De același autor
Chirurgii sunt clonele lui Dumnezeu, o știe tot românul, ei țin viața pacienților în mânile lor, cu sau fără mănuși și ceas, în fața lor nu poți fi decât umil, veșnic recunoscător, chiar și atunci când îți dau foc pe masa de operație sau îți uită foarfeca în burtă. Chiar și post-mortem ar trebui să-ți ceri scuze că n-ai rezistat ”efortului medical care s-a făcut”.
Profesorul Mircea Beuran este întruchiparea celor de mai sus. A lăsat o operație care se anunța dificilă pe mâna echipei de rezidenți ( n-ar fi prima oară), echipă care pus un diagnostic greșit de alegerie la un anumit tip de biocid și care a a încălcat toate protocoalele, fie din neștiință, fie din indolență ( nici asta n-ar fi prima oară, așa cum reiese din raportul ministerului Sănătății), iar filmul horror al intervenției îl arată intrând în sala de operații cu ceasul la mână, fără mască și fără să se dezinfecteze. Semnează protocolul intervenției, dar nu comunică gravitatea ”incidentului”. Batista pe țambal! Și așa ar fi rămas, cum probabil au rămas multe alte asemenea ”evenimente neplăcute”, dacă deputatul USR Emanuel Ungureanu, nu dădea în vileag povestea pe facebook. Lumea e mică și rea, domn profesor!
Ce urmează este chiar mai terifiant. Marele chirurg afișează un aer de aroganță supremă, de dispreț superior față de nefericita care a căzut victimă ”greșelilor umane” făcute de propria sa echipă și nu arată nici cel mai mic regret, nu-și cere, nici măcar formal, scuze. ”Îmi pare rău pentru ce s-a întâmplat, a fost o greșeală, transmit scuzele mele și condoleanțe familiei”. În loc de asta, Beuran face mișto: ” S-a spus că eu i-am dat foc, că sunt piroman. O să se spună că aveam două ceasuri la mână”. Se spală pe mâini și își spală și echipa aflată în greșeală: ”Problema de organizare a sălii, intrumentarul folosit, substanţele folosite intră în gestiunea oamenilor angajaţi să deservească sala de intervenţie. Este o tragedie, recunoaştem, dar nu e un lucru premeditat, este un accident, dar nu e unic în lume, sunt cunoştinţe despre evenimentele acestea în Europa, America. Nu reprezintă decât o problemă de înţelegere. Poporul acesta trebuie să înţeleagă care este adevărul”.
Poporul, cât o fi el de prost, înțelege, nicio grijă. Înțelege că unul dintre marii chirurgi, nimeni nu contestă asta, la care se intră pe pile, nu știu dacă și pe șpagă, nu manifestă niciun pic de empatie cu victima, spunând că, oricum, murea de cancer, deci arsurile nici nu mai contau. Să zică merci că s-a terminat repede și nu s-a mai chinuit. Înțelege poporul că de ”pacienta lui Beuran” nu se poate atinge nimeni, d-aia în sală nu au intrat chirurugii care erau de gardă. Înțelege poporul cât de putred este întregul sistem (căci a simțit-o de atâtea ori pe pielea lui), dacă medicii din spital și șeful Colegiului Medicilor se pot solidariza cu așa ceva. E o logică instituțională putredă, pe care nu o mai întâlnești în aceeași măsură la altă categorie profesională. Domnul Borcean, șeful Colegiului, i-a ridicat niște osanale jenante lui Beuran înainte chiar de afla rezultatul anchetei, ba a mai și făcut apel la ”prietenii și foștii pacienți” să sară în apărarea lui.
Nu e vorba de linsaj public, ci de revoltă, în fond e vorba de pierderea unei vieți dintr-o culpă medicală, care s-a încercat ( și poate chiar se va reuși până la urmă) să fie mușamalizată, e vorba de reacția normală a unei societăți față de comportamentul unui medic, față de faptul că n-ai să auzi niciodată de la profesioniștii din sănătate o scuză cât de mică, un regret, un ”iertați-mă, am greșit”. E o castă care se apară cu ghearele, așa cum a făcut, de exemplu, PSD în fața justiției. N-ai să vezi niciodată o solidarizare în a pune la zid astfel de practici, iar medicii de excepție, sunt destui, din fericire, nu au decât de pierdut neluând poziție. Aș vrea să văd și eu un mare profesor spunând ”Beuran a greșit, nu trebuia să-și pună rezidenții să opereze, să ascundă apoi greșeala și să manifeste atâta aroganță, atitudinea lui nu e potrivită”. Nimeni nu neagă meritele de chirurg ale profesorului Beuran, dar tocmai de aceea e jalnică atitudinea lui, o greșeală poate fi admisă atunci când ești o somitate, tocmai asta ar trebui să îndemne la mai multă modestie, empatie și asumare.
Dar problema nu e numai a lui Beuran, a celor depind profesional de el, abdicând de la deontologie, sau de spiritul de gașcă, ci institutională, a sistemului care nu doar că facilitează astfel de cazuri, ba chiar le încurajează. Faptul că nu se aplică, deși pe hârtie există, sistemul de raportare obligatorie a incidentelor- de la greșeli medicale până la infecțiile nosocomiale-, de monitorizare și de sancționare drastică este una din marile probleme nerezolvate de 30 de ani. Toate tentativele, palide, e drept, au eșuat. De ce? Pentru că s-au făcut tot în cadrul sistemului, unde o mână o spală pe alta. Pentru că politicienii și societatea în general se consideră dependenți de medici, în special de somitățile sistemului, la mâna lor, și nu există cultura că ei sunt în slujba pacientului, pentru asta au depus un jurământ și sunt plătiți bine- au și salarii bune, iau și șpagă. De altfel, nu există această cultură în niciun domeniu, educație, administrație, justiție. Ne extaziem în fața unui medic care pune un diagnostic corect, care își tratează pacienții cu respect, empatie și considerație, care renunță la cafeaua de dimineață pentru a veni la spital pentru câte un caz grav, care nu stă la taclale în timp ce la ușa lui e coadă, sau care, pur și simplu, își face profesionist meseria. Nu înțelegem că asta e de fapt normalitatea. La fel se întâmplă și cu profesorii, cu funcționarii din spatele ghișeului. Iar până când asta nu se va schimba, pînă când monitorizarea spitalelor nu va deveni efectivă, sancțiunile pentru cazuri precum Floreasca nu vor deveni exemplare, legea malpraxisului va fi înăsprită, casta beruanilor va triumfa.
