Antipesedismul e în moarte clinică

Disperați că vor lua un scor sub 20%, liberalii au stat cu mâna întinsă la Ciolacu să le comaseze alegerile, să aibă liste comune la europarlamentare și să devanseze prezidențialele. Au bătut temenele, au făcut promisiuni pentru marele plan Nicu & Marcel – liste și candidat comun la parlamentare și prezidențiale - iar acum, după ce s-au văzut cu sacii în căruță, sunt nerecunoscători și încearcă să-și ia cuvântul înapoi. Normal că pesediștii le bat obrazul, iar Ciolacu e de-a dreptul turbat: nu vrea să candideze la prezidențiale decât în septembrie. Îi e frică.

De două săptămâni încoace, subiectul a fost întors pe toate fețele până la saturație. Se desprind câteva concluzii: Ciolacu mizează că primarii liberali nu se vor mobiliza în septembrie, hălăduind încă prin vacanțe, în timp ce ai lui vor fi cu arma la picior. Chestie de disciplină de partid. În al doilea rând, lui Ciolacu îi este frică să intre în turul al doilea cu Ciucă, plecând de la ideea că, așa cum s-a întâmplat mereu, electoratul de dreapta va strânge rândurile și va vota anti-PSD. Dacă în cursă intră și Mircea Geoană, atunci lucrurile se complică mult, totul devine imprevizibil.

Planurile partidelor pornesc însă de la niște premise parțial greșite și ele țin în primul rând de calitatea candidaților și de dispariția faliei dintre PSD și PNL.

Sondajele îl arată pe Ciolacu sub scorul PSD, asta pentru că totuși parte din propriul electorat îl vede așa cum este: un șmecher fără școală din categoria Dragnea - Dăncilă, care crede că o țară se poate conduce doar cu populisme. La nivel de reprezentare externă, Ciolacu este o catastrofă, nu știe limbi străine, este urechist în materie, nu prea deștept ca să compenseze și are prestanța unui covrigar din Buzău. Chiar dacă Ciolacu va reuși să obțină în primul tur procentele partidului, în turul al doilea ar putea avea probleme mari. Dar asta nu înseamnă că nu ar putea să câștige, pentru că intervine factorul Ciucă.

Liderul liberal nu are o imagine bună în rândul propriului electorat, iar scorul de la locale nu are legătură cu el, ci cu disperarea primarilor de a mai obține un mandat. Ciucă este șters, bolovănos și lipsit de carismă, are probleme de morală (plagiatul și blocarea anchetei), nu transmite nici emoție și nici idei cât de cât remarcabile. Principala calitate a domnului general pare a fi bătutul din pinteni, pe care l-a exersat în exces în anii de coabitare cu PSD impusă de președintele Iohannis.

PNL a umplut țara cu bannere uriașe, încercând să-l rebranduiască pe Ciucă. Zadarnic. Omul e pur și simplu un mare gol umplut cu fraze luate de-a gata.

Șicanele cu data alegerilor nu prevestesc nicio criză a coaliției, așa cum se tem unii și alții, sunt ca mușcăturile între cățelandri care se luptă pentru osul de cauciuc. Crede oare cineva că PNL și Ciucă vor lua taurul de coarne, vor rupe coaliția și vor ieși de la guvernare? Basme. Și chiar dacă s-ar produce o astfel de criză, tot o butaforie ar fi, din moment ce liderii celor două partide spun pe toate vocile că vor guverna împreună următorul ciclu electoral, așa cum au guvernat în ultimii trei ani. Mimarea disensiunilor e inutilă, nu le ia nimeni în serios.

