De același autor
După ce au înghițit gălușca la negocierile cu USR PLUS, pierzând ministere bănoase, de imagine și de avizare, la liberali s-au scos topoarele pe masă. Pentru că afirmații de genul „lui Orban i s-a umflat capul. Și-a închipuit că e câinele alfa, lupul alfa, omul fără de care România nu merge înainte, el le știe pe toate”, asta înseamnă. Rareș Bogdan, cel care le-a făcut, este un mai vechi adversar al lui Orban, dar renunțarea la prudență arată că lupta în perspectiva congresului a intrat deja în linie dreaptă și că se urmărește forțarea unor poziționări pro sau contra înlăturării lui Orban. Rareș Bogdan nu este singur, îl are alături pe amicul său Robert Sighiartău, pe câțiva primari din Ardeal- Emil Boc și Ilie Bolojan. Cel puțin așa speră el, care a preluat ofensiva anti-Orban. Deocamdată, cei doi au rămas în silenzio stampa în ce-l privește pe Orban. Oricum, ieșirile lor de până acum i-au vizat pe Vlad Voiculescu și pe Florin Cîțu, cărora le-au reproșat ordonanța prin care au fost suspendate pensiile speciale pentru primari și lipsa finanțării centrelor de vaccinare. Nimic despre Orban. Nici nu ar avea de ce să se amestece deocamdată, când lucrurile sunt atât de volatile.
În partid mulți sunt convinși că în spate se află însuși prezidentul, ale cărui relații cu Orban sunt în zona de îngheț. Iohannis și-a mai băgat și altă dată coada prezidențială în alegerile din partid, atunci când a ieșit șefă Alina Gorghiu. Rezultatul a fost un dezastru pe măsura incompetenței doamnei cu pricina. Liberalii nu au uitat momentul, iar acum nimeni nu tropăie de încântare că s-ar putea repeta. Este însă clar că Iohannis nu va sta cu bicepșii (care au produs furori mult mai mari decât oricare discurs al său) încrucișați și nu va lăsa PNL-ul fără un președinte pe placul său. Adică unul care să vrea și să poată face reformele fără de care al doilea mandat al lui Iohannis va rămâne la fel de insignifiant ca primul. De altfel, faptul că Iohannis și Bogdan au ieșit la câteva zile distanță să vorbească despre „reforme” nu poate fi o simplă coincidență. În politica românească nu există așa ceva.
Puțin probabil ca Boc sau Bolojan să fie pe tiparul dorit de președinte, primul a fost premierul lui Băsescu, sub care și-a făcut praf imaginea prin obediența de care a dat dovadă, redresată însă cu brio ca primar al Clujului, iar Bolojan nu este genul care să bată din pinteni. În plus, cei doi chiar au făcut lucruri remarcabile în localitățile pe care le-au condus și nu ar avea motive să se bage în politica de la centru, cu sforăriile și luptele ei intestine.
Atunci, cine? De fapt, asta e marea problemă a liberalilor: nu au leadership, nu au vectori de imagine, par încremeniți în proiectul proastelor năravuri. Florin Cîțu ar fi formula care ar respecta cutuma: premierul care e și liderul partidului. Și, mai departe, candidatul la prezidențiale. Deocamdată însă, Cîțu e la primii pași în funcție, rămâne de văzut cât va rezista și, mai ales, ce va face, prima impresie nefiind prea grozavă. Rareș Bogdan l-a nominalizat explicit pe Florin Cîțu drept contracandidat al lui Orban la congres. Nu știm însă care este opinia lui Iohannis în privința lui și nici dacă pălăria nu e cumva prea mare. Pe de altă parte, lui Cîțu i-ar veni mai ușor ca premier dacă ar deveni președintele PNL, având astfel mai multă putere. Dar tocmai asta pare să fie problema unor liberali, care nu îl percep ca pe un veritabil soldat de partid, nu intră în paradigma tradițională: are studii prea bune pentru a fi pe gustul semidocților, știe finanțe, inspiră, totuși, încredere publicului, nu e parte a vreunei găști și nici adeptul coteriilor. Altfel spus, nu are un profil care să-l recomande.
O altă problemă este în ce măsură se va crea o masă critică în PNL, care să vrea înlocuirea lui Orban. Este adevărat, a pierdut alegerile, iar aici Rareș Bogdan are dreptate: președinții de partid nu rămân în funcție după, dar, pe de altă parte, a guvernat România într-o perioadă foarte complicată. Putea să fie un dezastru, dar nu a fost. În plus, Orban cunoaște partidul ca pe buzunarul lui, știe pe ce butoane să apese, mulți îi sunt îndatorați și îi vor mai fi, pentru că el este cel care împarte acum funcțiile în administrație pe toate palierele. Va fi greu de înlăturat din funcție, iar Iohannis știe asta. Știe că nu poate forța lucrurile, dacă nu vrea să vulnerabilizeze și mai tare coaliția de guvernare. A cărei stabilitate e vitală și pentru el, dar mai ales pentru România.
Marea problemă a liberalilor și a lui Orban este cea a vechilor năravuri la care nu pot renunța, pentru că asta e paradigma în care funcționează, exact ca PSD-ul. Nepotismul, clientelismul, ciolanul sunt la ordinea zilei. Să luăm exemplul faimosului Gigel Paraschiv, secretarul de stat pe învățământul universitar de la Educație. Ieșit de sub pulpana Ecaterinei Andronescu, supraviețuitor sub toți miniștrii, indiferent de culoare, anti-reformist prin definiție, om cu legături în zona Academiei SRI, Gigel Paraschiv a fost făcut peste noapte membru PNL ca să mai poată rămâne în funcție. După numirea lui Sorin Cîmpeanu, este a doua sfidare. Dar cui să-i pese? În niciun caz lui Iohannis. Și nu e singurul. Andra Pleșa, fiica partenerei lui Marcel Vela, va ajunge vicepreședinte la Agenția pentru Arii Naturale Protejate, finul liderului PNL de Vâlcea e pus la Inspectoratul de Stat în Construcții, iar „penalul” Costel Alexe nu numai că rămâne bine înfipt pe funcția de șef la CJ Iași, dar și-a pus fostul consilier președinte la Administrația Fondului de Mediu. Asta e formula magică prin care rezistă partidele și liderii lor. //
