De același autor
Atunci când Crin Antonescu a declarat, fără să-i tresară un muşchi pe faţă şi fără ca în ochi să i se citească măcar o urmă de stânjeneală, că în turul doi se va „alia cu oricare dintre contracandidaţii lui Băsescu“, indiferent dacă aceştia se numesc Geoană, Becali sau Vadim, şi-a semnat testamentul credibilităţii. Este decesul aşa-zisei „revoluţii a bunului simţ“, din motive pe care nu cred că e nevoie să le mai explic.
Cântecul de sirenă abandonată în imensitatea oceanului politico-mogulist lansat în ultima săptămână de Traian Băsescu spre electoratul liberal s-a izbit de un refuz radical venit din partea liderilor PNL. Apelul are raţiunea lui. Pe de o parte, Băsescu are nevoie de voturile liberale în turul doi, pe de alta, i-a devenit limpede că, în situaţia în care câştigă, reeditarea păguboasei formule a unui guvern PSD+PD-L este exclusă. Are logică, pentru că, totuşi, democrat-liberalii au vrut refacerea dreptei şi după parlamentarele de anul trecut, iar Traian Băsescu a făcut coaliţia cu PSD împins mai mult de pragmatism decât de un amor târziu pentru urmaşii lui Iliescu. În actualul context manipulator se impune măcar rescrierea corectă a istoriei: dacă Tăriceanu renunţa la funcţia de premier, alianţa cu PNL devenea realitate. E adevărat că Băsescu a supralicitat girând prea mult timp, în pofida evidenţelor, coaliţia PSD+PD-L.
Oricum, apelul preşedintelui „vreau un guvern de dreapta“ se adresa electoratului liberal, şi nu liderilor PNL şi cu atât mai puţin lui Crin Antonescu. Acesta este şi motivul pentru care Antonescu, Tăriceanu şi şefii partidului au sărit ca arşi. Au mirosit primejdia ca electoratul să nu fie chiar atât de dispus să rateze din nou, pe mâna liderilor, refacerea dreptei, rezultată, până la urmă, din votul parlamentarelor. Declaraţiile dure din primul moment au vrut să împiedice migrarea voturilor şi să fie un memento al relaţiilor tensionate cu Traian Băsescu şi a demersului acestuia de a „distruge“ PNL. Dacă se rămânea la ele, ar fi putut avea succes.
Numai că ura revărsată asupra lui Băsescu şi care frizează patologicul în anumite situaţii şi declaraţii le-a jucat feste. Dar, mai ales, a arătat adevărata natură şi realele intenţii ale liderilor. Atunci când Crin Antonescu a declarat, fără să-i tresară un muşchi pe faţă şi fără ca în ochi să i se citească măcar o urmă de stânjeneală, că în turul doi se va „alia cu oricare dintre contracandidaţii lui Băsescu“, indiferent dacă aceştia se numesc Geoană, Becali sau Vadim, şi-a semnat testamentul credibilităţii. Este decesul aşa-zisei „revoluţii a bunului simţ“, din motive pe care nu cred că e nevoie să le mai explic. Dacă Crin Antonescu se poate gândi, fie chiar şi o secundă electorală, că îi poate sprijini în alegeri pe indivizi ca Becali sau Vadim, împotriva căruia s-a mobilizat, în 2000, bună parte din electoratul CDR, deci inclusiv cel liberal, înseamnă că are o mare problemă de caracter.
Mai mult, constituie dovada blatului pe care l-a făcut cu Geoană, a baletului inabil şi al atacurilor cu mănuşi. Compromisul pentru a ajunge la putere, chiar dacă aceasta înseamnă doar păstrarea şefiei PNL sau scaunul de preşedinte al Senatului - aşa cum se aude că se negociază cu PSD, în schimbul voturilor liberale în turul doi -, are limite peste care niciun politician nu ar trebui, totuşi, să treacă. În sensul unui astfel de compromis inacceptabil a fost şi oda în cinstea lui Iliescu, devenit, iată, în viziunea liberalului, un adevărat stâlp al democraţiei şi al parlamentarismului, din cauză că nu a pus armata pe demonstranţii din Piaţa Universităţii. Cred că astfel de afirmaţii şi viziuni politice ar putea să ridice mari semne de întrebare electoratului liberal, care, în turul doi, are posibilitatea să nu dea curs ideilor lui Antonescu.
A vota cu oricine numai cu Băsescu nu, aşa cum spun reprezentanţii Coaliţiei Anti, Geoană şi Antonescu, implică a vota şi cu Becali, şi cu Vadim. Pentru că, să fim serioşi, cei doi nu-şi vor vinde voturile fără condiţii, adică fără funcţii pentru partid. Aşa că liberalii pot opta între a-l face cu votul lor preşedinte pe Geoană şi a-i aduce la putere pe toţi cei care s-au aflat în spatele lui sau a-l reconfirma pe „dictatorul Băsescu“.
Băsescu a înţeles acest lucru mult prea târziu. Încercarea de a atrage abia acum electoratul liberal este, mai mult ca sigur, tardivă. Aşa cum o arată diferite analize, bazinul electoral liberal continuă să fie cel urban şi bine instruit, adică exact cel mai bine informat şi, pe cale de consecinţă, permeabil la manipulările sistematice ale trusturilor mogulilor. Campania „Băsescu – dictatorul şi scandalagiul“ a prins cel mai bine în acest mediu. La fel şi atacurile la adresa referendumului.
Apelând la liberali prin promisiunea unui guvern de dreapta, lovindu-l pe Geoană cu Iliescu şi punându-i la stâlpul infamiei pe moguli, preşedintele mizează pe două lucruri: trezirea unor conştiinte ancorate încă în refuzul aducătorului minerilor şi atragerea atenţiei asupra campaniei murdare duse de cele două trusturi media. Prin aceste mesaje, preşedintele vrea să-şi remobilizeze propriii alegători. Este adevărat, Băsescu are stringentă nevoie de voturile liberalilor, dar în aceeaşi măsură depinde şi de voturile dezamăgiţilor şi nehotărâţilor care îi erau favorabili la suspendare. Lor li se adresează, sperând că îi va convinge în ultimul moment să-i dea voturile. //
