Campania antitehnocrație

Infinitatea nuanțelor depreciative cu care este fo­losit termenul „tehnocrat“ ar putea ține de pro­ver­biala sprinteneală a minții românilor – care, ve­dem din sondajul lui Vasile Dâncu, se consideră în proporție de 64% inteligenți, evident mult mai in­teligenți decât alte popoare -, de imaginația de­bor­dantă și de tradiția demolatoare. Ar putea, dar cum fenomenul apare în special la TV, altceva cred că e la mijloc. Pe micul ecran tehnocrația a ajuns ceva de ocară, iar tehnocrații, o specie de care e să­nă­tos să scăpăm definitiv și cât mai repede. Teh­no­craţia a ajuns la fel de hulită ca deontologia, am­bele sunt  scuipate cu aceeaşi obidă printre măsele de politicieni. Mi­niș­tri­lor Guvernului Cioloș nu li se mai spune pe nume, ci „tehnocratul de la Mun­că, Sănătate, Finanțe“, premierul are apelativul „șeful tehnocraților“, iar diverși directori sau se­cre­tari de stat proaspăt nu­miți – „slugile teh­no­cra­ților“. Pe crawl-uri apar titluri explozive: „ce le mai pregătesc tehnocrații românilor“, „cum vor tehnocrații să-și bată joc de...“, „tehnocrații sfi­dează mamele/ pensionarii / bolnavii de / co­piii / strada“, „cum îl sapă teh­no­crații pe Io­han­nis“ etc. Ideea e clară până și pen­tru restul de 36% posesori ai unei inteligențe nor­male (sub medie nu există în România!): teh­no­crații sunt vi­novați de tot ce mișcă, prost, cum alt­fel, sub soa­rele patriei, sunt inamicii publici.

Fascinante sunt însă expresiile și tonalitățile celor ca­re se ocupă de ei. Abia aici începe adevăratul re­ci­tal. Încruntați, fierbând pur și simplu de mânie, răcnind cu fața congestionată și vena umflată pe­riculos sau acri, ironici, blazați, șoptind cons­pi­ra­tiv - tocmai au aflat de ultima nenorocire pusă la cale. Cei mai mulți sunt lăcrimoși, nefericiți, em­patici, suferind alături de români - vaaai, dragii mei, ce țeapă ați luat, cum v-au înșelat ăștia aștep­tările, nu se va mai repeta, garantăm.

Nu știm cât de performant va fi Guvernul Cioloș, cât e de determinat și ce posibilități concrete are să facă fie și un minimum de reformă, nu știm nici dacă premierul însuși nu este parte a sis­te­mului, care îi pregătește intrarea în politică, cum circulă insistent un scenariu. Sunt destule lucruri criticabile până acum, altele care însă merită sus­ținute. Sunt miniștri vădit incompetenți, țuțeri de partid sau ai unor grupări de interese, care nu aveau ce căuta în Cabinet de la bun început - To­bă, Dâncu și Curaj sunt doar câteva exemple -, așa cum alții sunt profesioniști, de bună-credință și hotărâți să nu se lase sufocați de presiuni și sforării. Un lucru este însă clar, Guvernul Cioloș e semnificativ mai bun și onest comparativ cu ori­ca­re alt guvern politic care putea fi emanat de par­ti­de în acest moment. Și mai mult ca sigur va fi așa inclusiv după alegeri.

Campania antitehnocrați la care asis­tăm s-a de­clan­șat în decembrie, ime­diat după ce efectele Colectiv au în­ceput să se estompeze și după son­da­jul care arăta imensa cotă de po­pu­laritate a Guvernului Cioloș. Ea a cres­cut în intensitate pe măsura apropierii alegerilor locale și, pro­ba­bil, va atinge apogeul la parla­men­tare.

Ce se urmărește și care sunt metodele și mesajele? În primul rând, discre­di­tarea ideii de tehnocrație, văzută ca extrem de periculoasă pentru orice par­tid politic, indiferent de culoare sau mărime. Din acest motiv, se vehi­culează obsesiv teoria, perfect valabilă într-o democrație mai puțin atipică decât a noastră, că politica se face cu po­liticieni. Nici „strada“, societatea în general nu neagă acest lucru, a spus doar că nu-i mai vrea pe acești po­li­ticieni, pe cei din cele două mari par­tide care au format până nu de mult USL. Dacă Cioloș ar avea succes, fie și parțial, ideea de tehnocrat inde­pen­dent politic ar putea câștiga teren și avea priză electorală. Pentru a evita acest risc, partidele și televiziunile afi­liate lor - niciuna nu iese din rând - îi toacă mărunt și insistent pe teh­no­crați, încercând să demonstreze că tot politicienii sunt mai buni sau, în cel mai nefericit caz, sunt „aceeași mi­zerie“.

În al doilea rând, e vorba de populism și limitarea accesului la resurse în plină campanie electorală. O imensă problemă. Vedem că apetitului elec­to­ral al PSD și PNL i se cam pune frână. Guvernul Cioloș face eforturi să pună în stand-by pensiile mărite, alocațiile pentru mame, darea în plată și alte po­meni nesustenabile financiar, lan­sând atenționări destul de ferme asupra ris­curilor. Cel puțin până acum. Mesajul po­liticienilor şi ziariștilor e clar: teh­no­crații sunt niste roboți, nemiloși, lip­siți de empatie, nu se gândesc la po­por pentru că nu sunt rezultatul ale­gerilor. Lor nu le pasă, pentru că nu dau socoteală în fața oamenilor, așa cum fac partidele. În același registru, deloc lipsită de importanță este com­ponenta naționalistă: tehocrații sunt un soi de venetici, teleportați de la Bru­xelles, ei fac jocurile străinătății, vând țărișoara.

Nu în ultimul rând, strategii anti­teh­nocrați apasă pe pârghiile deja știute și (răs)folosite: antibăsismul și anti­io­ha­nnismul în creștere. Variațiunile pe temă depind doar de interesele fie­că­rei tabere, ba „tehnocrații“ sunt în sluj­ba lui Băsescu și îl subminează pe Io­ha­nnis, ba viceversa, vor face un par­tid prezidențial înainte de alegeri.

Toate au însă ceva în comun: textele antitehnocrație par scrise de aceeași mână, undeva într-un laborator de par­tid. Când toate televiziunile declan­șează, apăsate pe buton, o campanie negativă, puțin probabil să nu fie vor­ba de coordonare. Toate lucrează du­pă ghidul antitehnocrați primit de la partide. Chiar acum e pe țeavă - A3, RTV, B1, Realitatea - ultimul punc­taj: „tehnocrații se remaniază“.