În fapt, jocul de-a data alegerilor este doar o penibilă încercare a PNL de a-și mai curăța puțin blazonul pătat de pesedism. Aici este însă adevărata problemă a liberalilor: mizează că vor reuși cu astfel de stratageme să reactiveze electoratul anti-PSD, care se va încolona să verse voturi în traista lor și a lui Ciucă. Să fim serioși! Antipesedismul a intrat în comă indusă în ultimii ani de coaliție PSD-PNL, de tandemul Nicu & Marcel, de pupat Piața Endependenți cu buze umede și vorbe dulci. E o iluzie că așa-zisul electorat de dreapta se va mobiliza în favoarea insignifiantului Ciucă și sub flamura anti-PSD, când de trei ani sunt ca frații. PNL nu pare a pricepe că și-a tăiat craca asta de sub picioare atunci când i-a făcut pe plac lui Iohannis bătând palma cu PSD, așa cum i-a făcut și atunci când a acceptat mutarea prezidențialelor în septembrie. Nu se poate și cu sufletu-n rai, și cu slana-n pod!

În condițiile în care, cel puțin deocamdată, cursa prezidențială se întrevede a fi între Ciolacu și Ciucă, cu anti-PSD-ismul pe catafalc, în lipsa unor antagonisme și a unor mize și emoții reale, lupta se va da tot între capacitatea de a mobiliza activele de partid. Din moment ce va fi „aceeași mizerie”, nu contează prea mult care dintre cei doi va câștiga prezidențialele. Dacă le va câștiga vreunul, presupunând că nu va lua Mircea Geoană caimacul.

Mult mai important în alegerile care vor urma mi se pare ce se întâmplă pe frontul USR, pentru că fără o revenire a partidului, România va rămâne fără opoziție democratică. Un scenariu sumbru, dar realist. Pentru USR, prezidențialele sunt esențiale - un candidat bun l-ar putea scoate din moartea clinică în care a ajuns în ultimii doi ani și ar putea mobiliza electoratul anti-PSD. Poate fi acesta Elena Lasconi? Puțin probabil. Doamna nu are anvergură și nu se ridică la nivelul așteptărilor unui electorat mai pretențios. În plus, în partid luptele par să continue, iar unii dintre responsabilii de dezastrul din alegeri nu vor să facă pasul înapoi, așa cum s-ar cuveni.

Vlad Voiculescu, de pildă, unul dintre „penalii” partidului (ca să folosesc vechile sintagme ale USR), care a respirat aerul rarefiat al colțului intim în care se luau deciziile, și-a făcut propria listă cu care se va prezenta la alegerile pentru Biroul Politic. Mare curaj, gros obraz! Vezi Doamne, în București USR a învins PSD și PNL, de parcă asta i s-ar datora lui Voiculescu și nu lui Nicușor Dan, cel care a tractat partidul. La fel și Ionuț Moșteanu, în loc să bage capul la cutie, intenționează să candideze independent pentru Biroul Politic. Se vede treaba că metehnele vechilor partide dau rod la cele noi.

Nu cred că USR, indiferent de cine va fi noul președinte sau de cum se va împărți puterea în Biroul Politic, va reuși să se redreseze până la alegerile din toamnă. Asta pentru că nu se face primăvară cu o simplă cosmetizare a imaginii, partidul are nevoie de o reformă din temelii. Iar istoria ne arată că partidele românești nu se reformează nici măcar atunci când sunt în opoziție. Cea mai bună dovadă este chiar USR, care, în loc să crească și să-și găsească suflul, și-a făcut praf credibilitatea. USR ar trebui să se reinventeze. Întrebarea e dacă mai poate.

Situația e departe de a fi încurajatoare pentru democrație - la alegeri s-a furat pe rupte, societatea a privit cu dezinteres fenomenul, care altă dată ar fi stârnit un scandal-monstru, PSD și PNL se vor pupa acolo unde se scuipă de formă azi, Iohannis iese cocoșat pe ușa de serviciu, prea mică pentru egoul și pretențiile sale, iar alegerile, indiferent când vor avea loc, au șanse ridicate să consacre un partid-mamut, antireformist și preocupat doar de propria chivernisire. //