Anti-DNA, între oportunitate şi oportunism

Nici nu li se uscase bine semnătura pe abro­garea nefericitei Ordonanțe 13, de abia li se ră­ceau aburii de la „altă întrebare“, „mi­ne­riada lui Soros“, „50 de lei pentru un om, 30 de câine“, că băieții cu do­sare, epoleți și ziariști în cont - armata pe care o vedem bâzâind neobosită la bă­le­ga­rul proaspăt - au și trecut la planul B. Porcăria pe care tocmai o rataseră, vezi doam­ne, dintr-un motiv benign cum e „proasta comunicare“ s-a metamorfozat în „abu­zu­rile DNA“. Cum ei încă nu pricep de unde li se trage și de ce atâtea sute de mii de oameni nu s-au lăsat prinși și manipulați, ba din contra, au strigat din toți rărunchii „DNA să vină să vă ia“, au repornit campania care înainte de „Boa­căna 13“ dădea semne că și-a atins ținta: decredibilizarea DNA și a lui Kövesi. Ideile sunt puține și fixe, așa că au reșapat cam­pania, au pus ventilatorul la turație ma­ximă și dă-i înainte, neneacă! Abuzuri peste abuzuri, dosare mistificate, politicieni vânați la ordin, sereiști pe-o mână cu procurorii, ce mai, o nenorocire. Ai zice că Securitatea lui Ceaușescu era o domnișoară de pension pe lângă ce fac ăștia acum, că poliția politică de atunci s-a reîncarnat în DNA și Kövesi e un Vîșinski cu fustă. Băsescu însuși dă liste ne­gre cu procurorii-falsificatori din dosarele pro­priei familii lărgite: Claudia Roșu, Camelia Su­timan, Adina Petrescu. Evident, lista finală e mult mai lungă, fiecare anchetat sau con­dam­nat o are pe a lui. Când tragi linie după o zi de talk-show-uri rămâi cu im­presia că întreg cor­pul de magistrați e o ban­dă or­ga­ni­za­tă și plătită să ba­ge ne­vi­novați de lux la puș­că­rie. Iar „corupția“ și „statul de drept“ sunt două făcături scoa­se prea mult la plimbare prin Pia­ța Victoriei și purtate din gură în gură până își „pierd esența“, cum ne spun în­țe­lept Tăriceanu și Gâr­bo­van.

Previzibil, pe câmpul de luptă nu putea ră­mâ­ne neutilizat bilanțul DNA, întors ca mănușa pe dos. Nimic mai simplu, iei cifrele, schimbi ba­za de raportare, bagi și deciziile nedefinitive și în loc de 10% achitări îți ies 13,2%. Ce mai con­tează că, oricât le-ai umfla din pix, tot sub media europeană rămân și că în vre­mu­ri­le de glorie ale anilor 2011 și 2012 achitările erau de 17,22% și, respectiv, 13,9%. Când se gân­desc ce bine mergea anticorupția atunci (2011 - 359 condamnări definitive, 2010 - 154 și 2009 - 131), prin comparație cu ce-i acum (879 de condamnări definitive în 2016), sigur că totul le pare o nenorocire. Mai ales pentru re­chini, din moment ce gheața marilor con­damnări s-a spart de abia în 2012 cu Adrian Năstase, după care a venit iureșul, încât până acum au uitat și ei „câți suntem“, vorba cla­sicilor în viață. Spaima însă e ce-o fi în viitor, că nu zăngăne prea bine la câte dosare sunt în instanțe.

Punctul forte al campaniei e, s-o re­cu­noaș­tem, faza cu dosarele penale instrumentate de frăția procuror-sereist. Aici chiar ar fi o pro­blemă după ce s-a aflat de protocoalele încheiate în regimul Băsescu, cam prin 2009, și după vacanțele Ghiță-Coldea-Maior. Ar­ma­ta penală caută să convingă că propriile do­sare au fost făcute de fapt sub dictarea ofi­țerilor SRI, fiind, deci, mistificări cap-coadă. E grav, dacă ar fi pe bune, dar mă îndoiesc că exis­tă vreun act în acele dosare semnat, chiar și înainte de decizia CCR din 2016 cu interceptările, de sereist, în loc de procuror. Ceea ce îmi bate la ochi e însă faptul că toți reclamă doar ceea ce s-a întâmplat după 2013, adică după ce a venit Kövesi la DNA, asupra celor patru ani de protocol de dinainte planând o tăcere binevoitoare. Pasămite, atunci erau cu toții niște sfinți legaliști.

Dar cum informația vine de la un ziarist pe ca­re îl respect, Dan Tăpălagă, evident că mă pu­ne pe gânduri. Tocmai de aceea mă și în­treb cum de procurorii care au sesizat „mica invazie“ și transformarea DNA în „secția pe­nală a SRI“ (sintagmă folosită, ce coin­ci­den­ță!, de Cristoiu, Băsescu, Tăriceanu și alții din armata de care vorbeam) au suportat stoic vreme de trei ani cel puțin așa o grozăvie? Îmi închipui că nu le-a fost ușor. Au ieșit acum din motive de „oportunitate“ sau pen­tru că, post factum, nu-i lasă conștiința pro­fesională să doarmă noaptea? Dar, până la ur­mă, indiferent de motivație, n-ar fi oare mai bine să facă ei un raport scris, cu nume, do­sare și niscaiva dovezi de denunțători, „pe ca­re-i găseam martori protejați în unele dosare și inculpați în altele“ la procurorul general (ca­re, în interviul pe care mi l-a acordat, spune că-i așteaptă cu brațele deschise), ca să lă­mu­rim chestiunea și să curățăm puroiul? Că altfel, să avem pardon, pot să cred că o fi vreun ordin pe unitate, că tot face furori zi­ce­rea, sau, doamne ferește, vreun război per­so­nal, o bătălie pentru vreun scaun. Că alte sur­se spun că asta ar cam fi treaba de fapt. Cum eu nu cred că „DNA e plin de negulești“, nu vreau să ajung să cred că e plin de jăvruțe oportuniste care au asistat impasibile ani de zile la încălcarea legii, abuzarea protocoalelor și a dosarelor și acum s-au apucat să sifo­ne­ze pe unde apucă. Dar tocmai pentru că Tă­pălagă nu-i A3 sau RTV-Ghiță, dezvăluirile și sursele lui au altă greutate.

Nici prin gând nu-mi trece să vorbesc de „opor­tunitate“ în cazul ziariștilor onești și pro­fesioniști. Când afli ceva grav, chiar nu con­tează că se folosesc mizerabilii de tine sau că dai credibilitate campaniei anti-DNA. Im­por­tant e ca tu să fii convins și să ai probe. Alt­fel, se sperie gândul de ce poate fi în spatele staniolului.

Până la clarificarea chestiunii și a campaniei, e clar că Kövesi trebuie să-și mai tempereze avântul mesianic, cum i-am recomandat și în iulie 2016, și să fie cu ochii în patru la pro­fesionalismul dosarelor.