De același autor
Vedem zilele acestea acte de altruism, gesturi incredibile de empatie, de sacrificiu, dar și egoism, iresponsabilitate, răutate. Vedem autorități reacționând eficient, rapid, cu simț de răspundere pentru cetățeni, degajând încredere, siguranță și căldură umană. Am văzut însă și reversul medaliei, autorități indolente, rupte de realitate, ezitante, superficiale, mincinoase. Din păcate, partea întunecată a atârnat mai greu în balanță până acum. De aceea lumea a ajuns în teribilul impas. Nu degeaba se vorbește atât de insistent despre solidaritate și responsabilitate – ele vor fi esențiale pentru ca omenirea să depășească în picioare această criză de neimaginat până acum o lună.
Statele s-au trezit târziu, doar după ce s-au izbit de coșmarul trăit de Italia, care a scăpat virusul de sub control. Aici vorbim și de autorități, și de cetățeni. Comportamentul unora l-a determinat pe al celorlalți. Dacă autoritățile unui stat nu sunt capabile să transmită mesajele și să ia măsurile radicale care se impun, la ce te poți aștepta de la cetățeni? Responsabilitatea, spiritul civic, grija față de semeni nu sunt valori cu răspândire universală, așa cum cred idealiștii, ele trebuie provocate, determinate, impuse chiar. În lumea occidentală e și mai greu, modelul cultural al lipsei de respect pentru autorități și reguli, cu supremația intereselor individuale în fața celor colective și naționale, a înrăutățit lucrurile. La fel, teama de a lua măsuri care să restrângă drepturile individuale, de circulație și adunare, în primul rând, impunerea fermă a restricțiilor, cu argumentul că ar putea fi pusă între paranteze democrația, a dus la haos. Publicația americană Politico, de exemplu, este extrem de critică față de modul în care liderii lumii au gestionat epidemia de coronavirus. „Deși virusologii au avertizat încă de acum câteva săptămâni că epidemia ar putea exploda, liderii politici, în special din Vest, au făcut puțin pentru a opri răspândirea virusului”, scrie Politico. Când, în sfârșit, unele măsuri au fost luate, cetățenii le-au ignorat, iar unii continuă să le ignore, deși au în față exemplul Italiei, iar în propriile țări cazurile de infectare și decesele cresc alarmant de la zi la zi. Duminică, parizienii se plimbau liniștiți pe malurile Senei și prin parcuri, ca să nu mai discutăm că Macron a organizat alegerile municipale. Decizia de a se intra în carantină, de izolare la domiciliu, de închidere a barurilor, restaurantelor, cinematografelor, interzicerea deplasărilor și controalele s-au impus târziu și nu peste tot. Simțind lejeritatea autorităților, minimalizarea pericolului și reticența, cetățenii au răspuns în consecință. Doar groaza și măsurile cu iz militar au reușit să-i bage pe italieni în case și probabil că același lucru se va întâmpla și în restul Europei.
Ce face România în acest context? Cam ce au făcut și ceilalți. Ba, chiar ceva mai mult, având exemplul Italiei sub ochi. Statul nu s-a descurcat prea rău până acum (la momentul la care scriu, sunt 167 de cazuri), a reușit să identifice majoritatea persoanelor de contact, să bage în carantină și să izoleze suspecții. A făcut față cum a putut valului de români din Italia care au venit, firesc, acasă. Școlile și universitățile au fost închise destul de repede, zborurile au fost suspendate, traficul rutier și cel pe calea ferată, la fel. În fine, a fost declarată starea de urgență, care permite luarea unor măsuri mai dure și deblocarea banilor necesari pentru spitale, achiziții de echipamente, angajări de medici etc. Sunt relocate spitale, pregătite locuri speciale pentru infectații de coronavirus, au fost luate măsuri economice – amânări de taxe și impozite, de rate la bănci, se dau ajutoare pentru IMM-uri. Deci, nu s-a stat cu brațele încrucișate și în pofida epitetelor și umorilor care se revarsă asupra autorităților, a guvernului, a lui Iohannis, nu se poate spune că au fost impasibili sau că au tratat lucrurile cu superficialitate. Autoritățile au făcut ceea ce trebuia să facă pe măsura posibilităților și a dezastrului în care se zbate sistemul de sănătate. Plătim, de fapt, acum lipsa de reformă și de investiții. S-au descurcat însă pentru că epidemia e în faza incipientă. Ce va fi mai târziu, asta e marea întrebare. Vor (vom) face față unei explozii a numărului de cazuri? Greu de spus, dar nu se poate nega că se fac eforturi și că, până la urmă, depinde și de cetățeni ca lucrurile să nu o ia razna. Dacă vor mai fi mulți ca iresponsabilul de la MAI, care a infectat deja 30 de persoane, ca individa din Hunedoara sau deputatul Chițac, ne-am ars.
Și totuși lipsește ceva: încrederea populației în autorități (nu știu dacă ea există cu adevărat undeva în Europa). În România „piramida incompetenței”, cum o numea un medic de la Colentina, este cea care ridică problemele cele mai mari. Mai exact, este vorba de armata de clienți politici de la vârful unor instituții, piramidă clădită temeinic în perioada pesedistă. Apropo, tupeul liderilor PSD se dovedește iarăși fără limite: să ajungi să împarți săpun și dezinfectant cu sigla partidului e... fără cuvinte.
Nu se poate nega că Orban și Iohannis au făcut-o lată cu episodul Florin Cîțu, dovedind că nu au ieșit din paradigma politicianismului și din logica anticipatelor, deși știau de acum două săptămâni că pe ușă va da năvală coronavirusul. Au dovedit, ambii, că nu sunt bărbați de stat. Au riscat mult, iar viitorul lor politic va depinde de modul în care vor gestiona nenorocirea epidemiei. //
