De același autor
Dacă ar mai conta, putem spune că l-a tras după el și pe Klaus Iohannis, cel care l-a ținut în brațe și a girat mizeria plagiatelor din legile educației. Dar nu contează, pentru că președintele a devenit cantitate neglijabilă în politica alegerilor din 2024, singura la care se mai raportează partidele. Iohannis a dat undă verde pentru demisia acolitului său doar atunci când s-a lămurit că scandalul ia proporții și nu mai are cale de întors. Și-a legat tinicheaua plagiatorului de coadă, dar își face iluzii că prin demisia lui Cîmpeanu își rezolvă propria problemă de credibilitate.
Așa mică și măcinată de probleme cum e, iată că societatea civilă mai are un cuvânt de spus, iar presa independentă (bravo, Emilia!) continuă să-și facă treaba cu profesionalism. Iohannis și partidele au crezut că sacii cu bani răsturnați în buzunarele media vor acoperi vocile critice și investigațiile independente. Ghinion. Ca și altă dată - pentru că nu e prima oară când politicienii cumpără presa, deși până la acțiunea de anvergură de acum o făceau mai cu discreție, mai mult la bucată -, s-au înșelat. Părea totul pierdut, dar nu e, atâta vreme cât mai există presă care nu pleacă steagul și își îndeplinește misiunea.
Aglomerația pe metru pătrat de ticăloși, fripturiști și amorali ajunși în funcții publice a crescut în ultimii ani. S-o luăm de exemplu pe Diana Moș, vicepreședinta Consiliului Rectorilor, căreia i se pare „normal” ca Sorin Cîmpeanu să revină în funcția de președinte, acum după ce nu mai e ministru. Ca ea, alți 70 de rectori, care nu au luat poziție nici față de derapajele din legile educației, nici față de plagiatul ministrului. Pentru ei, faptul că acest Consiliu al Rectorilor va fi condus de un plagiator nu contează, câtă vreme personajul le apără interesele meschine. Cum ar fi să rămână rectori pe viață. Una ca Ramona Lile, rectorița plagiatoare de la Arad, cu siguranță asta visează.
Degeaba a încercat președintele să-și „repereze” onoarea pierdută, amintindu-și la deschiderea anului universitar de integritate și „toleranța zero” față de plagiat. Sunt afirmații fără nicio acoperire, ridicole, în condițiile în care guvernul este condus de un premier suspectat de plagiat în teza de doctorat, care nu a ezitat să folosească tertipuri jenante pentru a bloca ancheta. De altfel, Nicolae Ciucă s-a arătat supermulțumit de activitatea lui Cîmpeanu. Normal, din moment ce legea îi oferea protecție.
De bun-simț ar fi ca legile educației să fie retrase, iar pe funcția de ministru să fi fost pusă o persoană de calibru, dincolo de orice suspiciune, din afara sistemului. Nu a fost însă așa, Cotroceniul și-a băgat coada. Ligia Deca, consiliera lui Iohannis, are un CV respectabil, dar din poziția deținută a jucat doar pe mâna președintelui, motiv pentru care nu a scos o șoaptă despre defectele majore din legile educației și a contribuit la conceperea lamentabilului proiect România Educată. Nu e de bun augur. Ce va face de acum înainte? Va deveni un soldat credincios în slujba partidelor, chiar dacă asta o va compromite profesional? Așa se pare, dacă ne uităm la răspunsurile lemnoase date în conferința de presă.
Funia a ajuns la parul lui Sorin Cîmpeanu sub presiunea unei părți a opiniei publice și e posibil să se întâmple la fel și cu AUR, condus de marțafoiul extremist și suveranist George Simion. Mitingul a fost un mare fâs, a strâns cu chiu, cu vai vreo 5.000 de protestatari, deși numărul celor nemulțumiți de creșterea facturilor este cu siguranță mult mai mare, dar a avut meritul de a arăta fața schimonosită a partidului. A fost un regal al țopeniei, cu Șoșoacă urlând dezlănțuită la microfon invective împotriva lui Simion, cu protestatarii celor două tabere păruindu-se și mahalaua deversând prin toți porii. Răcnetele, mitocănia și gargara nu sunt suficiente nici chiar pentru electoratul căruia vrea AUR să se adreseze. E nevoie de ceva mai mult decât circul făcut zilnic de Simion, măcar de mimarea unei brume de competență și soluții. Miza pe antieuropenism și putinism, rețeta Viktor Orbán, s-ar putea să fie și ea păguboasă. Românii nu susțin războiul lui Putin și nu vor afară din UE, se vede asta din toate sondajele, se simt protejați de NATO și le plac banii europeni.
Problema e cine va capitaliza nemulțumirea față de proasta guvernare, mai ales că viitorul nu sună deloc bine, nici în privința prețurilor, nici a războiului din Ucraina. Chiar dacă AUR nu este o alternativă viabilă, așa cum nu au fost nici alte partide populiste de factura asta (Dan Diaconescu este exemplul cel mai bun), contextul îi este favorabil. Efectiv este greu de anticipat cum vor evolua lucrurile, în țări ca Italia electoratul nemulțumit, dezamăgit, conservator, naționalist, nu neapărat putinist, a fost deja captat. Retorica nucleară a lui Putin dă fiori, iar Germania sau chiar Franța ar putea ceda sub presiunea pacifistă a propriilor cetățeni și a crizei economice. Simion e atent și încearcă la rândul lui să-și adapteze mesajul, atât cât îl duce pe el capul. Din fericire, nu foarte mult. Că ne place sau nu, AUR ar putea fi în poll position pentru a capitaliza crizele, furioșii, frustrații și idioții utili.
Cu toate astea, cred că AUR nu va ajunge cu adevărat periculos. Și asta, din două motive: PSD nu va sta cu brațele în sân. E simplu, Simion fură din electoratul lui. Când îi va veni bine la mână, PSD va ieși de la guvernare și va schimba macazul. Știm deja ce-i poate pielea PSD-ului în materie de demagogie și populism. Fie vor intra în acțiune serviciile, cum au mai făcut-o și altă dată. Rămâne de văzut de partea cui. Dar puțin probabil să se cheme AUR tabăra aleasă. Și ele vor predictibilitate.
