De același autor
Miza stratagemei cu desprinderea de comunism și alungarea formală a lui Iliescu a fost acoperirea imensei probleme a corupției.
Cacealmaua începută cu alegerea prin vot pesedist universal a unicului candidat a fost desăvârșită la Congres. Liviu Dragnea, condamnatul și tătucul en titre al baronilor, ar fi reușit, sub atenta și competenta îndrumare a noului guru Vasile Dâncu, o mistificare ca la carte, dacă nu ar fi sărit pârleazul ridicolului și al bunului simț. Cele două mari reforme promise și anunțate de bătaia gongului timp de o săptămână - debaronizarea și alungarea corupților din raiul PSD - au fost băgate sub salteaua diversiunii cu desprinderea de comunism. Fabulosul moment de reculegere în „memoria victimelor dictaturii comuniste“, cerut de noul stăpân al PSD, a șocat. Pe bună dreptate. Ineditul situației și regia proastă au făcut însă toate paralele - însuși „bătrânul bolșevic“ Iliescu a fost trezit din picoteală și pus să se ridice în picioare că să-și ceară iertare, la unison cu asistența buimăcită, pentru lipsa „de curaj“ în condamnarea crimelor odioasei dictaturi și a „greșelilor făcute după Revoluție, cum ar fi violențele din Piața Universității“. Nu lipsea mult și reieșea că teroriștii și minerii au fost și ei anticomuniști sadea. Oricum, FSN era încă din născare și lui ar trebui să-i mulțumească țara toată, a declamat Oprişan. „A asocia PSD cu comunismul este cea mai mare porcărie pe care am auzit-o vreodată. Noi am dat regimul comunist jos și tot ce reprezenta el rău în țara noastră.“ Specialiștii în diversiuni au mizat corect. La o așa rescriere grosolană și dintr-un condei a istoriei, dezbaterile post-congres au avut ce toca.
Aparent, avem de-a face cu o mai veche obsesie a PSD, deranjat de „nedreapta“ ștampilă de partid comunist aplicată vreme de 25 de ani. În realitate, chestiunea este repusă strategic pe tapet de însuși PSD în momentele critice, ca justificare pentru pierderea alegerilor sau pentru a abate atenția de la adevăratele probleme. Până în 1996, tema a fost cu adevărat importantă, diviza societatea, iar Emil Constantinescu a câștigat cu un mesaj anticomunist și a revenit în atenția publică la actul de condamnare a comunismului făcut de Traian Băsescu (gest care continuă să producă frustrări memorabile și nevindecabile), dar după aceea a trecut în plan secund - singura satisfacție reparatorie, relevantă doar în plan moral, nu și politic, rămânând condamnarea lui Iliescu. Sigur că întreaga evoluție a partidului și chipul schimonosit de astăzi se datorează adâncilor rădăcini comuniste și securiste, genei care s-a transmis din generație în generație, de la Iliescu la Năstase, Ponta și Dragnea, dar marea problemă a PSD din ultimii ani este corupția și indestructibila predispoziție de partid-stat, cu tot ce înseamnă asta. Acestea sunt motivele de fond ale eșecurilor din diferitele alegeri. Când vrea să escamoteze adevăratele probleme care îl macină, PSD se dă victima acuzei de comunism, mută fals în direcția asta și îl scoate pe Iliescu în vitrină. Așa a făcut Sebastian Ghiță după rateul lui Ponta de la prezidențiale, așa face acum Dragnea, care, iată, l-a și pus pe Iliescu pe făraș din Biroul Permanent Național (BPN), a doua zi după congres. Motivul? Fiind președinte de onoare, „nu poate participa efectiv la structurile executive“ și „era necesar să-l scoatem din acest formalism“. Mișcarea e inteligentă și cred că este succesul lui Dâncu, un vechi susținător al îndepărtării lui Iliescu, ca soluție pentru desprinderea de PSD a ștampilei comuniste, dar tot praf în ochi rămâne.
În fapt, Dragnea a vrut să ascundă prin lovitura cu Iliescu și momentul de reculegere o realitate mult mai deranjantă: corupția, baronizarea, clientelismul și apucăturile feudale. A pitit astfel sub covor faptul că așa-zisa debaronizare este doar de fațadă. În BPN și-a plantat locotenenți, unii figuri noi, dar fără nicio greutate, care nu-i pot pune în discuție scaunul sau deciziile. Iar baronilor, membri ai Comitetului Executiv Național (CEX), le-a dat în realitate o imensă putere de control, prin noi prevederi introduse în statut. Astfel, Dragnea poate cere CEX un vot de încredere pentru activitatea membrilor BPN și pentru activitatea miniștrilor PSD. Altfel spus, baronii capătă o putere mai mare decât până acum, au un cuvânt decisiv, în caz că Dragnea vrea să scape de vreunul dintre cei 14 vicepreședinţi sau de un ministru, inclusiv de premier. Bine lucrat și mai ales bine împachetat.
Dar principala miză a stratagemei cu desprinderea de comunism și alungarea formală a lui Iliescu a fost acoperirea imensei probleme a corupției. Faimoasele criterii de integritate cu care a defilat Ponta în martie, pe când poza și el în mare reformist, nu au mai fost introduse în statut așa cum promisese Dragnea și au fost amânate sub pretextul punerii lor în dezbaterea pesediștilor și a introducerii lor într-un cod etic. Să fim serioși, cine crede așa ceva! Principalele victime de lux ale acelor criterii, primii pe listă ar fi chiar Dragnea și Ponta.
Comic de-a dreptul e cum a început Dragnea să facă precum Hrușciov cu Stalin și să înfiereze ororile regimului Ponta. Îndepărtarea conducerii ICR a fost o „mare greșeală“ care „ne-a lăsat răni adânci în percepția publică“. Relația deplorabilă cu intelectualitatea este și ea criticată și, ne spune Dragnea, „PSD trebuie să-și asume efortul de a reface punțile rupte cu intelectualitatea critică de stânga și, de asemenea, comunicarea normală cu intelectualitatea de dreapta“. Dragnea bate șaua să priceapă Ponta, cel care n-a avut rețineri în a insulta intelectuali de dreapta, catalogându-i drept „fasciști“, „neonaziști bătrâni“, „slugi băsiste“ sau „cozi de topor“. Oare ce mai urmează, acum că Dragnea este superliderul votat de toată suflarea pesedistă? Ne spune chiar el: „ceva schimbări în structura Executivului, poate că membri ai Guvernului sau poate că secretari de stat“. Adică o remaniere. Una care ar putea să-l cuprindă pe însuși Ponta. Pentru că tot Dragnea spune că nu va refuza o invitație de la Iohannis pe această temă. Terenul începe să fie pregătit.