De același autor
Decizia lui Marcel Ciolacu de a arunca în aer majoritatea proeuropeană, refuzând să intre la guvernare, se bazează pe un calcul cinic. Știe foarte bine că finanțele României sunt praf și că urmează o perioadă crâncenă cu măsuri de austeritate și măriri de taxe și impozite. Știe bine că un guvern minoritar într-o perioadă ca asta înseamnă instabilate și sinucidere politică pentru partidele care îl vor forma.
A venit decontul dezmățului bugetar din ultimii trei ani. Un decont pe care însă Marcel Ciolacu refuză să-l plătească, așa că își lasă greaua moștenire pe umerii altora. S-a speriat, e furios și revanșard. Se aștepta ca de frica extremismului, toate partidele să se alinieze frumos în spatele lui, acceptând tăcute dezastrul pe care li-l pune în brațe. Se aștepta ca partidele să-l ungă premier doar în virtutea faptului că PSD are 22% și fără el nu se poate construi o majoritate și un guvern cât de cât stabil. Dar un guvern de sacrificiu, de tranziție. Or, Ciolacu se vrea înscăunat pe patru ani, a spus-o clar joi într-un puseu de furie.
Faptul că USR, certăreț, lipsit de logică politicianistă și arta băgatului mizeriei sub covor, a cerut date clare despre situația financiară, măsuri bugetare bazate pe surse și nu pe vorbe goale, pe angajamente fără acoperire, așa cum s-a procedat până acum, l-a scos din minți. L-a enervat îngrozitor că Ilie Bolojan a pus la îndoială credibilitatea și capacitatea sa de a fi premier. L-au turbat reacțiile din societatea civilă care îi cereau să dea dovadă că a înțeles lecția primită la vot și să facă un pas în spate. Pur și simplu Ciolacu nu vrea și nu poate să înțeleagă că electoratul i-a dat o scândură după ceafă. În continuare se vede premier și, de ce nu, chiar președinte.
Nicio secundă de la anularea alegerilor și de la începerea negocierilor nu a admis că situația financiară a României e mai dificilă ca oricând în ultimii ani, cu un deficit bugetar care sare de 8% din PIB și o datorie publică apropiată de 55%, limita maximă. Se laudă permanent cu „marile realizări” ale guvernului, cu cele câteva ciozvârte de autostradă deschise, cu stabilitatea și investițiile fantomă. Un tsunami de vorbe goale, care vor să ascundă realitatea. Nu reușește, iar votul ar fi trebuit să i-o arate clar, măcar și pentru a înțelege că nu mai merge ca până acum. Că trebuie o cu totul altă viziune și responsabilitate în gestionarea finanțelor. Că epoca impostorilor, a covrigarilor care se școlesc la locul de muncă și a clientelei de partid care împânzit țara ar trebui să apună urgent.
Și atunci și-a făcut calculul cinic de care vorbeam la început. Vrea să lase PNL, USR și UDMR, guvernarea de dreapta, cum o numește înveninat, să-și rupă gâtul. Să descurce ea bugete, datorii externe, raitinguri de țară, taxe și impozite, concedieri, reduceri de clientelă, înghețări de pensii și salarii. Să scoată ele castanele din foc, în timp ce PSD stă în opoziție alături de suveraniști, critică și chibițează. După trei luni de guvernare, PNL și USR vor ieși și mai șifonate, dacă nu chiar terminate, în timp ce Ciolacu și PSD se pot rebrandui și poza în salvatori. Iată unde ne-a dus dreapta, va putea spune Ciolacu, iată ce se întâmplă fără PSD la guvernare. Cam asta-i planul. Care are toate șansele să iasă dacă PNL și USR vor cădea în capacană și vor fi slabe.
Marcel Ciolacu a găsit rapid țapul ispășitor: USR, care face mofturi, pune condiții, arată cu degetul spre responsabilii situației care a dus la anularea alegerilor, cere demisii și reforme. Ca întotdeauna, USR e inamicul public numărul unu. Pe fond însă USR are dreptate, pe de altă parte, nu așa se negociază și ieșirea Elenei Lasconi a dovedit imaturitate și pripeală. Doamna pare că începe să creadă că a fost votată pentru marile ei calități și nu pentru că la orizont se profila un rău mult mai mare. E grav dacă transformă un vot negativ într-unul pozitiv și acesta i se suie la cap.
Ciolacu înfierează și PNL care a rupt înțelegerea privind listele comune la parlamentare și candidatul unic la prezidențiale. Din cauza acestei atitudinii a înflorit extremismul, vituperează Ciolacu. El și PSD nu au nicio culpă, au făcut doar lucruri bune. Că nu le vede nimeni, e vina poporului față de care social-democrații nutresc cel mai sincer și profund dispreț. Nu le dă de gândit nici măcat faptul că pomeniile din ultimul an nu au folosit la nimic.
Liderul PSD a luat partidul pe persoană fizică, nu s-a consultat cu conducerea când a anunțat intrarea în opoziție. Mulți lideri habar n-aveau, au aflat de la televizor. Nu spun că nu o va obține, pentru că strict din punctul de vedere al PSD, într-un calcul politicianist, poate părea o mișcare abilă să stai în opoziție și să-ți achite alții nota de plată, timp în care boicotezi tot ce se poate boicota- măsuri nepopulare, reforme, tăieri în sectorul bugetar.
Pe de altă parte, faptul că Ciolacu pierde funcția de premier și scoate partidul de la pușculița cu bani ar putea să-i fie fatal pentru că lanțul eșecurilor lui se tot lungește: a pierdut finala prezidențială, PSD a obținut la parlamentare cel mai mic scor din istoria sa, e pe cale să renunțe la guvernare pentru că așa vrea Ciolacu. Deja nemulțumirea în partid crește și vocile care îi cer capul se înmulțesc.
Decizia lui Ciolacu ca avea consecințe grave: instabilitatea politică va deveni realitate și se va suprapune peste dificultățile economice, situație din care au de câștigat suveraniștii. Ciolacu fuge de propria moștenire, se spală pe mâini și va arunca țara în aer dacă e lăsat s-o facă. Nu e exclus să se ajungă la alegeri anticipate.
