De același autor
Pentru putere, se întrevede un an complicat, dacă e să ne uităm doar la debutul furtunos.
Înfrânt de un om a cărui simbolistică nu a apreciat-o corect, Traian Băsescu se confruntă cu prima şi cea mai spectaculoasă înfrângere din cariera sa. Pentru că, aşa cum am mai scris (Băsescu înfrânt de Arafat. Sistemul împotriva simbolului, revista22.ro), este o înfrângere care nu vine din partea sistemului ticăloşit, a parlamentului, clasei politice nereformate, a mogulilor sau, aşa cum ne-a explicat preşedintele, a poporului refractar la schimbare.
A fost înfrânt de un tehnocrat, de un personaj care n-a beneficiat de sforăriile, afacerile clientelare sau coteriile tipice ascensiunii în vârful piramidei. Cu alte cuvinte, de un om din afara sistemului, cu o aură aparte în opinia publică. Acea aură dată de onestitate, tenacitate şi de evidenţa faptelor, în deplin contrast cu neputinţa şi corupţia tradiţională a politicianului român. Simbolistica era clară din primul moment al confruntării, doar că Traian Băsescu, prost sfătuit şi lăsat în pană de faimosul său instinct politic, a fost convins că îşi va impune punctul de vedere în pofida a toate. Mai grav, s-a lansat în nedrepte atacuri la adresa lui Raed Arafat şi a direcţionat discuţia pe o pistă falsă: privatizare vs. stat. Asta în pofida lipsei evidente de susţinere din partea guvernului şi a propriului partid atât pentru proiectul de Lege a sănătăţii, cât şi în confruntarea cu Arafat. S-ar putea ca nu doar informaţiile că se pregătesc proteste, ci şi falia căscată între Cotroceni, guvern şi PDL să fi dus la decizia, greşită, după părerea mea, de a retrage proiectul de lege. Greşită din punct de vedere politic, pentru că a fost recunoaşterea înfrângerii de care vorbeam. Un mesaj de slăbiciune ţâfnoasă şi revanşardă.
Preşedintele a fost lăsat singur să-şi ducă povara conflictului declanşat. Să scoată, ca un jucător ce este, castanele din foc. Nu este întâmplător că nicio voce de calibru din guvern şi PDL nu s-a implicat în dezbatere. Şi aici ajungem la miezul problemei. Până luni, în pofida vandalismelor din Bucureşti şi a confiscării protestului unor autentici nemulţumiţi, senzaţia a fost că şi partidul, şi guvernul s-au retras undeva în munţi, privind cu satisfacţie, de la adăpostul telefoanelor închise, cum Traian Băsescu este huiduit şi i se ard portretele în piaţa publică. De abia când a fost evident că protestul cu bucăţi din caldarâm, magazine devalizate şi urlete de galerie nu doar că a făcut înconjurul lumii, dar va fi capitalizat de opoziţie s-a ieşit din tăcere. Partidul a înviat brusc şi Emil Boc şi-a recăpătat glasul, cu toţii realizând că situaţia este încurcată. Anunţata strategie a „dialogului“ este însă tardivă şi destul de absconsă.
Din punctul de vedere al opoziţiei, este „acum ori niciodată“. Anunţul făcut de Crin Antonescu, în numele USL, că se vor alătura protestelor pentru a provoca debarcarea guvernului, a lui Băsescu şi alegeri anticipate trebuie luat în serios. De altfel, dacă ne aducem aminte, strategia a fost anunţată încă de acum aproximativ două luni de Adrian Năstase: „suspendarea e o operaţiune mult mai complexă, etapizată, care înseamnă inclusiv includerea societăţii civile şi a populaţiei“. Dacă USL va reuşi să mobilizeze în stradă (şi mai ales să-i ţină acolo preţ de vreo lună) câteva zeci de mii de oameni, presiunea pe actuala putere ar putea duce, într-adevăr, la anticipate.
Trebuie spus însă că prin anunţul de „solidarizare“ cu protestele, USL îşi asumă deschis şi eventualele violenţe şi vandalisme. Riscul ca acestea să continue şi chiar să escaladeze nu este de neglijat. Interesul USL este însă să arate că ţara nu este guvernabilă şi că populaţia vrea schimbarea de regim. Nu sunt singurii care mizează pe acest scenariu. Am văzut zilele acestea luări de poziţie în acest sens venite dinspre societatea civilă, unele intitulate gongoric, În numele poporului. Exemplul european, unde guvernele nu au căzut pe fondul protestelor populare (de o mult mai mare amploare şi agresivitate decât cele bucureştene) împotriva unor măsuri de austeritate, care doar au favorizat schimbarea de regim, nu cred că se poate aplica în cazul mereu atipicei Românii. După fâsâiala unor mitinguri, organizate de sindicate şi de USL, în momente mult mai dure economic - tăierile masive de salarii şi ajutoare sociale -, am putea asista la o explozie întârziată de nemulţumire, evident, direcţionată şi exploatată politic.
Pentru putere, se întrevede un an complicat, dacă e să ne uităm doar la debutul furtunos. Dacă lucrurile se încing, prea multe soluţii nu sunt. Remanierea, cerută de multe voci din PDL, nu va da satisfacţie opoziţiei. La fel, descăpăţânarea ritualică a guvernului de Emil Boc şi înlocuirea lui cu o mână forte, de genul Blaga, de exemplu, este departe de năzuinţele USL, care vrea pe tipsie doar un singur cap însângerat: cel al lui Traian Băsescu. Mai degrabă, lucrurile se vor îndrepta spre un guvern de tehnocraţi, care să organizeze alegerile. Cărţile sunt însă departe de a fi jucate şi rămâne de văzut, în următoarea perioadă, care este cu adevărat susţinerea populară de care se bucură USL în stradă (deocamdată, deşi protestele continuă, nu par să aibă musculatură suplimentară, în ciuda steroizilor injectaţi masiv de lideri), dar mai ales cum va reuşi să gestioneze eventualele violenţe, astfel încât să nu se întoarcă împotriva ei.
În plus, este de aşteptat ca preşedintele Băsescu, după ce îşi va fi digerat înfrângerea şi frustrarea, să reintre în joc. Cum, nu ştim, imprevizibilitatea acestuia scăpând oricărui algoritm. În tot cazul, şirul de greşeli: declaraţia referitoare la Rege, cea lovind în DNA şi cazul Arafat îl arată într-o derivă cu explicaţii complicate. Faptul că şi-a tăiat punţile de comunicare inclusiv cu societatea civilă este doar una dintre explicaţii. Ar putea ajunge să se lupte cu propria lui umbră. //
