Cine pierde startul prezidenţialelor

Toate mişcările recente de pe scena politică, inclusiv guvernarea ca atare, vor fi chestiuni colaterale prin comparaţie cu declanşarea cursei înarmării pentru alegeri.

Iată că, în mai puţin de doi ani de la as­cen­siunea brutală a USL la putere, avem cel de-al treilea Guvern Ponta. E un record, s-o recunoaştem, în condiţiile unei majorităţi par­lamentare de peste 70%, deşi răul ori­gi­nar - miza fotoliului prezidenţial - pre­ves­tea destrămarea alianţei. Formula unui gu­vern USD-UDMR era previzibilă, în fond PSD îşi pregătise din timp terenul prin racolări masive de parlamentari, indiferent de coloratură şi background, iar liderii ma­ghiari nu puteau rata ocazia puterii, chiar dacă împart masa cu fiul adoptiv al celui pe care l-au numit tandru acum un an „tu­moarea canceroasă a politicii româneşti“. Nu are rost să vorbim de limitele com­pro­mi­sului - în 2012 Guvernul Ungureanu (PDL-UDMR) pica şi pe fondul unei re­crudescenţe a discursului naţionalist şi an­timaghiar de sorginte pesedisto-pecistă -, ele sunt, practic, infinite. Cooptarea UDMR a fost împachetată în hârtia cu inimioare a „interesului naţional“, „nevoii de sta­bi­litate“ şi „situaţiei din jurul ţării“, iar con­diţionările maghiarilor - atât de secrete că le ştie tot târgul, căci le-au pus fiecărui gu­vern cu care au bătut palma - nu vor fi­gura, evident, în programul de guvernare. A spus-o însuşi Kelemen Hunor: „nu se va schimba nicio virgulă“. Singura „virgulă“, operată la ceas de seară, a fost ştergerea din toate pdf-urile cu programul din 2012 a siglei USL, care putea duce spre con­tes­tarea la Curtea Constituţională promisă de Traian Băsescu. Nu este exclus ca pre­şe­din­tele să dorească să provoace o criză politică şi guvernamentală - pe fond, ceea ce face Ponta este o şmecherie, vedem că acordul gu­vernamental PSD-UDMR cuprinde an­ga­jamente care nu apar în program -, re­fu­zând să semneze decretele de numire a mi­niştrilor până la o decizie a CCR. La ce i-ar folosi, asta e o altă discuţie.

Atâta înghesuială la pupat Piaţa En­de­pen­denţi, mai rar. Dan Diaconescu, deşi rămas burlac prin trădarea PP-DD, plecat cu mic cu mare la „ciocoi“, şi-a oferit serviciile, iar noul PNŢ Pavelescu-Chiliman păşeşte nos­talgic pe urmele lui Iliescu, cerând de-a surda un „guvern de uniune naţională“. Persoana fizică Tăriceanu e încă în căutare de colegi dispuşi să-l urmeze pe drumul glo­rios al liberalismului cu faţă pesedistă. Deocamdată, toţi pofticioşii au primit delete.

Important este însă cum se vor re­aranja piesele pe tablă după ce Ponta 3 îşi va intra în pâine. În plan le­gislativ, nu vor fi mari probleme, no­ua coaliţie va fi suficient de stabilă încât să pună în aplicare câteva din­tre restanţele în zone-cheie - ANI şi dezincriminarea conflictelor de in­te­rese ale baronilor, Codul Penal, am­nistia, Roşia Montană, unde avizul de mediu va pica tot în cârca UDMR. Sin­gurul proiect major eşuat din ca­u­za ruperii USL va fi revizuirea Cons­ti­tuţiei, pentru care nu mai există nici majoritatea de două treimi necesară, nici interesul politic.

Toate astea, inclusiv guvernarea ca ata­re, vor fi însă chestiuni colaterale prin comparaţie cu declanşarea cur­sei înarmării pentru alegeri. Pe partea stângă, jocul este setat de mai mult timp. Singura surpriză ar fi ca Ponta să nu candideze, fie de teama unui eşec care i-ar termina înainte de vre­me cariera politică, fie pentru că nu are un moştenitor căruia să-i lase part­idul. Nu este exclus să se apeleze la soluţia „interesului naţional“ - Geor­ge Maior -, anunţată de Vasile Dân­cu (reintrat în pâinea de la mi­nis­terul propagandei prin sondaje la co­mandă). Puţin probabil însă, şefii ser­viciilor, mai ales cei bănuiţi de bună coa­bitare cu Băsescu, nu sunt, de re­gulă, prea agreaţi prin partide. Ştiu prea multe. Teoretic, lui Ponta nu-i ră­mâne decât să-şi caute şi el un par­tener de tandem, că ăsta-i trendul, şi să-i dea înainte cu antibăsismul ca să-şi conserve cât mai mult elec­to­rat.

Pe partea dreaptă însă, e ca la ruletă, ceea ce face jocul cu adevărat pal­pi­tant. Câţi actori, tot atâtea necu­nos­cute. Antonescu îşi încearcă norocul cu electoratul anti-PSD, o zonă ceva mai largă şi neexplorată suficient, de­şi goarnele televizate fac tot posibilul să-l lipească de Băsescu din cauze les­ne de înţeles. Crin mai are pe cap şi chestiunea Tăriceanu, a cărui mi­siu­ne e de a-i mai ciuguli din partid şi din voturi, plus scorul imprevizibil la europarlamentare. Tandemul cu Jo­han­nis îl va ajuta, mai ales că, la o adică, poate face rocada. Aceea „de­vas­tatoare“, anunţată de Băsescu, dis­pus, iată, să-şi pună regala mână şi pe capul neamţului, dacă al „rău­lui cel mai mic“, Antonescu, va că­dea între timp. Preferatul lui Băsescu rămâne însă tot Boc (care fie chiar nu vrea, fie se lasă greu), mai ales că e singurul cu care poate face el însuşi tandem, ceea ce după 10 ani de pu­tere e un sacrificiu de-a dreptul im­presionant, pe care nu e clar dacă ţa­ra şi „interesul naţional“ chiar îl re­clamă. Vom vedea în funcţie de pro­centul PMP la europene. În tot cazul, e aglomeraţie mare în zona asta. PDL îl are pe Predoiu şi ţine de el cu din­ţii, deşi are cam jumătate din scorul partidului, Ungureanu se are pe el însuşi, PMP nu are candidat, dar o are pe doamna Udrea, iar PNŢ are deo­camdată banii lui Chiliman. Din toată brambureala, cel avantajat e An­tonescu. Până s-o trezi dreapta să-şi strângă rândurile în jurul vreunuia, până şi-o da preşedintele bine­cu­vântarea, liderul PNL are tot timpul să-şi ocupe locul în galeria cu ramele goale ale liderilor opoziţiei. Asta la prima vedere, căci la a doua toată vân­zoleala suflă, de fapt, vânt în pân­zele PSD. După ce Ponta îl va instala pe Ponta 3 la guvern, nu-i rămâne decât să se alinieze la startul ale­ge­rilor. //