De același autor
Dacă Ponta putea să fie premierul unui guvern minoritar, de ce nu şi cel al unui guvern PSD-PDL?
Cu fiecare nouă declaraţie, Traian Băsescu vâră băţul prin gard ca să-i asmută pe liderii USD. „I-am propus lui Ponta să fie premier şi m-a refuzat, dacă nu mă credeţi iată stenogramele.“ La fel, faimosul talk-show de la Antena 3 al premierului a avut ca miză nu doar să-i devoaleze lui Gâdea dimensiunile liliputanice în ale jurnalismului, ci şi să vâre dihonie în USL. „L-am sunat pe Ponta, pe Antonescu n-am avut încă timp“, a spus angelic Ungureanu. Antonescu şi Ponta nu mai prididesc să se contrazică, să dezmintă şi să dea asigurări că Uniunea e mai beton ca niciodată. „Glume de cârciumă ale lui Băsescu“, a ripostat Antonescu, în timp ce Ponta spune că „n-o să fiu niciodată premierul lui Băsescu“. Chiar aşa? Atunci de unde iniţiativa congreselor care să consfinţească interdicţia colaborării cu hulitul dictator şi PDL-ul lui? Dar, mai ales, care ar putea fi motivul răzgândelii? Pe rând, Antonescu şi Ponta au constatat că USL e suficient de credibilă pentru a exclude trădarea şi că statutul partidelor „nu suportă numele proprii“. Nu le suportă mai ales în caz de eşec în alegeri, lucru dovedit de mulţimea de protocoale, pacte şi statute încălcate în 22 de ani cu o rapiditate direct proporţională cu procentele lipsă. Niciun partid nu a ezitat să arunce în cel mai apropiat coş de gunoi documentele semnate în timp de pace. Iar dacă punem răzgândirea USL în relaţie cu declaraţia lui Ponta – „Cel puţin la locale, eu, spre exemplu, nu cred că vom lua ca vot politic 50%...“ –, o primă luare în calcul a eşecului, lucrurile se leagă cu totul altfel.
Localele vor fi piatra de încercare de care se va izbi soliditatea USL. Raţionamentul e simplu şi pe înţelesul strategilor de oriunde ar fi ei: dacă USL nu ia mai mult de 40% la alegerile locale, parlamentarele sunt puse sub semnul întrebării. Istoria e destul de dură la acest capitol: în 1992, când FSN-ul lui Iliescu zbura pe un covor roşu prin toate instituţiile şi cotloanele ţării, a luat 34%; în 2000, după mediocra guvernare CDR, a obţinut 37%; iar în 2005, moment în care Năstase controla şi musca din primării, scorul Uniunii Naţionale PSD+PUR a fost tot în jur de 37%. Altfel spus, cu excepţia anului 1990, niciun partid sau alianţă din România nu a reuşit să treacă de 40%.
Deşi victoria USL la localele din iulie 2012 este dincolo de orice îndoială, doar scorul va garanta continuitatea. Unul sub 45% va nărui însăşi raţiunea de a fi a USL. Pentru PSD ar fi împotriva oricărei logici politice şi a propriului interes să cedeze PNL jumătate din locurile pe listele parlamentare şi să-şi micşoreze astfel şansele de a accede la putere, după modelul din 2008. Declaraţia vicepreşedintelui Titus Corlăţean (România liberă) este grăitoare şi prefigurează luptele care vor urma. „Paritatea a fost stabilită pentru alegerile locale. La parlamentare, plecăm de la o realitate obiectivă: sunt mai mulţi parlamentari PSD aleşi la ultimele alegeri decât parlamentari PNL, iar pe locurile disponibile vom construi împreună în funcţie de alegerile locale.“
În cazul unui scor sub aşteptări la locale, pentru PNL lucrurile vor fi cu mult mai complicate. Nu doar că a reuşit să-şi îndepărteze o parte din propriul electorat prin alianţa cu turnătorul Voiculescu şi cu PSD, dar agresivitatea, limbajul neadecvat şi lipsa de conţinut ale lui Antonescu au gonit şi cealaltă parte. Destrămarea USL ar face să zboare de sub nasul liberalilor atât fotoliul de la Cotroceni, nesigur chiar şi în cazul menţinerii Uniunii, dar şi să-l aşeze încă patru ani în opoziţie. Un adevărat coşmar! Sunt toate premisele că de data aceasta PNL nu va mai repeta greşeala din 2008, refuzând guvernarea. Context în care Antonescu va deveni cantitate neglijabilă şi va fi trimis la culcare înainte să apuce să-şi dea cu părerea.
Decizia PSD şi PNL de a lăsa loc liber alianţelor cu PDL şi cu Traian Băsescu nu este întâmplătoare. Nici „reevaluarea“ lui Ponta nu este un simplu exerciţiu de imagine. Faptul că Băsescu i-a propus să fie premier, evident o cursă la vremea respectivă, arată că uşa poate rămâne deschisă în anumite condiţii. Unele cu schepsis. Dacă Ponta putea să fie premierul unui guvern minoritar, de ce nu şi cel al unui guvern PSD-PDL? Mai ales dacă lui Ungureanu i se rezervă rolul de prezidenţiabil. În pofida îmbăţoşării, semnalul lansat de preşedinte este că, spre deosebire de Antonescu, Ponta poate fi partener într-un dialog de cursă lungă. Care va începe efectiv după locale şi se va anunţa extrem de interesant. Acum se pregăteşte doar terenul. //
