Casta privilegiaților nerușinați

Un război pe viață și pe moarte, condimentat cu o doză uriașă de nesimțire, dispreț la adresa societății (78% dintre cetățeni vor desființarea pensiilor speciale), indiferență față de situația financiară grea, lăcomie. Comunicatul CSM are toate ingredientele de mai sus și anunță că magistrații nu au de gând să cedeze nicio palmă din pământul mănos pe care au pus mâna. Asta deși propunerile lui Bolojan sunt rezonabile, de bun simț și introduc o formă acceptabilă de echitate socială.

Pensia medie din sistem este acum de circa 5.000 de euro pe lună,  fiind 80% din venitul brut din ultima lună de activitate, în care erau incluse și sporurile, ceea ce făcea ca pensia să fie mai mare decât salariul net. Un avantaj din plecare ( de fapt, o șmecherie) pe care specialii, mână în mână cu politicienii, au creat-o. Noua formulă de calcul anunțată de Bolojan prevede că pensia va fi 70% din salariul net pe ultima lună, fără sporuri.

Magistrații urlă ca din gură de șarpe că pensia trebuie să fie „cât mai aproape de nivelul ultimului venit”. Dar acest ultim venit la care se referă onor magistrații nu este suma netă care le rămâne în mână, după ce se scad impozitele şi contribuţii sociale, ci brutul, lucru trecut discret sub tăcere, după cum atrage atenția Sorin Ioniță.

Cealaltă chestiune care strică somnul privilegiaților este vârsta de pensionare, acum în jur de 48 de ani. Premierul spune că vechimea necesară pensionării va crește de la 25 la 35 de ani. Astfel, un magistrat care a lucrat în sistem de la bun început, poate ieși cel mai devreme la pensie la 58 de ani, dar fiecare an înaintea împlinirii celor 65 de ani va fi penalizat cu 2% din pensie. În fond, pensionarea anticipată îi costă și pe cetățenii de rând.

Cu toate acestea, chiar și proiectul lui Bolojan prevede derogări- o perioadă tranzitorie între 1 septembrie 2025 și 1 ianuarie 2029, când se vor putea pensiona toți magistrații care au o vechime de minim 25 de ani realizată numai în aceste funcții și care au vârsta minimă de 47 de ani. Vârsta de pensionare crește cu câte 4 ani în fiecare an calendaristic, până la atingerea celor 65 de ani. Practic, tot o formulă etapizată, așa cum exista și în proiectul negociat și promulgat în mandatul lui Iohannis.

Ce nu pricep magistrații, care par preocupați doar de componenta mercantilă a profesiei, pentru care se pretează practic la orice, este că nu pot sfida la nesfârșit și într-o asemenea măsură echitatea socială. Chiar nu-și dau seama că nu principiul în sine deranjează -magistrații sunt plătiți mai bine și beneficiază de anumite privilegii peste tot în lumea democratică-, ci disproporția acestor privilegii.

Câteva comparații. România vs Uniunea Europeană

 Revolta populației vine, pe de o parte, din faptul că în timp ce pensia medie în România ( cea bazată pe contributivitate) este de circa 550 de euro ( 2.770 lei), pensia medie a magistraților este de 5000 de euro ( 25.000 lei). Adică de zece ori mai mare.

• Raportul dintre cea mai mică pensie a unui magistrat (judecător de Judecătorie- 3.710 euro/lună) și pensia medie pe economie (500 euro/lună) este de 7,5 la 1.

• Raportul dintre cea mai mare pensie a unui magistrat ( procuror general – 10.000 euro/lună) și pensia medie pe economie este de 20 la 1. ( Sursa Europa Liberă)

1. Pensiile speciale

Contrar afirmațiilor magistraților, de pensii speciale beneficiază doar magistrații din zece state ale Uniunii europene, potrivit unei analize a Comisiei Europene din 2020.

Este vorba de: Estonia, Lituania, România, Polonia, Danemarca, Belgia, Irlanda, Portugalia, Malta.

Au mai existat pensii speciale pentru magistrați în: Estonia, Slovenia și Spania, dar au fost desființate. Avantajele diferă, însă, de la țară la țară, dar nicăieri nu sunt de anvergura celor din România.

2. Salariile

Și în ce privește nivelul salariilor, magistrații români se plasează în topul salarizării în rândul statelor UE, arată Raportul din 2022 al Comisiei Europene care analizează comparativ evoluția și problemele sistemului judiciar din UE.

• Raportul dintre indemnizațiile judecătorilor de la Curtea Supremă și salariul mediu este în România cel mai mare din UE: de 6,5.

