De același autor
Toate mişcările recente de pe scena politică, inclusiv guvernarea ca atare, vor fi chestiuni colaterale prin comparaţie cu declanşarea cursei înarmării pentru alegeri.
Iată că, în mai puţin de doi ani de la ascensiunea brutală a USL la putere, avem cel de-al treilea Guvern Ponta. E un record, s-o recunoaştem, în condiţiile unei majorităţi parlamentare de peste 70%, deşi răul originar - miza fotoliului prezidenţial - prevestea destrămarea alianţei. Formula unui guvern USD-UDMR era previzibilă, în fond PSD îşi pregătise din timp terenul prin racolări masive de parlamentari, indiferent de coloratură şi background, iar liderii maghiari nu puteau rata ocazia puterii, chiar dacă împart masa cu fiul adoptiv al celui pe care l-au numit tandru acum un an „tumoarea canceroasă a politicii româneşti“. Nu are rost să vorbim de limitele compromisului - în 2012 Guvernul Ungureanu (PDL-UDMR) pica şi pe fondul unei recrudescenţe a discursului naţionalist şi antimaghiar de sorginte pesedisto-pecistă -, ele sunt, practic, infinite. Cooptarea UDMR a fost împachetată în hârtia cu inimioare a „interesului naţional“, „nevoii de stabilitate“ şi „situaţiei din jurul ţării“, iar condiţionările maghiarilor - atât de secrete că le ştie tot târgul, căci le-au pus fiecărui guvern cu care au bătut palma - nu vor figura, evident, în programul de guvernare. A spus-o însuşi Kelemen Hunor: „nu se va schimba nicio virgulă“. Singura „virgulă“, operată la ceas de seară, a fost ştergerea din toate pdf-urile cu programul din 2012 a siglei USL, care putea duce spre contestarea la Curtea Constituţională promisă de Traian Băsescu. Nu este exclus ca preşedintele să dorească să provoace o criză politică şi guvernamentală - pe fond, ceea ce face Ponta este o şmecherie, vedem că acordul guvernamental PSD-UDMR cuprinde angajamente care nu apar în program -, refuzând să semneze decretele de numire a miniştrilor până la o decizie a CCR. La ce i-ar folosi, asta e o altă discuţie.
Atâta înghesuială la pupat Piaţa Endependenţi, mai rar. Dan Diaconescu, deşi rămas burlac prin trădarea PP-DD, plecat cu mic cu mare la „ciocoi“, şi-a oferit serviciile, iar noul PNŢ Pavelescu-Chiliman păşeşte nostalgic pe urmele lui Iliescu, cerând de-a surda un „guvern de uniune naţională“. Persoana fizică Tăriceanu e încă în căutare de colegi dispuşi să-l urmeze pe drumul glorios al liberalismului cu faţă pesedistă. Deocamdată, toţi pofticioşii au primit delete.
Important este însă cum se vor rearanja piesele pe tablă după ce Ponta 3 îşi va intra în pâine. În plan legislativ, nu vor fi mari probleme, noua coaliţie va fi suficient de stabilă încât să pună în aplicare câteva dintre restanţele în zone-cheie - ANI şi dezincriminarea conflictelor de interese ale baronilor, Codul Penal, amnistia, Roşia Montană, unde avizul de mediu va pica tot în cârca UDMR. Singurul proiect major eşuat din cauza ruperii USL va fi revizuirea Constituţiei, pentru care nu mai există nici majoritatea de două treimi necesară, nici interesul politic.
Toate astea, inclusiv guvernarea ca atare, vor fi însă chestiuni colaterale prin comparaţie cu declanşarea cursei înarmării pentru alegeri. Pe partea stângă, jocul este setat de mai mult timp. Singura surpriză ar fi ca Ponta să nu candideze, fie de teama unui eşec care i-ar termina înainte de vreme cariera politică, fie pentru că nu are un moştenitor căruia să-i lase partidul. Nu este exclus să se apeleze la soluţia „interesului naţional“ - George Maior -, anunţată de Vasile Dâncu (reintrat în pâinea de la ministerul propagandei prin sondaje la comandă). Puţin probabil însă, şefii serviciilor, mai ales cei bănuiţi de bună coabitare cu Băsescu, nu sunt, de regulă, prea agreaţi prin partide. Ştiu prea multe. Teoretic, lui Ponta nu-i rămâne decât să-şi caute şi el un partener de tandem, că ăsta-i trendul, şi să-i dea înainte cu antibăsismul ca să-şi conserve cât mai mult electorat.
Pe partea dreaptă însă, e ca la ruletă, ceea ce face jocul cu adevărat palpitant. Câţi actori, tot atâtea necunoscute. Antonescu îşi încearcă norocul cu electoratul anti-PSD, o zonă ceva mai largă şi neexplorată suficient, deşi goarnele televizate fac tot posibilul să-l lipească de Băsescu din cauze lesne de înţeles. Crin mai are pe cap şi chestiunea Tăriceanu, a cărui misiune e de a-i mai ciuguli din partid şi din voturi, plus scorul imprevizibil la europarlamentare. Tandemul cu Johannis îl va ajuta, mai ales că, la o adică, poate face rocada. Aceea „devastatoare“, anunţată de Băsescu, dispus, iată, să-şi pună regala mână şi pe capul neamţului, dacă al „răului cel mai mic“, Antonescu, va cădea între timp. Preferatul lui Băsescu rămâne însă tot Boc (care fie chiar nu vrea, fie se lasă greu), mai ales că e singurul cu care poate face el însuşi tandem, ceea ce după 10 ani de putere e un sacrificiu de-a dreptul impresionant, pe care nu e clar dacă ţara şi „interesul naţional“ chiar îl reclamă. Vom vedea în funcţie de procentul PMP la europene. În tot cazul, e aglomeraţie mare în zona asta. PDL îl are pe Predoiu şi ţine de el cu dinţii, deşi are cam jumătate din scorul partidului, Ungureanu se are pe el însuşi, PMP nu are candidat, dar o are pe doamna Udrea, iar PNŢ are deocamdată banii lui Chiliman. Din toată brambureala, cel avantajat e Antonescu. Până s-o trezi dreapta să-şi strângă rândurile în jurul vreunuia, până şi-o da preşedintele binecuvântarea, liderul PNL are tot timpul să-şi ocupe locul în galeria cu ramele goale ale liderilor opoziţiei. Asta la prima vedere, căci la a doua toată vânzoleala suflă, de fapt, vânt în pânzele PSD. După ce Ponta îl va instala pe Ponta 3 la guvern, nu-i rămâne decât să se alinieze la startul alegerilor. //
