De același autor
Presa mogulilor îşi asumă, în continuare, un rol extrem de riscant pentru democraţie.
Dacă Oxford Analytica ar face un raport pe acoperirea mediatică a campaniei, cu siguranţă concluzia ar fi mult mai dură decât în precedentul, când spunea că „presa a încetat să mai joace un rol pozitiv în formarea opiniilor politice“. Acum, verdictul ar putea suna cam aşa: „presa manipulează formarea opiniilor politice în defavoarea unuia dintre candidaţi“. Ar adăuga, probabil, că „mână în mână cu doi dintre competitori, presa patronată de moguli fraudează moral alegerile“. De ce spun asta? Pentru că, oricât ar încerca televiziunile mogulilor să mimeze de ochii CNA un „echilibru“ al invitaţilor, în sensul că sunt obligate să cheme şi PD-L la aşa-zisele dezbateri, manipulează la nivelul tematicii. Dezlănţuită în a demonstra electoratului că nu mai trebuie să-l voteze cu niciun preţ pe „scandalagiul“, „dictatorul“, „teroristul“ şi „prefraudatorul“ Băsescu, coaliţia mogulisto-politică ştie una şi bună: trebuie să evite orice subiect care ţine de programul, viziunea şi capacitatea contracandidaţilor de a le pune în practică. Motivul este extrem de transparent. Discuţiile de fond ar scoate în evidenţă subţirimea, inadecvarea şi demagogia proiectelor acestora, populismul argumentaţiei.
Acesta este motivul pentru care subiectul Hayssam, în traducere „Băsescu răpitorul, falsul salvator şi eliberatorul teroristului numărul 1“, a fost dezbătut timp de o săptămână. De aceea, Crin Antonescu şi Mircea Geoană se lăfăie de unii singuri în studiourile Realităţii şi Antenelor, fără a li se pune nicio întrebare despre proiectele lor de preşedinte. În afară de ideea fixă a „nenorocirii reprezentate de Băsescu“, electoratul ar trebui să ştie, în cazul lui Antonescu, de exemplu, cum va fi posibilă reducerea impozitelor la 10%, într-o perioadă de criză, fără reformarea profundă a aparatului bugetar şi a sistemului de pensii.
Adică fără măsurile împotriva cărora se ridică astăzi Antonescu. Electoratul ar trebui să afle, pentru a vota în cunoştinţă de cauză, că mijloacele prin care Crin Antonescu vrea să dea românilor o „justiţie independentă, responsabilă şi credibilă“ sunt „numirea în fruntea Parchetului General şi a DNA a unor persoane aflate deasupra suspiciunilor de partizanat politic“, mai precis înlocuirea lui Daniel Morar şi a Laurei Codruţa Kövesi. În loc să i se ridice mingii la fileu (de către Emil Hurezeanu), ar fi mai util pentru „democraţie“ ca Antonescu să explice în detaliu cum vede reforma statului, pentru că în program o expediază în doar două rânduri, sub titlul generic „elite versus clientelă“. Ca să nu mai discutăm că alegătorul ar fi poate curios să afle ce garanţii oferă candidatul liberal că, (re)ajunse împreună la guvernare, PNL şi PSD nu vor reedita prăduirea banului public, aşa cum reiese din ultimul raport al Curţii de Conturi (făcut de Văcăroiu, şi nu de Boc!), care arată că „salariile, sporurile şi primele ilegale ale funcţionarilor din administraţiile locale au crescut cu 2,2 miliarde de euro în 2008 faţă de 2005“, adică sub guvernarea Tăriceanu-Geoană.
Dacă televiziunile Coaliţiei Anti nu ar fi în misiune de diabolizare a lui Băsescu şi scopul nu ar fi „fraudarea morală“ a alegerilor, l-ar întreba pe Mircea Geoană dacă vede şi altă reformă în afară de cea din administraţie, singura care apare în programul său, şi cum va face „depolitizarea şi profesionalizarea“ acesteia. Dacă nu cumva s-a răzgândit în ultimele şase luni de la momentul în care PSD promova, alături de PD-L, ordonanţa de politizare a administraţiei? Şi dacă va da afară baronii şi clientela politică, punând în schimb profesionişti? La fel, ar fi interesant pentru alegători să afle dacă „modernizarea agriculturii“ mai cuprinde şi altceva decât roşii româneşti în magazine sau cât de departe va duce „ştafeta“ predată de Ion Iliescu? Geoană ar trebui să explice în campanie, desigur dacă ar fi întrebat, prin ce metode va face ca „statul să fie responsabil pentru ca educaţia, sănătatea, justiţia şi siguranţa cetăţeanului să nu devină niciodată o marfă“ şi de ce PSD nu a făcut acest lucru cât timp s-a aflat la putere.
Disperarea coaliţiei politico-moguliste este însă atât de mare, încât nu realizează că, abordând doar teme colaterale unei dezbateri de substanţă, toate defavorabile lui Băsescu, sunt pe o pistă greşită. Discutând exclusiv despre Hayssam, „prefraudarea“ prin referendum sau relele apucături ale lui Băsescu, îi fac indirect un serviciu. Acesta nu este obligat să dea socoteală nici pentru neîmplinirile mandatului, pe care le expediază în câteva cuvinte, nici să răspundă argumentat la marea dilemă a finalizării unor reforme în condiţiile unei viitoare majorităţi parlamentare ostile. Ar trebui să explice dacă reeditarea unui „guvern cu PNL şi UDMR“, aşa cum anunţă că vrea, nu va avea aceeaşi soartă ca şi precedentul. În final, prin această strategie a urii cu orice preţ, Traian Băsescu ar putea să scape fără decontul mandatului, decont care, sunt convinsă, interesează şi ar putea întoarce electoratul într-o mult mai mare măsură decât toţi hayssamii la un loc. Mai mult, modul în care este manipulată campania acreditează teoria lui Băsescu: „mă lupt cu acelaşi sistem ticăloşit şi nu vreau să las ţara pe mâna oligarhilor“.
În final, cel care pierde iremediabil este alegătorul. În situaţia în care campania va continua în acelaşi stil, votantul nu va avea posibilitatea nici să cunoască programele şi viziunile candidaţilor, nici să le cântărească argumentaţia şi buna sau reaua credinţă. Este „prefraudat moral“. Presa mogulilor îşi asumă, în continuare, un rol extrem de riscant pentru democraţie. //