• În cazul procurorilor situația este similară: România - cu 3,2 - este depășită doar de Albania.

• La Parchetul General, România nu mai are rival, fiind în fruntea topului cu un raport de 5.

Analizele din anii precedenți arătau aceeași discrepanță (vezi rapoartele din 2010, 2014, 2016 și 2018).

3. Vârsta de pensionare

în Uniunea Europeană, există o singură țară cu o situație cumva similară - Letonia - potrivit Comisiei Europene. Acolo, magistrații se pot pensiona de la 50 de ani, dar cu o pensie calculată din venitul net, nu din cel brut ca în România.

În Portugalia, magistrații care au pensii speciale se pensionează la 65 de ani. Dar pensia specială este condiționată de 40 de ani de muncă, din care 25 obligatoriu în magistratură.

În Germania, vârsta de pensionare este între 65 și 67 de ani, iar în Austria 63 de ani și jumătate.

În Franța, vârsta de pensionare este de 62 de ani, iar în Bulgaria este cea standard pentru toată lumea, peste 61 de ani la femei și 64 de ani la bărbați.

Magistrații, cei mai urâți dintre privilegiați

Cum spuneam, aceste discreptanțe uriașe, printre cele mai mari din UE, între pensiile magistraților și cele ale cetățenilor obișnuiți, sunt cele au generat nemulțumirea populaței, care s-a transformat în timp, pe măsura creșterii privilegilor acestora, într-o veritabilă ură.

Magistrații acuză, pe bună dreptate, acest fenomen, care însă este generat în mare parte de propriul comportament și de prostul mers al justiției.

Judecătorii mai au un mare beneficiu în raport cu alte categorii socio-profesionale: pot decide în instanțe să-și mărescă salariile, prin sporuri, actualizări cu rata inflației sau a așa-numitei valori de referință sectorială de salarizare (VRS).

De regulă aceste decizii acționează retroactiv, așa încât magistrații primesc sume uriașe care se adaugă salariilor.

Un raport al Ministerului Finanțelor arată că, doar în perioada 2008- 2022, suma totală plătită magistraților ca urmare a unor sentințe judecătorești este de 16, 1 miliarde lei, adică 3,2 miliarde de euro.

Premierul Ilie Bolojan arăta că statul a plătit peste 2 miliarde de euro magistraților drepturi salariale obținute în instante, în circa 20.000 de procese. Un fenomen care secătuiește bugetul statului, dar împotriva căruia nu există leac, deși este o metodă care încalcă separația puterilor în stat, devreme ce executivul propune sistemul de salarizare public, iar parlamentul îl aprobă.

Atitudinea arogantă și misecuvinismul magistraților este ceea ce enervează în cel mai înalt grad, dar deși sunt destui magistrați care admit în privat că propria castă are o problemă de raportare la echitatea socială de care vorbeam, prea puțini ridică vocea în public.

O excepție a facut-o zilele acestea Sorina Marinaș, judecătoare la Curtea de Apel Craiova. „Nu putem să tot vehiculăm poezia că noi suntem magistrați şi, asta este, trebuie să primim fără sa dăm. Totul în viață – profesională sau personală – e you get what you give”, scrie pe Facebook Sorina Marinaș.

„Dacă tratam poporul şi Guvernul cu sictir – ni se cuvine şi nu se poate modifica, nu vorbim cu prim ministrul ca n-are atribuții, bla bla –, vom primi feedback pe măsură şi vom atrage o ură profesională profundă”, avertizează ea.

Poporul, premierul, președintele, toți sunt tratați „cu sictir”, după cum se exprimă judecătoarea, și nu le dau prea mari șanse în lupta cu casta privilegiaților, care, să nu uităm, a avut mereu de partea ei Curtea Constituțională. Practic, această castă a ajuns stat în stat și fără o putere politică majoritară care să schimbe din temelii legislația, începând cu cea a Curții Constituționale, pensiile nesimțite vor rămâne la fel de nesimțite și magistrații își vor încheia cariera la frumoasa vârstă de 48-50 de ani. Sper să nu am dreptate.

P.S. Am cunoscut personal destui magistrați și m-a uimit întotdeauna cât de puțin își iubesc (unii dintre ei, dar nu puțini) profesia. Altfel nu-mi pot explica de ce aleg să se pensioneze la 48-50 de ani. Epuizare? Să fim serioși! Oare nu ar trebui să fie și această profesie una în care pasiunea și, de ce nu, harul să atârne mai greu în balanță decât banii? O întrebare retorică, evident.