptate povestea acestuia conferindu-i astfel credibilitatea care ii lipsea. In lumea democratica, intr-o presa responsabila si respectabila, astfel de derapaje ar fi aproape imposibile, iar reactia breslei ar fi fost pe masura.
Povestea insailata de Sorin Rosca Stanescu este complet lipsita de probe si de o elementara logica, contine o suita de informatii neverificate puse cap la cap cu furca in scopul de a demonstra ca presedintele Traian Basescu este “teroristul numarul 1” al tarii, deci nu mai trebuie reales. Cel mai bine, nu-i asa, ar fi sa nu mai candideze? Asa cum a aratat Mircea Marian intr-un excelent comentariu din EVZ, SRS nu stia in plin scandal ca Uzina Mecanica Babeni fusese privatizata inca din 2004, face abstractie de cronologia unor evenimente, proiectilele au sosit in Romania in 20 martie 2009, iar asa zisa ancheta a politiei s-a petrecut cu trei luni inainte, ignora faptul ca nu firma lui Mircea Basescu a mutat containerele, ci un alt operator din port si ca transportul a fost legal. Scopul declarat este legarea numelui Basescu de traficul ilegal cu arme si de terorismul international.
Dar nu scopul lui SRS este esential, putea fi vorba despre orice alt personaj politic sau public, ci faptul ca asemenea intoxicari si manipulari pot fi preluate fara un minimum de discernamint si in dispretul celor mai elementare reguli jurnalistice si deontologice de mai toata media. Daca in privinta trusturilor conduse de Voiculescu si Vintu, care rostogoleasc povestea de zile intregi in stiri si talk-showuri, nu se mai poate de mult vorbi de jurnalism responsabil, ele transformindu-se din “ciinele de paza al democratiei” in “haitasii” acesteia, dezamagitoare este usurinta cu care restul presei le-a urmat exemplul. Decizii editoriale de publicare a unor materiale de asemenea factura ar fi fost greu de conceput chiar si in presa din Romania acum citiva ani. La fel, ar fi fost de neconceptul ca subiectul sa devina centrul unor dezbateri.
Cazul “teroristii lui SRS” este doar ultimul dintr-o lunga lista de devieri ale unei prese aflate in cadere libera chiar si din punct de vedere al propriilor ei norme. Nu e vorba doar de tabloidizare, limbaj, neverificarea informatiilor din trei surse ( curata utopie!) apetitul spre vulgar si minor, debalansarea talk-showurilor, care de multe ori au caracterul unor executii, ci de dezinformarea cu buna stiinta, minciuna ca politica editoriala si manipularea ca deziderat.
Chiar daca nu exista nicio instanta profesionala sau institutionala capabila sa impuna macar respectarea Codului deontologic al ziaristului adoptat de Clubul Roman de Presa, oricum mult mai subtirel decit codurile marilor organizatii media occidentale, totusi nu se poate spune ca reactia breslei in alte situatii a lipsit cu desavirsire. Anemice, intirziate si fara efect, luarile de pozitie ale CRP, Agentiei de Monitorizare a Presei, Freex, Asociatiei Jurnalistilor din Romania, Asociatiei Consumatorilor de media sau a altor ONG-uri au salvat obrazul presei de la prea evidenta ingrosare.
In mod suspect, in cazul Rosca Stanescu niciuna dintre organizatiile media sau societatea civila nu sufla niciun cuvint, desi atit materialul in cauza, cit si modul in care a fost tratat de presa ar necesita din plin o pozitionare. Este decaderea presei deja o cutuma, acceptata de toata lumea ca pe consecinta fireasca a mogulizarii, impotriva careia reactiile nu mai sint nici necesare, nici firesti? Sau organizatiile media, asa discutabile cum sint, au devenit si ele actori politici?
Daca degradarea va continua in ritmul acesta, ceea ce este foarte posibil in lipsa unei reactii radicale a acelor jurnalisti nemercenizati si a complicitatii politicienilor care se “sfiesc” sa impuna o lege anticartelizare, la apelul “Alo, presa” vor raspunde doar ciutacii si “delenii”. Iar Vintu, Voiculescu si Patriciu vor ride gros si cinic.
